Dan Barna: Preşedintele a respectat cadrul constituţional aşa cum îl avem şi a respectat decizia CCR. Este nevoie de referendumul pe justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul USR Dan Barna. Foto: Eduard Enea.
Liderul USR Dan Barna. Foto: Eduard Enea.

Preşedintele USR Dan Barna a declarat luni, la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, că acesta „a respectat cadrul constituţional şi decizia CCR”. Totodată, liderul USR a mai adăugat că „în acest moment e nevoie de mai mult” pentru a rezolva problema, sugerând că este timpul pentru un referendum pe justiţie.

Liderul USR Dan Barna a declarat luni că preşedintele României Klaus Iohannis a respectat constituţia şi decizia CCR. Acesta a precizat că „este convins că nu a fost o chestiune de frică”, accentuând că cel mai probabil şeful statului a avut considerentele sale. 

„Din păcate nu mai este vorba de bine sau de rău. Preşedintele a respectat cadrul constituţional aşa cum îl avem şi a respectat decizia CCR. Lucrurile sunt mult mai grave însă. Din perspectiva noastră, pentru că în acest moment e nevoie de mult mai mult, poziţionarea asta de implicare destul de limitată şi de lăsare a PSD-ului sa facă tot ce se poate face cu ţara s-a dovedit falimentară. Avem de un an şi jumătate cetăţeni în stradă şi în acest moment este nevoie de referendumul pe justiţie”, a declarat Dan Barna, potrivit Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, ca urmare a deciziei CCR, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi. „Lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită“, a mai transmis şeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite