Dan Mihalache, implicat într-un nou scandal. „Ce vă recomandă pentru funcţia de ambasador? Nu aveţi cultură istorică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Mihalache FOTO Mediafax
Dan Mihalache FOTO Mediafax

Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a fost acuzat de scriitorul Mihail Neamţu, într-o intervenţie la B1 TV,  că nu are „energia, cultura istorică şi cunoaşterea detalitată a relaţiilor diplomatice” pentru a fi ambasador. Diplomatul nu a rămas fără replică şi a spus că nu acceptă să fie jignit de „un mai vechi client” de-al său.

În contextul declanşării Brexitului, precum şi a vizitei prinţului Charles în Românie, ambasadorul român la Londra a intervenit într-o emisiune de la B1 TV pentru a vorbi despre relaţia dintre Marea Britanie şi România. Mihail Neamţu, invitat în platou, a profitat de această ocazie pentru a-l întreba pe Mihalache ce anume îl recomandă pentru postul de ambasador al României în Marea Britanie.

„Vă spun cu toată onestitatea, urmărind activitatea dumneavoastră, că nu am sesizat element care vă recomandă. Nu aveţi energie, cultură istorică, cunoaştere detaliată a relaţiilor  diplomatice. Ce anume vă recomandă?”, a întrebat  scriitorul Mihail Neamţu.

Ambasadorul nu a dat curs întrebării şi a refuzat să răspundă acuzelor venite de la  „un mai vechi client” de-al său.

”N-aş vrea să regret că am intervenit la dumneavoastră în emisiune. Eu am intrat ca să dau anumite informaţii publicului, nu ca să mă jignească domnul Neamţu, un mai vechi client de-al meu”, a fost tot ce a declarat Mihalache cu privire la acuzele formulate de Mihail Neamţu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite