Dan Voiculescu îl avertizează pe Traian Băsescu: Este momentul să te opreşti. Te vor prinde dosarele din urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Voiculescu îl acuză pe Traian băsescu că i-a făcut dosare politice
Dan Voiculescu îl acuză pe Traian băsescu că i-a făcut dosare politice

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, îi transmite preşedintelui Traian Băsescu „să se oprească din a face rău României“, într-o postare pe blogul personal intitulată „Traiane, te avertizez! Nu mai calomnia România“.

„În lupta acerbă cu tot ce vezi liber şi nesupus în jurul tău, discreditezi o ţară întreaga.Te-ai obişnuit să provoci doar drame şi pârjol în jurul tău (chiar şi la propriu – vezi cazul incendiului din portul Rouen), să creezi conflict şi să dezbini. Ai provocat revolte, ai dus România în criză, ai distrus destine şi simboluri naţionale“, scrie Voiculescu, care îi reaminteşte preşedintelui de prima suspender din 2007.

„Este momentul să te opreşti din a face rău României, din a te răzbuna pe un popor care, cândva, te-a onorat cu încrederea lui. Incredere pe care ai început s-o pierzi din 2007, când, în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare de ancheta, am arătat poporului român adevarata ta faţă de impostor; atunci credulitatea acestei naţii te-a păstrat în funcţie – pentru că în 2012 să te demită categoric, cu milioane de voturi ignorate şi să te trimită acasă“, arată Voiculescu.

Liderul din umbră al PC găseşte, totuşi, un punct comun cu preşedintele:independenţa Justiţiei.

„Învaţă din aceste lecţii, Traiane: nu mai minţi şi nu mai calomnia! Nu mai inventa catastrofe pentru ţară doar ca sa-ţi faci ţie bine. În privinţa Justiţiei – aici suntem de acord! Justiţia trebuie să ajungă să fie independentă pentru ca, la finalul mandatului de preşedinte şi al imunitatii nemeritate, să-ţi judece dosarele penale care te vor prinde din urmă“, conchide Dan Voiculescu.

Citeşte şi:

2014, anul unor mult aşteptate sentinţe definitive

Codul penal a subţiat Parlamentul cu şapte mandate

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite