Dacă nema putirinţa, geaba chichirez gâlceava...

Toamnă, în România...Sursa: Twitter.

În România de azi, la nivelul palatului celor numiţi în posturi de miniştri şi la acela al aleşilor actuali ai naţiunii, din imensa clădire a legislativului românesc, acţionează conaţionali blindaţi cu prejudecăţi desuete sau compatrioţi în măsură să facă diferenţa specifică, dintre metehnele trecutului şi şansele reale pentru un viitor diferit de ceea ce trăim azi?

Pentru cetăţenii de rând a devenit de multă vreme clară apetenţa unor lideri politici, pentru a agita iniţiale de partide istorice sau mai noi, pretins reformatoare, programe promiţătoare, dar care se ofilesc rapid după ajungerea la guvernare. 

Acum, în octombrie 2021, adevăratul pariu cu viitorul, al diferitelor formaţiuni parlamentare, este capacitatea de a propune, susţine şi sprijini administratori eficienţi, la nivelele de decizie relevante, din structura statului român. 

Preşedintele ţării a optat pentru un ex-militar, drept candidat la postul de premier. 

Nu numai că a făcut această alegere, dar l-a şi invitat, alături de el, la tribuna instalată în dreapta sa, la Cotroceni, pe timpul anunţării nominalizării aşteptate de opinia publică, a unui bărbat de stat, pentru postul de administrator dezirabil eficient al statului român. 

Opţiunea preşedintelui a fost un act de curaj, o decizie de "a tăia coada câinelui, dintr-o lovitură".

 Anterior, partidul prezidenţial a schimbat un politician versat, cu unul pe a cărui carte de vizită erau aurite doar studiile efectuate peste Ocean. 

Dar opinia publică nu a putut fi păcălită şi excentricul premier liberal, acum interimar, a devenit expresia publică a unui proiect prezidenţial eşuat. 

Oponentul său - fost premier - şi-a anunţat demisia din grupul parlamentar al partidului pe care l-a condus ani buni, deşi nedumerirea publică este...

... de ce a acceptat, de multă vreme, transferul pupitrului de comandă al liberalilor la palatul alesului nr.1 al naţiunii? 

Surprinzătoarea decizie a prezidentului român, de a nominaliza pe generalul, în rezervă, Nicolae Ciucă, ca să conducă executivul de la Bucureşti nu este doar rezultatul dorinţei de a stopa căderea ţării în disperare, haos, teamă faţă de crivăţul economic al iernii, ci şi al realităţii că partidul preşedintelui României nu are alţi bărbaţi de stat credibili, datorită acceptării, la ultimul congres, a promovării în conducerea formaţiunii a unor concetăţeni care au o părere foarte bună despre ei, dar sunt priviţi cu ostilitate de toţi cei care văd starea gravă în care a ajuns ţara. 

Sistemul politic românesc derapează vizibil.

Asta în condiţiile în care orgoliile, nu cugetările limpezi, par a domina pe unii aflaţi la masa celor angajaţi direct sau indirect în negocieri unde bătălia se duce pentru un nume sau altul, nu pentru un program solid. 

"Interesul naţional" este sintagma care nu mai prezintă practic un reper, pentru cei aţâţaţi de pofta de a rămâne la putere, de a reveni la butoane sau de a fi invitaţi la o coaliţie credibilă măcar pe termen scurt.

"O clară majoritate parlamentară" este eticheta agitată de necunoscători ai arenei politice mioritice, unde fiecare lider de partid, când nu se filmează obsedant cu telefonul mobil, în sala mare a Parlamentului, când nu ţipă acuzator la un adversar, când nu mitraliază cu invective oponenţi ai formaţiunilor pe care le conduc, se crede viitor preşedinte - la Cotroceni, la Senat, la Camera Deputaţilor şi la ce mai vreţi dvs. - pentru că mentalitatea moştenită din veacul trecut este... 

...să dispună, de sus în jos, nu să pună umărul la scoaterea din mocirlă a căruţei şubrezite a statului român!

