Daniel Morar, despre Kovesi: „Nu mi se pare normal ca şef al DNA să fie cineva care nu a lucrat în DNA“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Morar a condus DNA timp de peste 7 ani.
Daniel Morar a condus DNA timp de peste 7 ani.

Procurorul general interimar, Daniel Morar, a declarat, într-o emisiune la RTV, că nu este de acord cu propunerea  Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA, pentru că aceasta nu a făcut performanţă în anticorupţie.

„Eu nu am o miză persoanlă, dar îmi pasă de această instituţie, pe care am condus-o 7 ani şi jumătate. Mi se pare absolut inadmisibil să fie propus la DNA un om care nu a lucrat la DNA“, a spus Morar, cu trimitere la Kovesi.

„Ce mesaj le trimitem procurorilor DNA, că pot să facă dosare cu miniştri, dar nu sunt luaţi în calcul pentru şefia direcţiei? Este descurajant şi e un mesaj foarte clar. Nu aveţi ce să căutaţi la vârful ministerului public",

„Mi se pare normal ca procuror şef al DNA să fie unul dintre procurorii care au făcut mari dosare şi au obţinut mari condamnări. Doamna Kovesi nu a avut atribuţii în activitatea investigativă. Ideea este că noi trebuie să-i alegem pe cei care au făcut performanţă în antocoriupţie. Nu mi se pare normal ca şef al DNA să fie altcineva decât un om care a lucrat în DNA", a spus, tranşant, Morar.

Întrebat de ce Kovesi nu ar fi potrivită pentru DNA, Morar a răspuns: „ Nu e problema mea să cenzurez intenţia doamnei Kovesi de a candida. Mie mi se pare normal ca şeful DNA să fie unul dintre procurorii anticorupţie, care, în aceşti ani au făcut dosare mari“.

Daniel Morar a prezentat şi câteva nume care, în opinia sa, ar fi indicate pentru şefia DNA. „Îi consider îndreptăţiţi pe şefii de direcţii din DNA: pe Ţuluş, Nistor, Elena Botezan, Mariana Alexandru, oameni care au lucrat dosare grele şi au obţinut condamnări. Aceşti oameni merită să fie şefi ai DNA", a spus Morar.

„Nu mă voi înscrie în cursa pentru Parchetul General. Încă mă simt procuror. Am fost convins că mai am lucuri de făcut ca procuror. Când am văzut că premierul şi doamna Pivniceru au spus că toţi au şanse mai puţin eu, atunci m-am retras. Dacă ar fi depins de mine, aş fi stat să lucrez în Ministerul Public. Am acceptat să merg judecător la CCR, mi se pare o poziţie considerabilă. Există şi alţi procurori în afară de Morar, să facă selecţie, dar pe criterii profesioniste", a anunţat Morar.

„Procurorii nu trebuie aleşi la întâmplare"

Daniel Morar a cerut transparenţă în procedura de selecţie atât a procurorului general, cât şi a şefului DNA.

„La precedenta selecţie, doamna Pivniceru a făcut un lucru bun. S-a întâlnit cu 35 de procurori din România, propuşi de noi, de diverşi procurori, iar această procedură trebuie să continue. Este normal ca ministrul Justiţiei să-i selecteze pe procurori după standarde transparente. Nu avem de ce să mergem la întâmplare. Ministrul Justiţiei nu trebuie să vină şi să aleagă la întâmplare oameni. Comisia Europeană cere transparenţă totală", a mai spus Morar.

Morar a vorbit şi despre o posibilă propunere în fruntea Parchetului General a procurorului Tiberiu Niţu. Am votat cu NU la interviul pe care l-a suţinut pentru postul de procuror general", şi-a exprimat Morar nemulţumirea.

Întrebat ce părere are despre Codruş Olaru, Morar a spus: „Domnul Olaru a făcut performanţă la DIICOT“.

„CSM are dreptul să nu fie de acord cu preşedintele sau cu ministrul Justitţei“

 La CSM am hotărât că trebuie să avem o procedură, că trebuie respectată o procedură de selecţie. Nu ne interesează întelegerile dintre actorii politici. I-am spus şi fostului ministru al Justiţiei că trebuie să aibă o procedură publică, transparentă de selecţie. Acelaşi lucru i l-am spus şi astăzi premierului Ponta", a anunţat Morar.

"CSM are dreptul să nu fie de acord cu preşedintele sau cu ministrul Justitiei. I-am spus premierului exigentele şi că am aprobat printr-o hotărâre a CSM-ului anumite standarde de evaluare a candidaţilor la DNA şi Parchetul General", a mai adăugat Morar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite