David Cameron a mers la Colectiv, apoi la Cotroceni. Iohannis: Locul Marii Britanii e în UE. Cameron: Sper să nu mai treacă 16 ani până venim din nou

David Cameron a mers la Colectiv, apoi la Cotroceni. Iohannis: Locul Marii Britanii e în UE. Cameron: Sper să nu mai treacă 16 ani până venim din nou

Premierul britanic David Cameron alături de Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Premierul britanic David Cameron a efectuat, miercuri, prima sa vizită în România. După o întrevedere de aproximativ o oră cu premierul Dacian Cioloş, la Palatul Victoria, Cameron a mers la clubul Colectiv unde a păstrat un moment de reculegere , apoi a avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu care a discutat despre relaţia dintre cele două state, reformarea UE şi imigraţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacian Cioloş, despre întrevederea cu David Cameron:
Am insistat mai mult pe dezvoltarea relaţiileor de cooperare economică. Am convenit cu premierul britanic să continuăm pe această direcţie, să lucrăm pe o viziune economică de dezvoltare pe termen mediu. 
 
Am discutat despre propunerile pe care Marea Britanie le are pentru a îmbunăţi activitatea pe care o are în cadrul UE şi care să ducă la o abordare pozitivă privind rămânerea ei în UE. Am fost de acord cu lucrurile ridicate de premierul britanic, exceptând chestiunea drepturilor muncitorilor, a libertăţii de mişcare. Aici încercăm să găsim o soluţie pentru a nu încălca legile europene.
 
Discursul lui David Cameron la Cotroceni: „Vă mulţumesc foarte mult, domnule Preşedinte şi vă mulţumesc pentru că m-aţi primit astăzi, la Bucureşti. Este o plăcere să mă aflu aici. Am avut discuţii bune cu dumneavoastră şi cu Premierul. Marea Britanie şi România au relaţii importante, suntem parteneri în Uniunea Europeană, în NATO şi suntem buni parteneri de afaceri. Afacerile noastre de comerţ se ridică la 3,5 miliarde de euro, anul trecut. Suntem, de asemenea, parteneri energetici şi sprijinim necesitatea de a consolida securitatea energetică în Europa. Am conlucrat, aşa cum aţi spus, în faţa ameninţărilor şi pericolelor, mai ales în ajutarea victimelor de la clubul Colectiv, din octombrie. Astăzi am discutat despre cum putem să consolidăm cooperarea noastră pe mai departe în apărare, pe migraţie şi pe reforma Uniunii Europene.
 
În ce priveşte Apărarea, ca ţară care deja investeşte 2% din PIB, salutăm acest demers şi din partea României. Forţele noastre se instruiesc împreună şi astăzi am discutat cum putem să consolidăm această cooperare. România îşi consolidează flota navală şi există şi o oportunitate de a dezvolta această cooperare cu Marea Britanie.
 
În ce priveşte migraţia din Orientul Mijlociu şi din Africa am discutat cum putem să abordăm cauzele acestei migraţii, adică să facem mai mult, să reducem sărăcia şi conflictul care îi alungă pe aceşti oameni de la casele lor. Trebuie să spargem legătura între traficanţii de oameni. Marea Britanie îşi joacă rolul său în acest domeniu. Donăm în Siria, avem nave în Marea Mediterană şi oferim asistenţă practică ţărilor europene de primă linie cu vameşi din Marea Britanie care ajută la monitorizarea şi înregistrarea migranţilor. 
 
Am discutat şi cum putem să reformăm Uniunea Europeană ca să o facem mai competitivă şi să rezolvăm îngrijorările poporului britanic cu privire la acest lucru. Marea Britanie este un membru important, un contributor net la Uniunea Europeană şi un partener important. Vreau ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană reformată. De aceea doresc reforme importante care să rezolve îngrijorările poporului britanic. Aşa cum a spus şi Preşedintele Consiliului European, facem progrese dar, recunosc, în anumite domenii sunt mai dificile, mai ales în ceea ce priveşte reformele privind bunăstarea. Sprijin principiul liberei circulaţii, este un principiu de bază şi românii, ca şi alţi europeni, aduc o contribuţie valoroasă în Marea Britanie, în foarte multe domenii, dar nu am crezut niciodată că această libertate de mişcare va aduce atâţia oameni şi trebuie să rezolvăm toată această presiune care se exercită pe serviciile noastre publice. Migraţia netă în Marea Britanie ajunge la 300.000 de oameni pe an şi nu este sustenabilă. Deci trebuie neapărat să găsim modalităţi să rezolvăm această situaţie şi să ajutăm serviciile sociale pentru a ajuta la acest lucru. 
 
La Consiliul de săptămâna viitoare vom discuta despre reformele pe care le-am propus şi sper că vom găsi soluţii în fiecare domeniu. Uniunea Europeană a arătat şi înainte că are flexibilitatea de a răspunde la îngrijorările statelor membre şi acum trebuie să facă din nou acest lucru. Vom începe în decembrie şi vom mai discuta în februarie. A fost o întâlnire foarte utilă. Mă bucur că sunt primul premier britanic care face o vizită bilaterală în România în acest secol. Sper să nu mai dureze încă 16 ani până venim din nou şi sper ca acest lucru să consolideze relaţiile dintre ţările noastre pe viitor. Vă mulţumesc!”
 
Discursul lui Klaus Iohannis la Cotroceni:
„Sunt bucuros că îl avem în vizită pe domnul David Cameron, premierul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Este prima vizită oficială în România a unui premier britanic în ultimii 16 ani. Bine aţi venit, domnule Prim-ministru, în România!
 
Marea Britanie este unul din partenerii noştri importanţi, de care ne leagă un Parteneriat Strategic. În discuţiile purtate astăzi ne-am propus aprofundarea acestui parteneriat, pe diversele sale paliere. Considerăm că dimensiunea militară şi de securitate a cooperării bilaterale dintre România şi Marea Britanie joacă un rol major, mai ales pe fondul de securitate actual, complex şi marcat de provocări. Este în interesul celor două ţări consolidarea acestei colaborări la toate nivelurile şi în formate multiple.
 
Avem multe preocupări şi obiective comune, atât în plan bilateral, european, cât şi internaţional. Unul dintre domeniile care reflectă foarte bine nivelul de cooperare este, cu siguranţă, cel al politicii de securitate şi parteneriatul în cadrul NATO. În mod firesc, România este interesată în mod special de securizarea flancului estic al NATO unde, în ultima perioadă, am asistat la modificări strategice semnificative.
 
Am abordat în discuţii şi modalităţile de intensificare a cooperării economice dintre ţările noastre, cooperare aflată deja la un nivel bun - schimburile comerciale au înregistrat anul trecut cel mai înalt nivel din istoria bilaterală, iar semnalele pentru anul în curs sunt foarte pozitive. 
 
Am discutat şi despre comunitatea românească din Marea Britanie. Trebuie subliniat faptul că cea mai mare parte a cetăţenilor români sunt foarte bine integraţi şi contribuie, prin taxele şi impozitele pe care le plătesc, la economia Marii Britanii.
 
O temă importantă de discuţie a fost, evident, procesul de renegociere a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Am arătat că, în opinia noastră, locul Marii Britanii este, clar, în familia europeană. Uniunea Europeană este mai puternică cu Marea Britanie în interiorul ei, şi Marea Britanie este mai puternică în interiorul Uniunii Europene. Ne dorim identificarea unor soluţii care să conducă, în cadrul referendumului care urmează să fie organizat în Marea Britanie, la un vot favorabil menţinerii statutului de membră în Uniunea Europeană a Marii Britanii. Aceste soluţii vor trebui să fie în concordanţă cu prevederile Tratatelor Uniunii, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv libera circulaţie a persoanelor.
 
Am avut, de asemenea, şi un schimb de opinii pe marginea situaţiei generate de fluxurile migratorii care vor continua să fie o provocare majoră încă mult timp de aici înainte. Am reiterat poziţia României, conform căreia obiectivul prioritar al acţiunilor comune la nivel european trebuie să fie abordarea cauzelor profunde ale fenomenului migraţiei. 
 
Dialogul cu ţările de origine şi de tranzit trebuie intensificat, iar deciziile deja luate trebuie puse în aplicare cât mai repede posibil. În acest context, am discutat şi despre situaţia din Siria. 
 
Am mulţumit Premierului Cameron pentru sprijinul pe care ţara sa ni l-a oferit în gestionarea urmărilor tragediei de la Colectiv, prin preluarea de răniţi în spitale din Regatul Unit. A fost un gest de solidaritate pentru care suntem recunoscători.
 
Vă mulţumesc! Domnule Prim-ministru, aveţi cuvântul!“


Premierul Marii Britanii, David Cameron, a plecat, în jurul orei 16.00, de la Palatul Victoria, unde a avut o întrevedere de peste o oră cu premierul Dacian Cioloş. Cei doi oficiali nu au făcut declaraţii de presă nici la începutul şi nici la finalul întâlnirii. Ei s-au oprit pe holul Palatului Victoria, unde au făcut fotografii, Dacian Cioloş invitându-l apoi pe premierul britanic să viziteze mai multe săli ale Guvernului.

