Dan Diaconescu a mai pierdut cinci deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu riscă să sămână fără colegi FOTO Adevărul
Dan Diaconescu riscă să sămână fără colegi FOTO Adevărul

Cinci deputaţi au anunţat, astăzi, că părăsesc PPDD, şi vor activa în continuare ca parlamentari independenţi. Până în prezent, 13 parlamentari au părăsit PPDD sau au fost excluşi din partid.

UPDATE Deputatul Cristinel Marian a părăsit, marţi, grupul parlamentar al PPDD şi va activa, în perioada următoare, ca independent, el alăturându-se, astfel, celor patru deputaţi care au procedat similar.

Cei patru demisonari di PPDD sunt Viorel Blăjuţ, deputat de Iaşi, Ion Şcheau, deputat de Arad, Ovidiu Dumitru, deputat de Bucureşti şi Mihai Aurelian, ales în diaspora.

Toţi cei patru au anunţat că începând din data de 21 mai îşi încetează activitatea în grupul parlamentar al PPDD, urmând să devină deputaţi independenţi.

De asemenea, PPDD a mai pierdut şase parlamentari care au demsionat sau au fost excluşi.

PPDD a fost părăsit de deputatul Ioan Moldovan, care a trecut la PC. Moldovan a fost viceprimar al municipiului Câmpia Turzii, în mandatul 2008-2012, din partea PDL, partid din care a demisionat înaintea alegerilor locale. Deputatul Gheorghe Coman a plecat, de asemenea, la PC, iar instalarea sa în fruntea filialei Buzău a provocat revolta organizaţiei locale, ai cărei membrii l-au împiedicat să intre în sediu. Tot la PC a plecat şi senatorul Mihai Dănuţ. Deputatul PP-DD Romeo Nicoară a părăsit partidul lui Dan Diaconescu pentru PNL. El a mai fost membru PNL, partid pe care l-a părăsit dupa ce Crin Antonescu i-a luat locul în colegiul din Teleorman. Mihai Tararache a părăsit PPDD pentru a deveni independent după ce a anunţat sec: „Închei colaborarea parlamentară cu grupul PPDD, cea politică n-a existat niciodată“.

Recent, prim-vicepreşedintele PPDD, Radu Popa, care era şi liderul grupului din Cameră,  a fost exclus din partid, fiind acuzat că a iniţiat negocieri cu PSD, fără aprobarea conducerii partidului.

Cine l-a „trădat“ pe Dan Diaconescu

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite