Dăncilă le-a vorbit studenţilor din Craiova despre măsurile luate de Guvern în sănătate: Actuala coaliţie de guvernare şi Executivul investesc în sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova, vorbindu-le studenţilor despre măsurile luate de Guvern pentru creşterea salariilor medicilor şi dezvoltarea infrastructurii din sistemul medical.

„Veţi lucra într-un domeniu de importanţă vitală, esenţial pentru ţară şi pentru fiecare dintre noi. profesia pe care v-aţi ales-o este nobilă penbtru că aveţi misiuneade a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor. Dezvoltarea noastră ca societate trebuie gândită în jurul a doi piloni: sănătatea şi educaţia”, le-a spus Viorica Dăncilă studenţilor.

Ea a spus că aceste domenii au fost abordate ca priorităţi de către Guvern, atât prin fondurile alocate, cât şi prin proiectele şi politicile abordate, iar problemele din domeniul medical au fost acumulate în mulţi ani - infrastructură, fonduri, resurse umane, mentalităţi.

Dăncilă a susţinut că actuala coaliţie de guvernare şi Executivul investesc în sănătate.

Premierul a ţinut să precizeze că, începând cu 1 martie, veniturile medicilor şi ale sistenţilor medicali, ambulanţierilor şi şoferilor din sistem ”au crescut consistent, între 70 şi 170% comparativ cu anul trecut”.

O altă măsură luată în şedinţa de săptămâna trecută a fost majorarea cifrei de şcolarizare pentru rezidenţiat, de la 4.000 la 5.415.

Ea a spus că Guvernul doreşte să faciliteze accesul medicilor tineri pe piaţa muncii şi să îmbunătăţească accesul pacienţilor la serviciile medicale în special în zonele defavorizate.

„Medicul oferă comunităţii, dar şi comunitatea are responsabilitatea să îi ofere condiţii adecvate pentru a salva vieţi”, a adăugat Dăncilă, vorbind apoi despre construcţia de spitale noi şi modernizarea actualei infrastructuri.

Dăncilă a dat asigurări că spitalul regional din Craiova ”a intrat în linie dreaptă”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite