Daniel Constantin demisionează din Pro România. „Mă leagă de Victor o relaţie de colaborare şi de prietenie de zece ani“

Daniel Constantin demisionează din Pro România. „Mă leagă de Victor o relaţie de colaborare şi de prietenie de zece ani“

Daniel Constantin  FOTO: Eduard Enea

Prim-vicepreşedintele suspendat al Pro România, Daniel Constantin, spune că îşi va da demisia din partid ca urmare a deciziei de suspendare pe care a luat-o în privinţa sa Biroul Executiv al formaţiunii politice, Constantin spunând că suspendarea este, în opinia sa, nestatutară şi că a fost decisă pentru că statutul formaţiunii politice nu prevede măsura excluderii.

”Nu o să vedeţi niciodată să spun ceva de rău de Victor Ponta. Ce s-a întâmplat acum cu BEx este, din punctul meu de vedere, nestatutar, pentru că prim-vicepreşedinţii sunt aleşi de Congres, ca atare nu pot fi suspendaţi de un for inferior. Dar este irelevant. Vreau să vă spun ce i-am spus şi lui Victor Ponta ieri, am avut o convorbire telefonică, cu jumătate de oră înainte de a începe şedinţa de învestitură a Guvernului şi i-am spus că dacă asta e opinia domniei sale, nu-mi trebuie opinia întregului partid pe care o respect, sigur, dar când a pornit acest proiect am avut o înţelegere cu domnia sa. Dacă dânsul va considera că asta este decizia pe care trebuie să o luăm, să nu-i pună pe colegii din Pro România să suspende sau să trimită din partid fondatorul partidului, până la urmă, pe mine sau pe Sorin Cîmpeanu şi pe ceilalţi. O să-mi prezint, la prima şedinţă şi când o să le explic colegilor ce s-a întâmplat, o să-mi prezint demisia din toate funcţiile. (...) Nu cred că i-a făcut plăcere lui Nicu Bănicioiu să mă suspende pe mine sau pe Sorin Cîmpeanu, care are o anvergură internaţională, din partid. Nu vreau să-i pun în această situaţie nici pe Nicu Bănicioiu, nici pe ceilalţi, ca atare am această demnitate să-mi asum decizia pe care am luat-o ieri şi îmi dau demisia şi din Biroul Permanent al Camerei” a afirmat Daniel Constantin, marţi seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.

Liderul suspendat al Pro România a spus că nu îl ”caracterizează” funcţiile şi nu a negociat funcţii, arătând că nu a ştiut despre convocarea Biroului Executiv al Pro România care a decis suspendarea sa din partid.

”Eu cred că această suspendare s-a făcut pentru că nu există excluderea în statut. A rămas atâta din Pro România, să meargă pe drumul lui fără aceste scandaluri publice şi chiar îmi doresc să aibă succes Pro România”, a mai afirmat acesta.

Daniel Constantin a spus că discuţiile contradictorii din Pro România privind susţinerea guvernului format de Ludovic Orban s-au purtat mai mult timp, însă nu a precizat care au fost argumentele lui Victor Ponta privind neparticiparea la vot.

Fondatorul Pro România a spus că în ceea ce priveşte viitorul politic, va încerca să găsească ”cea mai bună soluţie” pentru el şi pentru cei care îl susţin şi îi împărtăşesc opiniile.

”Nu ştiu ce voi face. Am discutat cu toată lumea, cu toate partidele, până aseară nu mi-am pus problema să merg în altă parte. Dacă asta este decizia, ne strângem mâna bărbăteşte şi mergem mai departe fără scandal. Pe mine mă leagă de Victor o relaţie de colaborare şi de prietenie de zece ani. Nu trebuie să-i aruncăm la coş pentru o dispută de genul ăsta”, a mai spus Daniel Constantin.

Pro România a anunţat, marţi seară, că a decis sancţionarea celor şapte parlamentari care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, fiindu-le retras sprijinul politic. Prim-vicepreşedinţii Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, vicepreşedinţii Emilia Meiroşu şi Mircea Banias au fost suspendaţi din partid, în timp ce restul au fost revocaţi din funcţiile de coordonatori judeţeni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: