Dăncilă, despre alegerile anticipate: În acest moment nu avem o criză politică parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Viorica Dăncilă a explicat că alegerile anticipate au loc atunci când în Parlament există o criză, ori acest lucru nu se întâmplă în aceste momente, astfel că nu se justifică organizarea de alegeri anticipate. Dăncilă a mai precizat că ”PSD nu îi e frică de anticipate”.

Viorica Dăncilă a spus că ceea ce face actualul guvern, prin asumarea răspunderii, inclusiv pe buget, ”nu se poate numi democraţie”, iar alegerile anticipate ar trebui să aibă loc după o criză parlamentară.

”În mod normal, conform Constituţiei României, preşedintele poate declanşa alegerile anticipate, în urma discuţiilor cu preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului, dacă avem o criză politică parlamentară. În acest moment nu avem o criză politică parlamentară. Faptul că în parlament nu sunt de acord cu ceea ce vrea Guvernul, nu înseamnă că este o criză politică parlamentară. Mai mult decât atât, văd că Executivul vrea să preia şi funcţia de Legislativ. Adică vin asumări peste asumări, ne asumăm bugetul care trebuie dezbătut în Parlamentul României pentru că vrem să ne impunem punctul de vedere. Acest lucru nu se poate numi democraţie. Eu cred că toate aceste lucruri sunt pentru obţinerea puterii absolute, astfel încât puterea să declanşeze anticipatele şi vezi Doamne, să obţină un număr mai mare”, a declarat Dăncilă la Antena 3.

Fostul lider social - democrat spune că PSD nu se teme de anticipate şi vrea respectarea democraţiei.

”PSD nu îi este frică de anticipate. Dar noi vrem să se respecte democraţia şi să respectăm separarea puterilor în stat”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite