A vrut să-şi lege numele de o nouă reformă a educaţiei. Noua reformă se va înfunda în parlament timp de 2-3 ani. Între timp, se va fi încheiat mandatul prsedintelui Iohannis şi totul revine la zero. La învăţământul din perioada de tristă amintire, Ponta-Andronescu.

Soluţia era simplă şi rapidă, cel puţin la începutul mandatului noului parlament. Abrogarea tuturor actelor normative prin care  PSD a modificat LEN, apoi consolidarea şi completarea ei cu articolele devenite necesare între timp, şi cu legislaţia secundară adecvată. Nu s-a procedat aşa, pentru că liderii politici ai noii coaliţii de guvernare n-au vrut să-l supere pe preşedintele Iohannis, să-i menajeze orgoliul pe care l-a angajat în proiectul România Educată.

Comparaţie între reformele Miclea-Funeriu şi Iohannis-Ligia Deca

Traian Băsescu a avut bunul simţ să lase reformarea educaţiei în seama experţilor în educaţie. Nu s-a amestecat în lucrările comisiei prezidenţiale condusă de Miclea şi formată de specialişti de primă mână în ştiinţele educaţiei. Reforma s-a angajat a fi realizată de „sus în jos”. Iată compoziţia comisiei Miclea:

 Mircea Miclea- preşedintele comisiei,  profesor, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca,  Daniel David – vicepreşedinte, vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Daniel Funeriu – vicepreşedinte, cercetător, Universitatea Tehnică din Műnchen, Germania, Răzvan Valentin Florian – secretar, director executiv Asociaţia „Ad Astra”, Dragoş Ciuparu, profesor, Universitatea de Petrol şi Gaze „Ploieşti”, Mihai Ionac, profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, imişoara, Tudor Luchian, conferenţiar, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Dorel Banabic, profesor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Romiţă Iucu, prorector, Universitatea Bucureşti, Petre T. Frangopol,consilier, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior, Lazăr Vlăsceanu, profesor, Universitatea Bucureşti, Cezar Bârzea, profesor, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

LEN a fost în vigoare doar un an, după care cuplul Ponta-Andronescu a măcelărit-o cu cel puţin 100 de acte normative. A ieşit un talmeş-balmeş din care nimeni nu mai înţelege nimic. O astfel de lege trebuia să rămână în vigoare cel puţin 15 ani, pentru a-şi dovedi valabilitatea.

Reforma Iohannis-Deca, gândită a fi realizată de „jos în sus”, a fost coordonată de două persoane, Iohannis şi Deca, fără capabilităţi în ştiinţele educaţiei. O reformă de „jos în sus” nu are şanse, pentru că fiecare contributor are propriile interese. Profesorii vor salarii mai mari, sindicatele norme mai multe pentru profesori, partidele acces la funcţiile de management în învăţământ, elevii şi părinţii nu prea sunt ascultaţi, ONG-urile îşi promovează domeniul propriu de activitate.

România Educată pare scrisă de amatori, şi nu aveam nevoie de o altă reformă a educaţiei, cât timp aveam deja reforma Miclea-Funeriu, nelăsată să-şi arate valabilitatea. Iar orizontul de timp asumat de România Educată este 2030. România nu poate rămâne „needucată” până în 2030!

Situaţia actuală a învăţământului românesc

  1. România s-a plasat pe ultimul loc din Europa la ultimele  teste PISA;
  2. Universităţile româneşti ocupă locuri ruşinoase în clasamente internaţionale;
  3. Examenele naţionale de absolvire sunt trecute de 50% dintre elevi, dacă ne raportăm la cei înscrişi în clasele terminale. Reapare procesul de mistificare şi falsificare a rezultatelor acestor examene;
  4. Nu avem un sistem coerent şi clar de evaluare a progresului şcolar al elevilor;
  5. Nu avem profilul absolventului la fiecare etapă a evoluţiei şcolare;
  6. Nu avem planuri cadru şi programe şcolare adecvate etapei de evoluţie a societăţii pe care o parcurgem şi profilului elevului la fiecare etapă a parcursului şcolar;
  7. Nu avem salarizare legată de performanţe şi progresul şcolar al elevilor, situaţia care ar genera competiţie şi autoformarea personalului din educaţie;
  8. Managementul este politizat, serveşte cu obedienţă interesele partidului aflat la guvernare;
  9. Sunt necesare corecţii aduse în arhitectura instituţională, curriculară şi legislativă în care funcţionează educaţia;
  10. Trebuie găsite căi de impulsionare a învăţământului profesional, aflat acum în grea suferinţă;
  11. Sunt necesare mai multe trasee educaţionale, pentru a răspunde inclinaţiilor, talentelor şi cerinţelor elevilor;
  12. Nu există o corelaţie clară şi predictibilă între piaţa muncii şi sistemul de învăţământ

 

Nici ministrul Monica Anisie şi nici Sorin Cîmpeanu n-au făcut nimic pentru rezolvarea acestor probleme majore ale învăţământului, deşi puteau s-o facă prin HG-uri sau OM.

Prima greşeală a preşedintelui Iohannis. L-a promovat pe ministrul Cîmpeanu

A curs multă cerneală în urma acestei promovări, intervenită în ultimă instanţă. Sorin Cîmpeanu este cunoscut ca apărător al plagiatorilor.

Iată, reluate, „păcatele” şi datele care îl fac pe Cîmpeanu incompatibil cu ideologia liberală, cu pretenţiile coaliţiei PNL, USR PLUS, UDMR că vor face o politică diferită de aceea a PSD.

