Dăncilă: Le-am explicat oficialilor europeni că legile justiţiei sunt de fapt legi interne care nu afectează statul de drept; nu mi s-au părut îngrijoraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a discutat la Bruxelles cu preşedintele Comsiei Uniunii Europene Jean-Claude Juncker şi alţi oficiali europeni despre legile justiţiei, precizând că le-a explicat acestora că aceste legi sunt interne şi nu afectează statul de drept.

„A fost ridicat acest subiect de către domnul preşedinte Timmermans, l-am asigurat că România nu este afectată, că modificarea s-a făcut în urma dezbaterilor din Parlament, au fost discuţii un an de zile, au fost luate păreri de la asociaţii şi de la cei abilitaţi de a veni cu propuneri şi că CCR va avea ultimul cuvânt. Am reiterat faptul că aceste modificări au fost necesare, având în vedere necesitatea transpunerii directivelor europene în legislaţia românească. Am vorbit despre abuzul în serviciu şi am reiterat faptul că numai şapte state au abuz în serviciu, majoritatea statelor membre nu ştiu ce înseamnă abuzul în serviciu”, a delcarat premierul Viorica Dăncilă într-un interviu pentru Antena 3.

Ea şi-a exprimat disponibilitatea de a le răspunde întrebărilor pe acest subiect diplomaţilor străini, adăugând că, în cazul în care Curtea Constituţională va decide că există aspecte de neconstituţonalitate în legile justiţiei şi în codurile penale, Guvernul va respecta acest lucru.

„Eu am spus că suntem deschişi dacă sunt observaţii punctuale, să răspundem acestor observaţii Comisiei, că abvem toată dschiderea să răspundem tuturor nelămuririlor şi dacă CCR va constata că anumite aspecte sunt neconstituţionale, vom respecta acest lucru. Nu mi s-au părut îngrijoraţi, mi s-au părut mai mult îngrijoraţi de faptul că nu există linişte România şi şi-ar dori să avem un consens şi să lucrăm împreună pe proiecte de ţară. Le-am explicat că aceste legi ale justiţiei sunt de fapt legi interne care nu afectează statul de drept şi nu ar vrea ca MCV-ul să aibă în vedere aceste asepcte”, a spus Dăncilă.

În ceea ce priveşte revocarea şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, Viorica Dăncilă a declarat: "Nu s-a discutat acest aspect. Nu a fost nici măcar o referire".

Premierul Viorica Dăncilă a avut întrevederi marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu comisiarii europeni pentru buget, pentru agricultură şi pentru politică regională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite