Dăncilă va conduce delegaţia PSD la consultările cu Iohannis de mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, va conduce delegaţia partidului la consultările de miercuri de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema referendumului pe Justiţie.

„Din partea Partidului Social Democrat participă miercuri, 05 iunie 2019, începând cu ora 15:00, la consultările cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare de la Palatul Cotroceni, delegaţia formată din: Viorica Dăncilă, preşedintele interimar al PSD şi premierul României, Paul Stănescu, preşedintele executiv interimar al PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, şi Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi prima serie de consultări cu partidele pentru a găsi o soluţie de a implementa referendumul pe Justiţie. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a explicat că un nou referendum pentru modificarea Constituţiei, care să prevadă rezultatul referendumul pe Justiţie, ar putea avea loc concomitent cu alegerile prezidenţiale. Liderul USR, Dan Barna, a explicat că Iohannis e de acord cu includerea „fără penali” în Constituţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite