Daniel Constantin răspunde la ameninţările fostului său mentor:„I-am comunicat domnului Voiculescu în 2012 că nu voi interveni în niciun dosar“

Daniel Constantin răspunde la ameninţările fostului său mentor:„I-am comunicat domnului Voiculescu în 2012 că nu voi interveni în niciun dosar“

Dan Voiculescu şi Daniel Constantin, maestru şi ucenic

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a răspuns lui Dan Voiculescu, într-un mesaj postat pe blogul personal, după ce patronul Antenelor i-a trasmis că „va fi judecat de Dumnezeu, dar şi de Justiţie“. Daniel Constantin spune că i-a comunicat lui Voiculescu, încă din 2012, „că nu va interveni în niciun dosar“.

Iată postarera integrală a lui Daniel Constantin de pe blogul personal:

„De mâine începem treaba. Ca fiecare dintre noi, mi-am făcut în aceste zile de mult dorită linişte, planuri pentru anul care începe – în plan personal/familial şi în plan profesional.

În plan profesional gândurile mele merg către Partidul Conservator şi Ministerul Agriculturii.
La agricultură am avut întotdeauna un singur obiectiv! Să ajut fermierii să performeze. Să arăt că se poate! Şi cred că rezultatele avute în 2 ani şi 8 luni vin ca urmare a unei strategii coerente şi ca urmare a unei stabilităţii în implementarea ei. Mai sunt multe de făcut, dar toate progresele realizate menţin speranţa vie! În primele două săptămâni vor avea loc consultări cu toate sectoarele din agricultură, cu asociaţia comunelor, cu asociaţia municipiilor (pentru a face ordine în pieţe), dar şi cu sectorul de cercetare. În această lună vor avea loc şi discuţiile finale cu CE pentru noul PNDR, astfel încât în Februarie să începem să primim proiecte, aşa cum ne-am angajat.

În privinţa Partidului Conservator, sunt convins că îşi va consolida în 2015 poziţia de partener de bază, corect în susţinerea coaliţiei de guvernare. În ultima perioadă, după discuţii cu mai mulţi colegi de partid şi parteneri de guvernare, am stabilit ca anumite proiecte care ţin de accentuarea identităţii doctrinare a partidului, promovate prin grupurile parlamentare, să fie sprijinite prioritar în acest an. Profesionalismul şi seriozitatea trebuie să definească în continuare promovările în funcţiile politice. Prin activitatea parlamentară, cât şi prin activitatea din două domenii cheie ale societăţii, educaţia şi agricultura, cred că avem argumente puternice să convingem electoratul că reprezentăm o opţiune serioasă înaintea alegerilor din 2016.

S-au scris multe lucruri în primele zile ale acestui an despre mine, deşi mi-am dorit întotdeauna să fiu cât mai discret în polemică şi cât mai prezent în dezbateri constructive. Din acest motiv, aş vrea să fac câteva precizări foarte scurte:

1. Nu o să comentez/interpretez niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situaţie dificilă.
Ca om regret necazurile prin care trece Dan Voiculescu. Îi mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea acordate unui tânăr la intrarea în politica mare. Ca ministru în Guvernul ţării, dar şi ca simplu cetăţean responsabil, trebuie să respect legile şi deciziile justiţiei, chiar dacă ele afectează un om faţă de care am fost apropiat.

Cu privire la acuzaţiile aduse,

2. Ministerul Agriculturii s-a constituit parte civilă în anul 2008, prin ministrul Agriculturii de la acea vreme, poziţie menţinută în anul 2010, prin directorul Direcţiei Juridice.

3. În momentul în care am preluat mandatul de ministru al Agriculturii, am reafirmat că nu voi interveni în niciun sens în vreun dosar. După cum este cunoscut, am semnat imediat ordinul prin care directorul Direcţiei Juridice primea competenţa reprezentării intereselor instituţiei în faţa instanţelor de judecată (o cutumă mai veche şi corectă nu numai în Ministerul Agriculturii).

4. Într-o discuţie avută în 2012, i-am comunicat şi domnului Voiculescu această decizie corectă şi consecventă cu modul de lucru instituţional.

5. Am cerut Direcţiei Juridice întotdeauna să aplice legea, să apere interesele ministerului şi să coopereze întotdeauna (cu documentele şi răspunsurile solicitate de toate părţile), astfel încât adevărul să iasă la suprafaţă.

6. De când sunt în funcţia de ministru în Guvernul României, nu am comentat niciodată deciziile instanţelor sau organelor de cercetare. Cum nu am spus niciodată dacă cineva este vinovat sau nu!

Cât priveşte plângerea penală formulată împotriva mea,
7. Ca şi conducător al instituţiei, am semnat corespondenţa cu Parchetul General (nu DNA, cum s-a spus) prin care am transmis informaţiile solicitate. Au fost solicitate toate documentele din acest dosar de la constituirea ca parte civilă in 2008. Nu am fost citat niciodată, cum nu am fost niciodată în faţa vreunui procuror DNA, Parchet etc.

Îmi doresc ca în anul 2015 dezbaterea publică să pună un mai mare accent pe proiectul nostru naţional, pe consolidarea economică şi politică a României. Îmi doresc să vorbim mai mult de unitate, după atâta dezbinare. Să construim, în loc să distrugem… Avem această datorie pentru a reconstrui imaginea clasei politice româneşti!“, a scris Constantin pe blog.

Mesajul lui Voiculescu

Prima zi a anului 2015 i-a adus lui Daniel Constantin o urare mai puţin fericită din partea lui Dan Voiculescu.  „Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecaţi de Dumnezeu, dar şi de justiţie. Acelaşi lucru se va întampla şi cu acoliţii lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiţia să facă dreptate”, a scris Voiculescu, pe blog.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: