Întrebat de un reporter de ce a recurs la acest semn (simbol), combatantul îi dă un răspuns uimitor. Este evident - adică se ştie, zicea dânsul - că Johannis este german şi, în acest caz, se subînţelege că trebuie să aibă o legătură cu Hitler, cel cu Zvastica. Omul mai vine şi cu o completare, după care, cu câteva zile în urmă, Klaus Johannis ar fi avut „o întâlnire cu evreii”. Aici trebuie să subînţelegem că „o întâlnire cu evreii” este ceva absolut dubios. De fapt, „o întâlnire cu evreii” a avut loc, într-adevăr,  dar este vorba de vizita tripletei Dragnea-Dăncilă-Meleşcanu (echivalentul profan al Sfintei Treimi) la Ierusalim. Cetăţeanul „combatant” este, evident, un om simplu, fără ştiinţă de carte, ceea ce nu înseamnă că este şi prost. Înseamnă doar că, dacă nu are capul „varză”, el are o inteligenţă vicleană, modelată după chipul şi asemănarea „băiatului deştept” care este Liviu Dragnea „şi ai lui” (ca să cităm din Klaus Johannis). Dacă ar fi vorba doar de acest  simplu cetăţean (şi de alţii ca el), nu ar fi o neneorocire prea mare. Dar acest tip de raţionament, bazat pe tot felul de sofisme, îl regăsim şi la oameni instruiţi, cu ştiinţă de carte, ocupând chiar funcţii de răspundere în diverse domenii ale vieţii noastre.

În recenta sa intervenţie publică, cea  de la Cotroceni,  Klaus Johannis afirmă, printre altele, că spectacolul demonstrativ dat în Piaţa Victoriei, a fost unul „mediocru”. Într-o dezbatere organizată la „Antena-3”, marele nostru sociolog  Marius Pieleanu, stând într-o poziţie impozantă, „picior peste picior”, trece nonşalant de la spectacolul colectiv la indivizi, afirmând că Preşedintele îi face pe aceştia „mediocrii”. Apoi, începe sociologul un spectacol retoric, întrebându-se pe sine şi pe confraţii de discuţie, dacă se consideră şi ei mediocrii (!?). Şi o ţine tot aşa, -adică langa-manga- până când un participant cu bun simţ îi atrage atenţia că Preşedintele s-a referit la calitatea actului-spectacol care s-a petrecut, nu la cetăţeni. Ca sociolog, Marius Pieleanu este primul care ştie - sau trebuie să ştie - ce sunt Simţul comun şi Bunul-simţ. Profesorul clujean George Em. Marica a scris o carte temeinică pe această temă. Dacă intră în joc interesele personale nelegitime sau cele de gaşcă, nu numai gândirea este alterată (marcată de sofisme), ci chiar şi percepţia elementară. Daltonismul este o boală în care ochiul nu mai distinge între roşu şi verde. Chiar şi în această situaţie, ochiul distinge între alb şi negru, având probabil unele dificultăţi la nuanţele de gri. Dar, dacă este vorba de daltonismul ideologic, atunci se adevereşte şi expresia biblică: ”Ochi ai şi nu vezi, urechi ai şi nu auzi, minte ai şi nu înţelegi, nu pricepi”. Aici începe sfera largă a tuturor confuziilor, pe cele mai diverse planuri. Pentru a nu intra în detalii şi nuanţe inutile, voi folosi termenul „spectacol” pentru toate manifestările colective care au avut loc în acest an, de la „Mişcarea străzii”(#REZIST), prin recenta „Demonstraţie de forţă” a PSD, până la întâlnirea campioanei noastre, Simona Halep, cu cetăţenii din Bucureşti. 

Să începem cu Şeful cel mare, întrucât „Peştele de la  cap se împute”. Este vorba de virtualul dictator Liviu Dragnea. Invitat la eterna „Antena -3” - unde, cică, nu există mediocrii -, Şeful PSD este întrebat cum vede dânsul relaţia valorică dintre spectacolul din „Piaţa Victoriei” şi cel din  „Arena Naţională”, dedicat Simonei Halep. Fără nici un fel de ezitare, Liviu Dragnea (dragul de el!) răspunde că primul a fost categoric superior faţă cel de al doilea, încheind cu concluzivul „Şi cu asta nu mai am nimic de spus”. (sau ceva asemănător) Aici, am mai avea noi câte ceva de spus. Poţi să compari merele cu perele (sau cu prunele), dar nu poţi compara toate aceste fructe cu pietrele pe care calci, sau cu stelele, dacă mai ai timp să te uiţi şi la ele. Spectacolul din ”Piaţa Victoriei” a fost programat de dinainte, cu o strategie absolut militară, iar la el au venit cetăţeni pesedişti din toată ţara, adică din Provincie în Capitală. Normal ar fi fost ca spectacolul PSD să fie organizat în toată ţara - în oraşe, comune, sate, chiar cătune - şi atunci am fi putut vedea - împreună cu Marius Pieleanu - care este rata sau proporţia participanţilor. La spectacolul din „Arena Naţională” au participat numai cetăţeni din Bucureşti, doar întâmplător şi alţii, veniţi peste noapte la rude, sau încă ne-plecaţi, tot de la rude. Care este, oare, criteriul esenţial de ierarhizare a celor două spectacole”? Liviu Dragnea poate răspunde foarte simplu: „Aşa văd eu lucrurile”, „Aceasta este opinia mea”, iar, din umbră, putem auzi şi opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, după care democraţia binomului „capro-varzist” PSD-ALDE apără „drepturile şi libertăţile” cetăţeanului, dar lasă exclusiv în seama opoziţiei, a Justiţiei şi a lui Klaus Johanis, „datoriile şi răspunderile” lor. De unde şi păcatele celor din urmă, care blochează calităţile şi iniţiativele angelice ale celor dintâi. Dar care, cum ar spune Bulă, sunt „primii la tot felul de sporuri şi de sporturi” (nu intră aici şi tenisul), dar nu şi la învăţătură (inclusiv cea de minte). Dacă, de la capul peştelui trecem spre coada acestuia, ne întâlnim cu alte opinii, între care aceea a Gabrielei Firea şi a lui Adrian Ţuţuianu ies într-un clar (de fapt un clar-obscur) relief.

P.S. Având în vedere (dacă nu suntem orbi sau chiori) conţinutul discursurilor celor prezenţi în Prezidiul Spectacolului - deci, nu forma lor de expresie - rezultă cu evidenţă că  obiectivul fundamental al PSD-ALDE este „apărarea drepturilor şi libertăţilor infractorilor”, adică a celor condamnaţi (ca Liviu Dragnea) sau în curs de cercetare (tot ca Liviu Dragnea „şi ai lui”)