Iresponsabilitatea politicienilor români şi dispreţul faţă de popor şi cetăţeni cresc odată cu înălţimea funcţiilor şi a demnităţilor la care unii tind, iar alţii au ajuns! Aceleaşi lucruri se întâmplă şi cu funcţionarii de stat promovaţi nemeritat, imoral şi de multe ori ilegal în posturi de mare importanţă. Este şi cazul multora ajunşi la vârf, în sistemele vitale ale societăţii, cum ar fi educaţia, sănătatea, administraţia publică, finanţele publice, justiţia, ordinea publică, apărarea şi securitatea naţională.

În esenţă, sunt consecinţe ale promovării obedienţei totale, intereselor oneroase, scopurilor ascunse, incompetenţei şi lipsei totale de profesionalism! Cu efecte negative, imediate şi în multe cazuri, de lungă durată, care cu greu mai pot fi remediate în timp şi nu doar că stopează dezvoltarea, progresul, democraţia, ci, mai grav, au rezultate distrugătoare, uneori, iremediabile în privinţa unui întreg popor şi a unei ţării întregi. Mai mult, consecinţele trec de multe ori graniţele, afectându-i şi pe românii din străinătate şi producând o imagine dezastruoasă României!

Nu zic că la alţii, în diverse ţări, unele chiar cu tradiţii vechi democratice şi cu recunoscute valori democratice, nu s-ar întâmpla astfel de lucruri, dar la noi în România lucrurile sunt tot mai dese, unele repetabile permanent, altele sunt premiere şi creează precedente periculoase! Şi mai ales, nu constatăm nici un fel de grimasă, îngrijorare, tentativă de reţinere, responsabilizare şi îndreptare a greşelilor.

Politicieni, atenţie ce scoateţi pe gură!

Dacă politicienii, de toate culorile, cei cu experienţă, dar mai ales cei tineri, intraţi cu mare entuziasm în lumea politicii - murdare, mincinoase, înşelătoare, ispititoare- ar fi mai atenţi la ce declară, la ce vorbesc, la ce scot pe gură; dacă ar fi mai responsabili şi s-ar gândi că sunt persoane publice iar declaraţiile lor, interviurile, opiniile, părerile sunt auzite, ascultate, judecate de multă lume şi determină reacţii şi consecinţe-politica lor ar fi mai curată şi mai pozitivă în folosul comunităţii. Dar la noi, politicienii nu se gândesc decât să iasă în evidenţă, să urce în ierarhii şi să câştige alegerile, prin orice mijloace! Lipsa de responsabilitate şi asumare la politicienii români este cronică şi se manifestă în permanenţă! Din aceste cauze ei sunt taxaţi dur atât de adversarii politici, dar mai ales de opinia publică. Mai puţin de alegători!!!

Când politicienii români care fac declaraţii şi acţionează iresponsabil, comportându-se în spaţiul public ca pe moşia lor proprie şi sunt taxaţi dur pentru prostiile proprii, manifestă reacţii cu totul greşite! În loc să-şi analizeze greşelile şi pe cât posibil să le îndrepte, iar pe viitor să devină responsabili şi să nu mai comită altele, sar ca arşi, ţipând că sunt atacaţi, că sunt vânaţi, că sunt mari valori în viaţă şi lumea îi atacă!!! Din păcate, aceleaşi greşeli şi reacţii le au şi partidele la putere şi cele din aşa zisa opoziţie şi formaţiunile aspirante la voturile cetăţenilor. De asumarea responsabilităţii lor nu vor să audă, nici partidele şi nici politicienii!

Se persistă până în pânzele albe cu gafe imense, fără nici o teamă ca vinovaţii să plătească pentru greşelile lor! Ce vreţi mai bun exemplu negativ decât cel mai recent din Parlamentul ţării, gafa intenţionată repetabilă, din 13 martie 2019, la şedinţa care trebuia să fie o dezbatere serioasă la bugetul de stat, retrimis de preşedintele României, Klaus Iohannis, spre reexaminare şi adoptare? Pe lângă faptul că subiectul a fost tratat cu mare iresponsabilitate, nefiind discutat serios de către puterea care avea dinainte stabilit scenariul, marele ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, în loc de argumente la acuzele opoziţiei, a considerat că trebuie să-şi etaleze mârlănia şi dobitocia, etichetându-l public, repetat şi ca la uşa cortului, nu ca a Parlamentului, pe senatorul liberal Florin Câţu: „Eşti prost şi urât, Câţule! Ai auzit, Câţule, eşti prost şi urât!!!“

O ţară întreagă l-a auzit, văzut şi revăzut pe iresponsabilul demnitar, care are pe mâini întregul buget al ţării, buget de care depind milioane de oameni şi multe alte lucruri esenţiale. Mai grav decât insultele, jignirile şi comportamentul de idiot al marelui demnitar pesedist, este faptul că o chestiune vitală precum bugetul a fost făcut pe genunchi, după o economie care duduie doar în urechile şi interesul unora, trimis la Preşedinţie, respins şi reprimit la Parlament, tratat şi readoptat cu cea mai nonşalantă iresponsabilitate de majoritatea aleşilor neamului, puterea!

Astfel, politicienii, satisfăcuţi, dar iresponsabili, consideră că „i-au tras-o“ lui Klaus, „pentru că pot“, retrimiţându-i acestuia documentul, nemodificat, de care preşedintele României în funcţie, o să ia act şi, neavând cum să-l mai respingă, o să-l semneze. Ca preşedintele ţării, la fel cum a semnat şi numirea Vasilicăi Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului, acoliţilor ei şi ai partidelor la putere, dând „încă o şansă Pesedeului la guvernare!“ Acum, din cauza greşelilor politice, iresponsabile ale politicienilor la putere şi ale preşedintelui României, Klaus Iohannis, au de suferit milioane de români şi o ţară întreagă.

Pentru politicienii români nu s-a inventat încă tratamentul pentru bolile grave, cronice, incurabile de care suferă. Dar dacă vor să încerce măcar îndreptarea, că tot suntem în Postul Paştelui şi noi românii, ne lăudăm cu creştinismul nostru, le-aş propune politicienilor, în spiritul minţii lor din urmă şi al recunoaşterii păcatelor, să-şi deseneze pe perete-la partid, la birou, în parlament, ministere, guvern, la preşedinţie - unde doresc, un loc de dat cu capul. Pe cel mai tare perete! Şi ori de câte ori greşesc, să dea cu capul în zid, poate le vine mintea la cap şi nu mai fac, nu mai zic, nu mai comit alte greşeli grave!

Ar fi un indiciu important şi pentru ceilalţi politicieni, funcţionari publici, de recunoaştere a gafelor şi încercare de îndreptare. S-ar vedea clar pe locul de dat cu capul, cu cât ar fi mai vizibile urmele „berbecului“ uman, cu atât ar fi indicii de remuşcare, de vinovăţie, de responsabilizare pe viitor. De asemenea, în loc să sară la gâtul celor care îi critică pe bune, ar trebui să le mulţumească pentru taxarea prostiei şi, cel mai important, să încerce să devină responsabili atât în declaraţii politice, publice, cât şi în fapte şi în comportament! Este foarte greu, dar nu imposibil!

Şi, Orlando, mare ministru de Finanţe, dacă ai pune biruri şi taxe pe prostie, ai avea buget gârlă la puşculiţa statului! Poţi începe chiar cu taxarea prostiilor tale! Încercarea moarte nu are!