Şubrezită de conspiraţionism, temeri false, dar inteligent cultivate de cei învăţaţi să ţină alegătorii mereu cu capetele plecate în faţa dumnezeilor partidelor apărute nu numai din spuma mării, ci şi din păduri mai apropiate de capitala miticilor de ieri şi de azi.

"A mai avut România premieri generali şi n-a fost prea bine" scrie un jurnalist ce pare a judeca ţara noastră  de pe târâm german.

Germania fiind aceea care a fost condusă de un militar cu gradul de caporal / Gefreiter, un dictator care a îndoliat naţiunea germană şi Europa care respingea crucea îmbârligată.

Un caporal numit Adolf Hitler, care în faţa Mareşalului de atunci al României, obişnuia să îl asculte cu admiraţie pentru viziunea sa de militar disperat să salveze ce mai rămăsese din regatul mioriticilor, după odioasele rapturi teritoriale de care au beneficiat conducătorii de la Moscova, Budapesta şi Sofia.

Cei care arată cu degetul spre români ponegrindu-i prin etichetarea lor ca intoleranţi şi agresivi, uită, cu premeditare, cât au furat emisarii unor metropole cu nostalgii imperiale, în ultimele trei decenii, din România văduvită 50% de păduri, de o cincime din populaţie, cu 40% din pământul arabil cumpărat la preţuri de nimic de cetăţeni străini, cu o industrie înlocuită de reţeaua de mall-uri stat în stat şi lista înjosirilor ar putea continua.  Problema politicienilor români este aceea că nu ştiu să facă pasul înapoi, atunci când exigenţele naţionale sunt mai mari decât exigenţele personale.

Exhibarea, cu orice preţ, a caracterelor mici, chiar şi pe timpul sesiunilor parlamentare indică incapacitatea de a ţine cont de criticile obiective, într-o perioadă în care solidaritatea naţională - mai presus de cea partinică - poate fi cheia responsabilităţii asumate lucid, în etapa când guvernarea nu este un festival nespus al aroganţei, ci un act public de transmitere a încrederii că multe dezordini pot fi înlocuite prin recurs la capacităţi profesionale reale, pe plan administrativ.

Nu declaraţiile publice vânate pentru infantilismul lor sunt reperele refacerii încrederii dinamitate acum de erorile unei administraţii vizibil îngenunchiată de experienţe pentru care mulţi factori de decizie nu sunt pregătiţi, se blochează, se plâng, nu rezolvă urgenţele celor pe care îi reprezintă.

Sigur că în piaţa publică generalul desemnat drept candidat la funcţia de premier poate fi atacat în fel şi chip, fie de o purtătoare de cosiţe, care parcă a condus televiziunea publică, dar pe care nu am văzut-o prin Irak, sau de un fost consilier prezidenţial, care nu ne-a comunicat ce greutate personală are... înainte şi după ce scrie o filipică de doi bani, ambele personaje, cândva de interes public, nerealizând ridicolul demersurilor lor de copii supăraţi, că n-au primit jucăria dorită.

Generalul Nicolae Ciucă, ca premier, va fi judecat după reuşitele sale. 

Calm, dar capabil de decizii clare în situaţii de criză, Nicolae Ciucă nu este expresia unui experiment prezidenţial. 

Pe termen adecvat, Ciucă poate remedia multe erori ale predecesorilor săi. 

El trebuie evaluat ca administrator, nu ca general. 

Cei care îl înjură nu îl cunosc. 

Aceia care aşteaptă să vadă conduita sa de premier sunt cei mai câştigaţi. 

Ciucă ştie să îşi aleagă echipa, o conduce prin consultarea membrilor guvernului, înainte de a lua decizii, iar din momentul adoptării hotărârilor cu impact la public, nu va ceda în faţa unor presiuni pasagere. 

Dacă erau alţi bărbaţi de stat disponibili, în stare să conducă România, în situaţia complexă de azi, Nicolae Ciucă rămânea senin la sediul Ministerului Apărării Naţionale. România are nevoie de spirite lucide, nu de ofuscaţi îmbătrâniţi în rele.