  • Primul  mandat de ministru al Educaţiei a fost în Guvernul PSD condus de Victor Ponta în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, iar până în prezent Sorin Cîmpeanu a schimbat 3 partide: a fost membru ALDE, apoi PRO România, pentru că din ianuarie 2020 să fie membru PNL.
  • Alături de Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu a văzut în Tăriceanu, apoi în Ponta, viitorul şi perspectiva de mai bine pentru România. Că apoi s-a răzgândit, nu este o dovadă că şi-a schimbat convingerile care l-au dus alături de Tăriceanu şi de Ponta.
  • Sorin Cîmpeanu l-a salvat pe Oprea de acuzaţia de plagiat.  Consiliul de Etică din subordinea lui Sorin Cîmpeanu a dat un verdict în timp record, din care rezultă că Oprea nu ar fi plagiat, în ciuda dovezilor de domeniul evidenţei.
  • Sorin Cîmpeanu, rector al USAMV, l-a susţinut public pe Victor Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale, conform dovezilor apărute în presă.
  • În 2019, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, pe Sorin Cîmpeanu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Pentru ce merite? Nu se ştie.
  • În 2014 Sorin Cîmpeanu a dat o OUG în sprijinul lui Ponta, prin care cei care se simţeau cu musca pe căciulă puteau renunţa la titlul de doctor. Fără să dea înapoi banii obţinuţi prin fraudă.
  • Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat la TVR că diplomele a 70.000 de absolvenţi de studii universitare neautorizate – în majoritate acordate de Universitatea Spiru Haret – vor fi recunoscute de Ministerul Educaţiei printr-o ordonanţă. O încurajare pentru universităţile private să continue programe de studii neacreditate.
  • Cazul Barangă. A devenit celebru, după ce premierul Orban l-a numit şef la „spălarea banilor”. Laurenţiu Barangă a ajuns conducător de doctorate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), patronată de Sorin Cîmpeanu, deşi cu diploma de bacalaureat falsificată. Barangă a recunoscut în faţa procurorilor că şi-a falsificat diploma de bacalaureat, potrivit încheierii de şedinţă a Judecătoriei Sectorului 5. El a fost acuzat că şi-a falsificat diploma de BAC, dar şi alte documente de studii. CV-ul public al lui Barangă începe la vârsta de 32 de ani, când a absolvit bacalaureatul la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Bucureşti, însă apoi a acumulat numeroase titluri şi diplome, inclusiv doctor al Universităţii Valahia din Târgovişte şi cursant la Colegiul Naţional de Apărare, Colegiul Naţional de Afaceri Interne. Cum poate un personaj care n-a fost în stare să ia Bac-ul pe „bune”, să ajungă  conducător de doctorate, doar în România se poate vedea. Barangă a fost profesor, coordonator de doctorat şi şi-a obţinut  abilitarea la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, instituţie de învăţământ al cărei rector este Sorin Cîmpeanu.
  • Sorin Cîmpeanu este membru în Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN), înfiinţată de Gabriel Oprea împreună cu George Maior, cunoscută prin titlurile de doctor, bazate pe teze plagiate, pe care le-a acordat cu generozitate mai marilor politici ai zilei. ASSN l-a făcut şi pe Cîmpeanu  academician.
  • Au fost discuţii în spaţiul public dacă teza de doctorat a dlui Cîmpeanu conţine, sau nu, pasaje din cărţile conducătorului său de doctorat, prof. Ionel Jinga. Până în prezent nu s-a demonstrat nimic concret. Cu ocazia desemnării sale pentru funcţia de ministru, este foarte posibil ca cercetările în privinţa tezei sale de doctorat să fie reluate.
  • Ca şef al Consiliului Naţional al rectorilor (CNR),  a asociat acest Consiliu la Organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu, organizaţie din care s-a extras cu „oroare” după aventurile tragi-comice ale lui Cumpănaşu.
  • Rectorii a 45 de universităţi din întreaga ţara, în frunte cu dl Cîmpeanu, au semnat o scrisoare de susţinere pentru Valentin Popă, propus ministru al Educaţiei, dar criticat pentru greşelile gramaticale pe care le face în exprimare. Mişcarea de solidaritate, posibil la cererea lui Dragnea,  s-a încheiat lamentabil: a adus mari prejudicii de imagine mediului universitar şi i-a avantajat pe politicieni precum Dragnea,  care au putut justifica numirea unui ministru agramat cu susţinerea arătată de  cei 45 de rectori (conform recorder.ro).
  • Sorin Cîmpeanu susţine ideea, de origine PSD, a rectorului în funcţie „pe viaţă”, cu oricâte mandate. Ca la primari! A şi acţionat pentru legiferarea acestui mod de a ocupa funcţiile de rector.
  • Sorin Cîmpeanu a cerut desfiinţarea CNATDCU, astfel că tezele de doctorat să fie verificate doar la nivelul universităţii care le-a acordat. Să nu se afle câte teze de doctorat plagiate are România!


Cum n-au contat aceste date din biografia lui Sorin Cîmpeanu în ochii preşedintelui Iohannis este imposibil de înţeles. Singura explicaţie stă în faptul că Sorin Cîmpeanu s-a arătat interesat de România Educată şi a invitat-o pe Ligia Deca la şedinţele CNR, Consiliul Naţional al Rectorilor.

Cu România Educată preşedintele Iohannis a oprit şi anihilat total reforma Miclea-Funeriu. Joc închis de orgoliul lui Iohannis!

Perspectivele Educaţiei din România sunt sumbre. Vom sta cu legislaţia promovată de PSD, prin schimonosirea LEN, până în 2024. Ce se va întâmpla după încetarea mandatului preşedintelui Iohannis, Dumnezeu cu mila!