Avem un guvern nou. Ei, şi? Sigur, sărbătorim situaţia minus Dăncilă. Asta amînă, temporar, dispariţia limbii române, dar nu deranjează falimentul naţional. Dacă au existat vreodată, vremurile în care un guvern nou însemna o răscruce s-au încheiat. Schimbarea de putere politică nu mai e o schimbare de putere mintală. Am intrat în epoca indiferenţei generale. Adevărul e că arătăm ca un impas circular. Ca un sfîrşit care îşi prinde, mereu, din urmă, începutul.

PSD e un partid catastrofal. Numai că înlăturarea PSD e o consolare de ţară care slăbeşte nasturele tunicii, fără s-o poată dezbrăca. De fapt, PSD a fost, dintotdeauna, o catastrofă în derulare. Numai admiraţia noastră timorată faţă de puterea aparatului şi chingile strînse în teritoriu ne face să vorbim de capacitatea  PSD, aşa cum vorbeam, în trecut, de miliţie şi de economia planificată.

Relaţia noastră cu PSD e bizară pentru că PSD e un partid bizar, mai precis un mit activ, disimulat în forme politice noi. Pînă la urmă, ostilitatea noastră instinctivă la PSD e un fel de a recunoaşte sau intui vechea aşezare comunistă a ţării, aşa cum a fost ea transferată în centrul unei democraţii simulate.

Acuzat mereu de prostie, PSD e nedreptăţit. Cerebral vorbind, partidul e un strigoi, purtător de reflexe aduse dintr-o lume dispărută. Prin urmare, ideea de bază a acestui partid care bîntuie prezentul nu poate fi decît lipsa de idei. Vocaţia PSD e cu totul alta. PSD practică propuneri şi contracte care iau în posesie: plata pentru vot şi răsplata pentru complicitate. Dată fiind natura tulburătoare a acestui partid, s-ar putea să fie un pic prea tîrziu pentru înlăturarea efectivă. PSD trebuia desfiinţat înainte de apariţie dar acest tip de operaţie n-a fost la îndemîna unei societăţi care n-a participat la construcţia propriei separări de comunism. Ce n-a fost posibil în 1989 rămîne în continuare imposibil şi va fi, deci, desăvîrşit, în baza vechii legi social-politice româneşti: prin imitaţie, prin forme goale.

Ceea ce atrage întrebarea: e PNL altceva? Indicutabil! Spre deosebire de PSD care trăieşte din blestemul nostru istoric nerezolvat, PNL e un partid sută la sută laic. Asta înseamnă că PNL ilustrează un tip de libertinaj foarte bine descris de   termenul depravare. În limitele pîntecoase ale acestor moravuri, PNL are vocaţia prostituţiei de salon pe care o practică în parcări. Ultima oară, amorurile complexe ale PNL ne-au dat USL.

S-ar putea crede că rîndurile de mai sus vor fi încununate de celebrul adagiu unificator ”toţi o apă şi un pămînt”. Ar fi o eroare. Din respect pentru elementele primordiale, apa şi pămîntul trebuie extrase din formulă. Frăţia partinică a aşa-zisei noastre elite politice e mecanică, nu chimică. Astfel, manevra care a adus la putere PNL e legală, dar şi egală cu procedeele uzuale ale camarazilor distribuiţi în alte partide. Nu e nici o glorie să dobori un guvern punînd în mişcare un atelaj de pîrghii, pedale, iţe, culise, Ponte şi bacşişuri la termen. Şi nu e o dovadă de inteligenţă să te pregăteşti de guvenare alimentînd alibiul etern ”fosta guvernare a lăsat visteria goală şi ţara la mezat”. Nu scuzele, ci alegerile trebuie să fie anticipate.

Primul mesaj de utilitate publică a licitaţiei care s-a soldat cu răsturnarea guvernului PSD e o recomandare care îmbie la trucaj general: nu refuzaţi tranzacţiile dubioase, scurtăturile mîloase şi parteneriatele nelavabile! Toate duc la izbîndă! Ceva mai cuminte ar fi morala care spune că, dacă ai cîştigat după ce te-ai înhăitat cu Victor Ponta, vei mînca din acelaşi blid cu el. În menu: ţinuta şi credibilitatea. Uităm că, înainte de a deveni hoţie, corupţia debutează ca aranjament.

Recent răpusul PSD şi recent impusul PNL sînt feţe ale aceleiaşi monede, cu observaţia că stema şi banul alternează după nevoi şi context. Altfel spus, PNL e oricînd de preferat PSD, dar are aceeaşi valoare. Această calitate paradoxală  cuprinde tot jocul putere-opoziţie cu care ne petrecem timpul şi alegerile, de 30 de ani încoace. Căci, împreună, PSD, PNL şi ceilalţi farsori tradiţionali au reuşit exact zero iniţiative durabile. Nici construcţie economică, nici relansare culturală, nici  legături cu societatea, în afara zilei de plată a pensiilor şi salariilor.

În schimb, rotaţia internă a miriapodului politic românesc a făcut altceva: a creat un gol şi l-a umplut cu o alternativă dezastruoasă. A deschis spaţiul pentru fudulia progresistă a USR şi a încurajat iluzia celor ce cred că au în faţă o forţă politică esenţial nouă. Diferenţa care separă blocul politic al veteranilor de foiala debutanţilor e o aparenţă. Primii fură vîrtos şi neglijent, aruncînd firmituri în direcţia prostimii. Ceilalţi, mai subţiri fiind, vor fura lustruit, aruncînd firmituri în direcţia cremei autoproclamate a civicilor. Pentru cine n-a remarcat: în această zonă, jula se cheamă proiecte de consolidare a democraţiei, instrumente de empowerment şi programe de transparenţă. Încă o dată, prostia salvează demagogia şi, împreună, întrebuinţează România.

Sau ce a mai rămas din ea. Acţiunile politice acumulate în 30 de ani de  politicienii erei de silex şi acţiunile promise, pentru următorii 30 de ani, de politicienii erei de silicon compun o uriaşă descărcare naţională. Ajunşi ţară de exportat capete, braţe de muncă şi carne vie, ne mai bizuim, pentru a fi reperaţi în lume, pe Apuseni şi pe Halep. Asta spune că programul nostru de viitor mizează pe apariţia unor lanţuri muntoase noi şi pe accidente individuale repetate.

În rest, absenţe. Adică: o tradiţie politică abjectă, un viitor antamat de pretenţiile obositoare ale USR şi o listă de candidaţi la Preşedinţie egală cu biletul de intrare la un spectacol de poezie cu reptile handicapate şi handicapaţi reptilieni.

Alegerile de peste o lună vor aduce cîştiguri cîştigătorului şi nimănui altcuiva. În frunte, gata de reîntronare: Iohannis - sfinx deficitar. Prin preajmă: Barna - palavragiu urban deficitar. Şi Dăncilă: deficitară. Plus Paleologu şi Diaconu, prezenţi ecologic, pentru a asigura diversitatea imposturii. Asta e tot.  

Dar avem guvern nou!