Dacian Cioloş: România îşi menţine rezerva faţă de un mecanism permanent de relocare a refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierulm Dacian Cioloş. FOTO Inquam Photos
Premierulm Dacian Cioloş. FOTO Inquam Photos

Premierul Dacian Cioloş a anunţat joi, într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, faptul că România are rezerve faţă de adoptarea unui mecanism permanent de relocare a refugiaţilor şi că îşi va exprima această poziţie, dacă va fi cazul, şi la Consiliul European de săptămâna viitoare.

„România îşi menţine rezerva faţă de un mecanism permanent de relocare a refugiaţilor. Consider că relocarea refugiaţilor nu ar rezolva problema de fond, ci doar cauzele, iar săptămâna viitoare, la Consiliul European, dacă va fi cazul, voi reitera rezerva faţă de adoptarea unui astfel de mecanism", a scris prim-ministrul pe Facebook. 

Preşedintele Klaus Iohannis l-a delegat săptămâna trecută pe premierul Dacian Cioloş să participe la reuniunea Consiliului European care va avea loc la Bruxelles pe 17 şi 18 decembrie. 

Cioloş a discutat despre problema migraţiei şi cu premierul britanic David Cameron, în vizita pe care liderul de la Londra a efectuat-o la Bucureşti. Această problematică a fost abordată şi de Klaus Iohannis, în întrevedederea cu aelaşi lider de stat. 

„Am avut, de asemenea, şi un schimb de opinii pe marginea situaţiei generate de fluxurile migratorii care vor continua să fie o provocare majoră încă mult timp de aici înainte. Am reiterat poziţia României, conform căreia obiectivul prioritar al acţiunilor comune la nivel european trebuie să fie abordarea cauzelor profunde ale fenomenului migraţiei. Dialogul cu ţările de origine şi de tranzit trebuie intensificat, iar deciziile deja luate trebuie puse în aplicare cât mai repede posibil. În acest context, am discutat şi despre situaţia din Siria“, a declarat Iohannis miercuri, la conferinţa de presă ulterioară întrevederii cu David Cameron.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite