Dăncilă dă Ordonanţă de Urgenţă ca primarii să-şi plătească salariile din banii necheltuiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în cadrul întâlnirii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNJR), că vrea introducerea posibilităţii utilizării excedentului bugetar şi pentru finanţarea cheltuielilor de personal, plata arieratelor, a corecţiilor financiare şi sentinţelor judecătoreşti definitive şi dă asigurări că veniturile din anul 2018 nu vor scădea sub cele din 2017.

Premierul Viorica Dăncilă va da o Ordonanţă de Urgenţă prin care să introducă posibilitatea ca primarii să îşi plătească salariile din excedent bugetar.

“Împreună cu viceprim-ministrul Paul Stănescu şi cu ministrul Eugen Teodorovici voi urmări implementarea măsurilor înscrise în legea bugetului pe anul 2018, respecitv regularizarea sumelor de echilibrare pentru fiecare UAT, în conformitate cu execuţia bugetară la 31.12.2017", a susţinut premierul.

Aceasta a dat asigurări că veniturile în 2018 nu vor scădea sub nivelul celor din 2017 şi spune că va introduce posibilitatea utilizării excedentului bugetar şi pentru finanţarea cheltuielilor de personal, plata alieratelor, a corecţiilor financiare sau a sentinţelor judecătoreşti definitive, dar şi a contractării de împrumuturi din trezorerii.

"Altfel spus, ne vom asigura că veniturile anului 2018 nu vor scădea sub nivelul anului 2017. Mai mult, în perioada următoare vom introduce posibilitate utilizării excedentului bugetar şi pentru finanţarea cheltuielilor de personal, plata arieratelor, a corecţiilor financiare sau a sentinţelor judecătoreşti definitive, dar şi a contractării de împrumuturi din trezorerii, pentru realizarea de investiţii publice", a explicat premierul Dăncilă.

Premierul le-a mai spus preşedinţilor de consilii judeţene că Guvernul încearcă să identifice soluţii pentru toate problemele pe care le întâmpină în teritoriu, însă  a anunţat că acelaşi lucru trebuie făcut şi de primării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite