De ce dă bir cu fugiţii dl. Călin Anton Popescu-Tăriceanu?

Marea majoritate a jurnaliştilor, comentatorilor şi analiştilor politici opinează că o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis s-ar deconta rapid şi cu efecte dezastruoase în defavoarea majorităţii parlamentare PSD-ALDE.

Lăsăm la o parte scenariul care spune că în laboratoarele coaliţiei PSD-ALDE s-ar coace doar o semi-suspendare. Ceva în genul elucubraţiilor deputatului Eugen Nicolicea, fost student întârziat la Facultatea de Drept a Universităţii Spiru Haret. O facem pentru simplul motiv că, din cât se pare, o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2012 afirmă că, odată operaţiunea de suspendare declanşată, ea trebuie dusă obligatoriu până la capăt. Adică trebuie să se încheie cu un referendum.

Or, tocmai referendumul le provoacă spaime celor din coaliţia PSD-ALDE. Există foarte puţine şanse ca el să treacă, vrând-nevrând opoziţia îşi va mobiliza energiile, se vor mobiliza şi societatea civilă, şi cetăţenii şi este cum nu se poate mai probabil ca preşedintele Iohannis să se reîntoarcă victorios la Cotroceni cu un al doilea mandat deja asigurat.

Nu este foarte sigur nici că în perioada vacanţei funcţiei de preşedinte, atunci când, în conformitate cu prevederile Constituţiei, preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, va trebui să asigure interimatul, vor ajunge la promulgat Codul penal şi Codul de procedură penală în forma schimonosită adoptată de aceeaşi coaliţie parlamentară. Specialiştii în Drept spun că modificările ar fi atât de grave, atât de în dispreţul legii fundamentale, al bunului simţ juridic, al normelor internaţionale încât până şi actualei Curţi Constituţionale, în mare parte compromisă şi cu mulţi componenţi de slabă calitate profesională şi umană, îi va fi jenă să nu le respingă. CCR se va vedea obligată să le dea satisfacţie Opoziţiei şi d-lui Klaus Iohannis. Dar şi oamenilor cinstiţi din România, revoltaţi de ceea ce şi-a îngăduit să facă majoritatea parlamentară în favoarea celor certaţi cu legea. Printre care se numără mulţi dintre cei care o compun şi o conduc.

Nu tocmai de neluat în calcul este şi ecoul pe plan internaţional al suspendării. Nimeni, dar absolut nimeni din conducerea feluritelor organisme ale Uniunii Europene nu o va privi cu ochi buni. Deja dispunem de câteva indicii serioase în acest sens, cel mai semnificativ fiind faptul că d-na Viorica Vasilica Dăncilă a fost chemată de urgenţă la Bruxelles unde o aşteaptă o întrevedere care se anunţă încă de pe acum nu foarte confortabilă cu dl. Frans Timmermans. Nemulţumită este deja şi Comisia de la Veneţia, ca să nu mai vorbim despre ţările Uniunii Europene care primesc rapoarte îngrijorătoare de la Bucureşti.

Care ar fi atunci câştigul suspendării? Unul minim, derizoriu. Coaliţia PSD-ALDE îşi va îndeplini dorinţa de a o demite cu câteva luni înainte de momentul în care i s-ar sfârşi în mod normal mandatul pe d-na Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA. Or, această victorie à la Pirus nu ar însemna nicidecum sfârşitul problemelor în justiţie ale d-lui Liviu Nicolae Dragnea. De aici şi nervozitatea crescută a domniei-sale.

Cred că de toate aceste considerente a devenit, în sfârşit, conştient şi preşedintele ALDE, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. De aici distanţarea domniei-sale de dl. Dragnea, de aici tonul tot mai moderat al ieşirilor publice ale domniei-sale, de aici reducerea la maximum a declaraţiilor pe tema suspendării. Cred că dl. Tăriceanu a înţeles, în fine, că o eventuală suspendare a preşedintelui Iohannis nu ar fi deloc în favoarea domniei-sale. A planurilor proprii de a candida la sfârşitul anului viitor la alegerile prezidenţiale. Domnul Tăriceanu nu este chiar atât de naiv încât să creadă că proiectul lui politic va fi susţinut de dl. Dragnea. În ipoteza în care baronul de Teleorman va mai rămâne preşedinte al PSD până la finele lui 2019.

Dl. Dragnea nu este nicidecum om de onoare, vorbele domniei-sale sunt lipsite de credibilitate, ceea ce promite astăzi nu mai are nici o valoare mâine. Dl. Tăriceanu trebuie că a tras anumite concluzii şi învăţăminte din ceea ce i s-a întâmplat d-lui Crin Antonescu care a comis greşeala de a-i da crezare d-lui Victor Ponta. Îi este cum nu se poate mai clar că niciodată PSD nu va îngădui umilinţa de a nu avea propriul său candidat la prezidenţiale. Clar îi este d-lui Tăriceanu şi faptul că, într-o viitoare competiţie electorală, va putea conta pe ceea ce va putea rupe din electoratul de dreapta. Acelaşi pe care mizează şi dl. Iohannis.

Or, acest electorat nu îi va acorda nici cel mai mic sprijin în cazul în care va fi complice cu dl. Dragnea la suspendarea preşedintelui Iohannis. De aici, decizia d-lui Călin Popescu-Tăriceanu de a-şi delega atribuţiile de preşedinte al Senatului, de a pleca în vacanţă. O fi ea fuga ruşinoasă, dar e şi sănătoasă deopotrivă.