FOTO Mediafax 

După vizita la Palatul Victoria, David Cameron a ajuns la clubul Colectiv, miercuri împlinindu-se 40 de zile de la incendiul în urma căruia 60 de persoane şi-au pierdut viaţa.
 
El a fost întâmpinat la clubul Colectiv de ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu. De asemenea, acolo se afla şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell. Premierul britanic a păstrat un moment de reculegere şi a aprins o candelă.

FOTO Mediafax 
 
În jurul orei 16.30, David Cameron a ajuns la Palatul Cotroceni, fiind primit de preşedintele Klaus Iohannis. La finalul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, premierul britanic şi preşedintele Iohannis vor susţine declaraţii de presă comune.
 
Premierul britanic David Cameron se află în prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste.
 
Premierul Cioloş declara, marţi, că la întrevederea cu premierul David Cameron va aborda şi subiectul legat de referendumul pe care Marea Britanie îl pregăteşte cu privire la rămânerea sau părăsirea Uniunii Europene. De altfel, aceasta va fi şi una dintre temele care vor fi discutate la Consiliul European care va avea loc în 17-18 decembrie la Bruxelles şi la care România va fi reprezentată de premierul Dacian Cioloş.
 
Înainte de vizitei de la Bucureşti, Cameron a mers în Bulgaria, la Sofia, unde a lăudat modul cum au gestionat bulgarii probleme legate de imigraţie şi măsurile luate de Guvernul Borisov în ceea ce priveşte limitarea imigraţiei extracomunitare. În această dimineaţă, unde premierul britanic va sta discuta cu omologul său polonez, de asemenea un adept al euroscepticismului. 
 
David Cameron a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind deciderea Marii Britanii de a rămâne în Uniunea Europeană. Premierul Marii Britanii încearcă să îi convingă pe liderii ţărilor europene să susţină ideile sale în sensul reformării Uniunii Europene şi pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar. 
 
Subiectul de faţă ar urma să fie discutat la viitorul summit al Consiliului European din 17-18 decembrie, la care ar urma să participe şi premierul român Dacian Cioloş, mandatat de preşedintele Klaus Iohannis.
   
Ce spune Cioloş despre Marea Britanie
 
Premierul Dacian Cioloş a afirmat, marţi, că România doreşte rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, precizând că acest lucru ar fi benefic pentru ambele părţi: atât pentru Londra, cât şi pentru Bruxelles.
 
„România în mod clar a afirmat deja: dorim rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, e un lucru atât în interesul Marii Britanii, cât şi al Uniunii Europene. În mare parte, pornim cu o abordare pozitivă a punctelor puse în discuţie de către Regatul Unit al Marii Britanii", a declarat Cioloş, în cadrul discuţiilor pe care le-a avut marţi cu membrii comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene.
 
De asemenea, Cioloş s-a declarat optimist în ceea ce priveşte discuţia cu David Cameron şi modul cum va gestiona Marea Britanie relaţia cu UE şi pe viitor
 
Ce urmăresc David Cameron şi Marea Britanie
 
Pe lista de lucruri pe care Cameron ar vrea să le schimbe în mecanismul de funcţionare al UE figurează lucruri care ţin de eurozonă, sporirea competitivităţii prin dereglementare, întărirea puterii legislativelor naţionale, dar şi limitarea libertăţii de mişcare a persoanelor din statele-membre. 

David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean  

Imagini din aceeasi galerie
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean  
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean   
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean   
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean   
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean   
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO Mediafax 
  • Klaus Iohannis FOTO David Muntean 
  • David Cameron FOTO David Muntean 
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO Mediafax  
  • David Cameron și Klaus Iohannis în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni FOTO David Muntean   
  • Presedintele Klaus Iohannis si premierul britanic, David Cameron, în cadrul întâlnirii oficiale de la Palatul Cotroceni FOTO Mediafax 
  • Premierul britanic David Cameron aprinde o candelă în memoria victimelor de la club Colectiv FOTO Mediafax 
  • David Cameron a păstrat un moment de reculegere la clubul Colectiv FOTO Mediafax 
  • Premierul Dacian Ciolos alături de omologul său britanic, David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax 
  • Premierul Dacian Ciolos alături de omologul său britanic, David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax  
  • Premierul Dacian Ciolos alături de omologul său britanic, David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax  
  • Premierul Dacian Ciolos alături de omologul său britanic, David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax  
  • Premierul Dacian Ciolos alături de omologul său britanic, David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax  
  • David Cameron, în timpul vizitei oficiale de la Palatul Victoria FOTO Mediafax  
Distribuie imaginea
citeste totul despre: