Darius Vâlcov precizează că nu şi-a deschis cont în bancă pentru a-şi primi salariul şi că aceasta este o formă de boicot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a precizat duminică seară la Antena 3 că nu şi-a deschis cont în bancă pentru a-şi primi salariul şi că aceasta este o formă de boicot, după ce la precedenta emisiune afirmaţia sa potrivit căreia nu are un cont în care să-şi primească banii a provocat comentarii şi ironii. El a cerut intervenţia BNR pentru a reduce diferenţa "uriaşă" între dobânda la credit şi dobânda la depozit.

„Nu e ilegal să nu ai cont la bancă. Dar în momentul în care acest ecart de 1 la 8 între dobânda la credit şi dobânda la depozit, care e practicată doar în România din toate cele 28 de state europene, acest ecart pe care băncile din România îl practică îi îndeamnă pe unii la boicot şi este practic un boicot. Cred că Banca Naţională trebuie să intervină şi să reducă rapid această diferenţă uriaşă”, a declarat Vâlcov, întrebat dacă de la precedenta emisiune şi-a deschis un cont.

El a expicat că, în momentul în care ţii banii la o bancă astăzi şi primeşti 1%, când, conform BNR, inflanţia e tot timpul 2,5, plus, minus 1%, orice ai face, dacă îi ţii la bancă, se diminuează puterea de cumpărare.

"Până nu se rezolvă această problemă cu banii care sunt plătiţi oamenilor nu cred că are sens”, a spus Vâlcov.

El declara la sfârşitul lunii ianaurie că  nu deţine conturi în bănci şi nici nu are carduri bancare, spunând că  ştie ”mulţi oameni” care au rămas fără banii din conturi, ”mâncaţi” de comisioane.

”Sunt atât de mulţi oameni care au bani în cont şi au rămas fără iei, pentru că i-au mâncat comisioanele, nu altcineva, să nu credeţi că au dispărut... Au lăsat 500 de dolari şi după 10 de ani s-au trezit că...Chiar cazul domului prim-ministru (Mihai Tudose - n. red.) eu îl cunosc la alte persoane. Sunt mari comisioanele acum”, a precizat Darius Vâlcov

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite