Dan Barna: Chiar e nevoie la Cotroceni de ceea ce înseamnă energia şi ADN-ul acesta tânăr şi proaspăt al USR-PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Barna
Dan Barna

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, luni, că a decis să candideze la Preşedinţie pentru a încerca să facă din România ţara din care tinerii să nu mai vrea să plece. El susţine că 50 la sută dintre absolvenţii de liceu îşi văd viitorul în afara ţării, un indicator dureros care va face ca, în 20 – 30 de ani, să fim o ţară ”vai de capul nostru”.

Dan Barna susţine că schimbarea nu poate veni de la aceeaşi clasă politică care a generat situaţia, de aceea consideră că ”e nevoie la Cotroceni de ceea ce înseamnă energia şi ADN-ul acesta tânăr şi proaspăt al USR-PLUS”.

”Un preşedinte care-şi asumă rolul acesta, de a fi prezent constant, nu doar în crize, în viaţa societăţii, este un preşedinte care poate să dea energia aceea care lipseşte. Eu candidez dintr-un motiv foarte simplu: eu chiar vreau să transformăm România în ţara din care tinerii să nu mai vrea să plece. Astăzi, 50 la sută din tinerii de liceu îşi văd viitorul în altă parte, în afara ţării. Este cel mai amarnic şi mai dureros indicator. Cu acest indicator, în 20-30 de ani o să fim o ţară vai de capul nostru. Ca să schimbăm acest indicator, să schimbă această tendinţă, e realist să facem asta exact cu vechea clasă politică, cu cei care ne-au adus aici? Despre asta este vorba. Chiar e nevoie la Cotroceni de ceea ce însemană energia şi ADN-ul acesta tânăr şi proaspăt al USR-PLUS”, a declarat, luni, seară la Digi 24, Dan Barna.

Întrebat dacă se simte atacat de PNL, Barna a spus: ”Sper să existe la PNL înelepciunea de a înţelege că România are o oportunitate foarte bună să aibă în turul doi doi candidaţi care să vorbească despre o viziune”, după ce în celelate confruntări prezidenţiale s-a vorbit despre ”răul mai mic”.

Acesta a afirmat că propune electoratului ”o viziune” şi că e convins că şi candidatul PNL va propune tot o viziune, iar oamenii vor putea alege dintre două viziuni.

În ceea ce priveşte candidaţii de stânga, Dan Barna a spus că „e o provocare interersantă care dintre candidaţii PSD ar avea conţinut”.

„Nu am aşteptare de mare conţinut dinspre PSD pentru Româna”, a spus Barna.

El a apreciat că dacă Ponta se va alia cu PSD, ”tot ce s-a chinuit că construască drept alternativă pentru PSD va fi vânare de vânt”.

Barna a mai spus că ”oricare va fi opţiunea” pe stânga spectrului politic, USR va duce ”o campanie pozitivă”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite