Dan Mihalache, „turnesolul“ lui Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Mihalache, în deplasare cu Victor Ponta
Dan Mihalache, în deplasare cu Victor Ponta

Dan Mihalache confirmă că va fi şeful administraţiei prezidenţiale şi că va reorganiza instituţia prezidenţială. Stiri de acest fel circulă insistent în presă, dar nu se stie daca a fost luată decizia finală. Klaus Iohannis tace sibilinic.

Cine este Dan Mihalache?

Dan Mihalache este un produs, 100%, al şcolii politice Iliescu-Nastase.

În perioada 2001-2004, Mihalache a fost consilier al premierului Adrian Năstase, iar la alegerile parlamentare din 2004 a obţinut un mandat de deputat pe listele PSD.

A fost membru PSD timp de opt ani,  a părăsit partidul în 2009, pentru a  merge alături de liberalul Crin Antonescu pentru a deveni director de comunicare şi strategie al campaniei liderului PNL.

În 2011, Dan Mihalache devine secretar general adjunct al Guvernului condus de preşedintele PSD Victor Ponta, funcţie în care rămâne doar şase luni.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă, în noiembrie 2012, că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului la acea dată. Potrivit ANI, Mihalache s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai - 8 iunie 2012, deoarece a exercitat simultan funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, cât şi funcţia de administrator în cadrul SC Dib Media Consultancy SRL, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Dan Mihalache declară atunci că îl va da în judecată pe şeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula "această jigodie frustrată". Mihalache a mai spus atunci că "Dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu (şeful ANI - n.red.), mai bine fără". (HotNews.ro)

Această declaraţie l-a costat şi funcţia din guvernul României, Victor Ponta l-a demis pentru declaraţii antiamericane.

Dan Mihalache a contestat în instanţă decizia ANI şi a câştigat, fapt ce nu poate scuza, însă, limbajul suburban la adresă şefului inei instituţii fundamentale a statului român.

Ziaristă Sorina Matei povesteşte pe blogul său următorul episod dintr-o discuţie cu Dan Mihalache:

"Am întrebat dacă Antonescu îşi dă demisia sau nu. Am primit următorul răspuns. Îl redau exact: "Ia mai du-te şi tu în mă-ta dacă ai curiozităţi din astea...Uită numărul meu de telefon".

Aşteptăm decizia finală a lui Iohannis

Având în vederea acest profil de om politic, izvorând din comunismul iliescian, este de mirare cum Klaus Iohannis îl acceptă ca şef al administraţiei prezidenţiale.

După câştigarea alegerilor, mai toţi politicienii îi uită pe cei care i-au votat, uită promisiunile şi speranţele care au generat votul pentru ei.

Aşa se întâmplă şi acum.

„Curăţenia” penalilor din „noul”, „marele” PNL, întârzie, în ciuda promisiunilor lui Iohannis.

Tudor Chiuariu şi Florin Turcanu, condamnaţi definitiv, ne râd în nas din „noul” PNL, Vosganian,  Victor Paul Dobre, sunt tot acolo, apăraţi de votul colegilor parlamentari când li s-a cerut începerea urmăririi penale, Cancescu, Stavarache, Uioreanu, Roşca, sunt tot acolo, în „noul” PNL, deşi arestaţi, iar Klaus Iohannis o tot ţine în petreceri.

Parcă prea repede ne-am lămurit că nu există o deosebire de substanţă între Iohannis şi ceilalţi politicieni, deşi ne-a promis o „altfel” de politică şi un altfel de partid.

Iohannis să nu uite că poate ajunge la votul popular chiar mai repede decât îşi imaginează, la o eventuală tentativă de demitere, acum că pragul de prezenţă la vot a fost coborât la 30%.

Ne va cere atunci să-l salvăm? Cu ce tupeu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite