Dăncilă a anunţat la Washington că Dragnea va promova legi privind despăgubiri şi pensii speciale pentru comunitatea evreiască din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Dăncilă a fost prezentă duminică la Washington, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), unde a anunţat într-un discurs că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va promova în Parlament mai multe legi pentru comunitatea evreiască din România.

Printre legile pe care premierul a spus că vor fi promovate de Dragnea se numără acordarea cetăţeniei române pentru evreii care au părăsit ţara sub comunism sau pensii speciale pentru supravieţuitorii Holocaustului. În cadrul aceleiaşi conferinţe, Dăncilă a anunţat şi că ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim.

„Preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României m-a rugat să vă transmit că va promova în Parlament, în perioada imediat următoare, trei legi deosebit de importante pentru comunitatea evreiască din ţara mea şi din lume. Prima se referă la acordarea de drept a cetăţeniei române tuturor evreilor de origine română care au fost obligaţi să renunţe la cetăţenia română, atunci când au părăsit ţara lor, sub regimul comunist. În al doilea rând, vorbim despre acordarea de despăgubiri şi pensii speciale pentru supravieţuitorii Holocaustului din România, în semn de respect şi recunoaştere a suferinţelor acestor eroi. În al treilea rând, avem legea care garantează accesul la arhivele statului specialiştilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, pentru a cunoaşte adevărul asupra trecutului lor, din perioada celor două Războaie Mondiale”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă duminică, la Conferinţa AIPAC, invitată la conferinţă de preşedintele AIPAC, Morton Fridman, şi directorul executiv AIPAC, Howard Kohr. În discursul său, premierul a anunţat că Guvernul României va lua decizia mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, după finalizarea analizei de către „toţi actorii constituţionali şi în deplin consens“.

Citeşte şi:

VIDEO Dăncilă, la Washington: „Eu şi Guvernul vom muta ambasada la Ierusalim“. Ce legi vrea să promoveze pentru comunitatea evreiască

Reacţia lui Iohannis privind anunţul premierului de a muta ambasada României de la Tel Aviv: Demonstrează ignoranţă în domeniul politicii externe

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite