Fie că vom alege primarii dintr-un singur tur de scrutin, fie că îi vom alege din două încercări, rezultatul va fi acelaşi. Vom avea aceleaşi figuri zombificate, aceiaşi „piedoni” îndopaţi cu grăsimea şpăgilor, aceiaşi pompierişti incompetenţi şi indolenţi. De fapt, membrii actuali ai guvernărilor locale sunt alienaţi de comunităţile din care fac parte, fiind legaţi cu fire nevăzute de interesele meschine ale celor care le finanţează campaniile, de micile aranjamente politice de culise, de cumetriile de pe plan local.

Poate n-am fost eu atent la cererile „Străzii” după tragedia de la Colectiv, dar nu cred că era vorba despre tururi de scrutin şi alte machiavelâcuri dâmboviţene. Revendicarea principală a tinereri generaţii, care a adus la putere guvernul Cioloş era foarte simplă: „Ne-am săturat, reset clasei politice!” Am mai spus-o şi în alte împrejurări, acest deziderat este un mandat cetăţenesc obligatoriu! Guvernul trebuie să îl pună în aplicare sau să plece de unde a venit.

Avem nevoie de o nouă filosofie pentru administrarea statului român. În ce mă priveşte, singurul mod de a distruge privilegiile şi clientelismul politic este reprezentat de întoarcerea la valorile democraţiei participative, înseamnă mutarea deciziilor la nivelul comunităţilor, adică cea ce se numeşte politică de tip „grass-roots”.

Dincolo de sloganul „Corupţia ucide”, numai bun de pus pe lista finanţărilor de reclame cu bani de la Uniunea Europeană, problema reală cu care ne confruntăm este iresponsabilitatea decizională a autorităţilor locale. Înainte de a fi traşi la răspundere de către instiţuţiile penale ale statului, cei care ne conduc trebuie să fie traşi la răspundere de către cetăţeni. De aceea se impune trecerea de la autorităţi unitare şi centralizate, la autorităţi multiple şi descentralizate.

Încă o dată, guvernului Cioloş trebuie să înţeleagă că mandatul său este transferul puterii de la nivel naţional şi regional la un nivel mult mai apropiat de oameni şi de nevoile lor.

Am fi naivi să credem că schimbarea politicienilor se poate produce peste noapte; că o nouă clasă politică va veni pe norii cerului şi va produce schimbarea la faţă a acestei ţări. Schimbarea este posibilă prin transformarea rolului cetăţenilor. Cetăţenii României trebuie să fie ajutaţi să devină membri cu putere decizională în comunităţile din care fac parte. Alegătorii trebuie să devină „constituenţi”, adică factori de decizie, parte a proceselor politice. Constituenţii sunt cetăţenii reuniţi într-un district electoral foarte precis conturat, care se cunosc între ei şi care au trăsături şi interese similare. Ca parte a democraţiei din grupurile mici, aceştia pot să fi consultaţi uşor şi pot să ia decizii într-o manieră directă.

Dacă alegătorii sunt cei care merg la vot fără conştiinţa importanţei gestului lor; dacă electoratul este marea masă de manevră, care merge la urne şi face cun zice partidul; cetăţenii deveniţi constituenţi sunt cei care ştiu cine îi reprezintă, care îi trag la răspundere pe reprezentanţii lor.

Pentru ca această schimbare de mentalitate să se întâmple, trebuie impuse trei principii obligatorii în modul cum se face administraţie publică la noi.

Un prim principiu este proximitatea decizională. Reforma administraţiei fără reforma administrativ-districtuală va fi încă o promisiune politicianistă. Nu de comitete şi comiţii avem nevoie, ci de democraţie directă. De fapt această schimbare presupune că guvernarea locală trebuie să devină o realitate, implicarea cetăţenească un mecanism viabil. Acest proiect poate fi realizat doar prin stabilirea unor noi unităţi administrative.

Toată lumea vorbeşte (şi divaghează) pe tema constituirii (sau reconstituirii) marilor unităţi teritoriale mioritice. Dincolo de absurditatea revenirii la vechile „ţări” (cum ar fi să avem iarăşi Ţara Haţegului, ţara Făgăraşului) sau la vechile „târguri” ori „scaune”, aceste discuţii sterile au distras atenţia dinspre adevărata problematică. Guvernarea locală trebuie să devină organică, adică responsabilă în faţa vecinilor de cartier şi nu în faţa membrilor de partid.

E simplu: reforma administrativă înseamnă organizarea unor unităţi decizionale mai mici, mai simplu de gestionat şi mai responsabile în faţa alegătorilor.

Al doilea principiu trebuie să fie depolitizare administrativă. Pentru reformarea clasei politice punctul de pornire trebuie să fie deschiderea alegerilor locale spre noi figuri publice, spre partidele ne-tradiţionale şi chiar non-convenţionale.

Preşedintele Iohannis ar face bine să nu uite că a ajuns în „liga superioară” decizională numai pentru că a avut avantajul de a conduce un oraş important al României, unde şi-a demonstrat calităţile personale şi profesionale. Un fost profesoraş de fizică este şeful statului român şi stă astăzi la masa deciziilor publice pentru că a avut oportunitatea de a fi nominalizat în politica mare din partea unui partid insignifiant, al unei populaţii care nu depăşeşte câteva mii.

Acesta este modelul, de aceea trebuie încurajată participarea cetăţenilor individuali sau a grupurilor asociative flexibile la competiţia electivă. Politica locală se poate face – şi trebuie făcută – mai ales în absenţa marilor partide naţionale.

De aici decurge al treilea principiu, care este descentralizare decizională – sau, în termeni mai specializaţi, devoluţia administrativă. Aceasta înseamnă crearea unui sistem de alocare electorală mult mai bine delimitat, astfel încît responsabilitatea consilierilor locali să nu mai fie faţă de partide, ci faţă de alegătorii individuali, faţă de comunităţile specifice. De fapt, alegerea consilierilor locali este nodul gordian al reformei.

E clar că avem nevoie de o bună guvernare locală, dar mai ales avem nevoie de o guvernare comunitară. Câteva exemple din realitatea imediată ar fi ilustrative. Folosind exemplul Clujului, oraşul în care locuiesc de aproape trei decenii - locuitorii din cartierele Mănăştur şi Mărăşti nu au nicio legătură unii cu alţii. Problemele lor sunt diferite, preocupările lor sunt altele, interesele diferă. Ce să mai vorbim de Bucureşti, unde milioane de oameni trăiesc vieţi paralele.

România nu este a partidelor, ci a comunităţilor

Ca să înţelegem mai bine, o comparaţie cu Franţa este ilustrativă. Dacă în România există aproape 3.200 de „comunităţi” (municipii, oraşe şi comune), Franţa are peste 36.600, adică de zece ori mai multe! Iar Marea Britanie are peste 10 mii de „wards” (vecinătăţi sau districte). Cred că o diviziune electorală locală ar trebui să aibă între 3 şi 5 mii de cetăţeni constituenţi. Acest sistem ar trebui însoţit de o platformă naţională online, prin care cetăţenii să ştie în orice moment cine îi reprezintă şi ce fac aceştia – vezi remarcabila platformă a Londrei, unde poţi căuta cine sunt membrii consiliilor fiecărui cartier.

Administrarea unitară a încurajat municipalităţile abuzive; o nouă administraţie în care oamenii să fie reprezentaţi de oameni care le cunosc problemele şi nevoile va duce la o schimbare. Din păcate, planurile de reformă administrativă de la noi sunt învechite şi pline de gargară fără conţinut. Se discută despre „modernizarea statului” în termenii „calităţii serviciilor oferite de stat”.

De fapt trebuie să reducem rolul statului. De aceea o reformă adevărată presupune constituirea noi districtele electorale, care ar funcţiona mult mai bine decât sistemul alegerilor uninominale parlamentare, care au fost marea cacealma a regimului Băsescu.

Districtualizarea înseamnă re-teritorializarea administrativă astfel încît cetăţenii să aibă acces direct la reprezentanţii lor. Să nu uităm că Uniunea Europeană este o uniune a comunităţilor, nu o uniune a naţiunilor sau o mare „comunitate” europeană! Marile oraşe şi comune ale României trebuie împărţite în unităţi comunitare – districte electorale. Trebuie să redesenăm comunităţile locale astfel încât acestea să fie uşor de responsabilizat. La o comunitate de aproximativ 300 de mii de locuitori este imposibilă eficienţa administrativă şi „apropierea de om” despre care vorbesc propagandiştii guvernului Cioloş.

Eu ca alegător ar trebuie să îl cunosc pe consilierul meu local, să pot să discut cu el problemele şi să existe un traseu decizional rapid de la cetăţean la consilier şi apoi în Primărie. În acest moment clicile partinice domină politica locală, ceea ce permite şi apariţia baronetului şi controlul resurselor. După modelul reformei administraţiei locale din Marea Britanie (1990 şi 2009), Guvernul României – prin negocieri cu partidele sau în afara acestor aranjamente politicianiste – trebuie să implementeze această schimbare de mentalitate şi de practici administrative.

Avem nevoie de o Lege specială dedicată Autorităţilor Locale, care să introducă fie în paralel, fie în locul consiliilor municipale, autorităţi mult mai flexibile şi mai responsabile în faţa cetăţenilor.

Aici şi doar aici, în această districtualizare, se va putea forma noua clasă politică românească. Altfel şi această reformă va fi doar o sforăială frazeologică fără conţinut. Resetarea administrativă a României trebuie să înceapă cu o nouă filosofie de guvernare a comunităţilor locale. Pentru că România nu este a politicienilor, ci a cetăţenilorPentru că România nu este a partidelor politice care o spoliază, ci a comunităţilor care o compun