Barna îşi recunoaşte înfrângerea: „Vom continua să luptăm“. Candidatul USR-PLUS miza pe diaspora, dar a pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Alianţei USR PLUS, Dan Barna, şi-a recunoscut înfrângerea într-un mesaj pe Facebook, după ce nu a reuşit să intre în turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi a transmis că alianţa merge mai departe.

„Vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut încredere în mine şi în Alianţa USR PLUS la aceste alegeri. Le mulţumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezenţa istorică de astăzi.

„Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reuşit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi.

Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învăţat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată ţara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie şi le transmit că sunt mândru de ceea ce am reuşit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează şi se curăţă de corupţie.

Alianţa USR PLUS va continua. Rămânem acea forţă politică în care oamenii îşi pun speranţele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună şi nu ne vom da bătuţi”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Luni dimineaţă la ora 6.00, după ce au fost numărate 99.96% din voturi, claamentul arăta astfel:

 Klaus Iohannis - 36,65%

 Viorica Dăncilă - 23,80%

 Dan Barna - 13,99%

 Mircea Diaconu - 9,25%

Barna a suferit o înfrângere usturătoare şi în diaspora, pe voturile cărora conta candidatul USR-PLUS. Duminică seară, el declara că este optimist în privinţa voturilor din diaspora de unde spera să obţină 45-48% din opţiunile electoratului.

Însă rezultatle provizorii pentru votul în străinătate la alegerile prezidenţiale indică un vot majoritar pentru Klaus Iohannis. După centralizarea voturilor din 705 de secţii de votare (din 838) Klaus Iohannis conduce detaşat, cu 53,82%, urmat de Dan Barna, cu 26,42% (128,606 voturi).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite