Toată lumea caută un vinovat. Cineva va trebui scos pe scena unde, la un moment dat, înspre deliciul publicului spectator şi în semn de ispăşire a păcatelor, urmează să fie sacrificată victima expiatorie, cea care va aduna asupra asupra sa toate relele şi, încărcată de rugăciunile de iertare ale muritorilor, va fi trimisă zeilor pentru a li se curma dreapta mânie. Cine va fi victima?

Păi, aici e problema. Cum, pe principiul too big to fail,  nu poate fi sacrificat nimeni din cercul prim de putere, cum acela trebuie să rămână intangibil şi cât se poate de curat (în fine, în limitele bunului simţ), apoi că sigur că trebuie identificat cineva care să îndeplinească cât mai corect celelalte criterii, cele negative, cele de opoziţie evidentă la sistemul general acceptat în societăţile din „nucleul dur“ cum am spune noi acum.

Este foarte important să se facă o evaluare cât mai corectă şi Identificarea ţării-ţintă să fie pe motivaţii cât mai precise, pe cât posibil cu o suprapunere exactă pe criteriile de departajare care sunt, toate, legate de „respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene“. Exerciţiul este foarte important în sine, dar toţi marii jucători ştiu că el îşi va pierde rapid caracterul relativ teoretic de până acum şi va deveni, din 2021, operaţiune de departajare între merituoşii clasei şi repetenţi sau corijenţi, cei care vor suferi corecţii de ajustare corespunzătoare în alocările de fonduri europene.

Este extrem de posibil ca România să producă una dintre principalele teme de dezbatere pe subiecte negative din viitoarea campanie pentru europarlamentare.

Vor fi mari discuţii, este evident acest lucru, la fel cum este limpede că sancţionarea ţărilor din Grupul Vişegrad este dificilă şi se complică pe zi ce trece. În schimb, România şi Bulgaria pot fi scoase oricând ca exemplul de care ar avea nevoie toată lumea tocmai pentru a trimite în această direcţie şi nu în alta argumentaţia privind necesitatea unor măsuri punitive faţă de ţările excentrice şi oricum aflate sun MCV-ul căruia, luaţi exemplul României, i se confirmă validitatea şi necesitatea prezentă şi viitoare.

Nu uitaţi că, repet, această discuţie nu este deloc teoretică. Dimpotrivă, este extrem de actuală şi este extrem de posibil ca România să producă una dintre principalele teme de dezbatere pe subiecte negative din viitoarea campanie pentru europarlamentare. Dacă va exista această Ordonanţă de Urgenţă, cu siguranţă va fi produce un oftat de uşurare în rândul politicienilor care caută teme pentru discursurile de campanie. Culmea, dl. Dragnea ar face astfel un enorm cadou pentru politicieni din absolut toate partidele politice europene: de la euro-sceptici şi anti-europeni care vor ilustra astfel acuzaţiile că UE este un spaţiu al birocraţiei de partide scăpate de sub orice control, favorizând corupţia la nivel de state fără puteri reale în corectarea deficienţelor majore din viaţa politică, până la partidele „euroconforme“, cele care susţin întărirea formelor de control şi a puterilor de anchetă privind banii europeni, atributele acţiunii instituţiei Procurorului european.

Suntem singurii de acuzat în acest sens? Absolut deloc. Numai că ceilalţi sunt reprezintă exemple deja „tocite“, ultra-dezbătute şi care nu mai reprezintă un subiect de strictă actualitate. Noi am veni cu povestea noastră, fericind pe toată lumea, deoarece, din punctul de vedere al ziariştilor care discută problemele europene, România s-ar desprinde de pluton exact înainte de Consiliul European, raliindu-se în forţă liniei Vişgrad şi propunând măsuri ce echivalează cu un dictat politic asupra justiţiei. România? - se va spune... Din nou România? Din nou problema-România?

Imaginea rea tradiţională a României în instituţiile europene se va amplifica în cazul evenimentului menţionat şi va începe să producă evenimente în serie.

Perfect, va continua argumentaţia. România-ţintă e un avantaj, aşa cum a fost dintotdeauna. Primul motiv este că, spre deosebire de ceilalţi, nu are un lobby de ţară, iar europarlamentarii săi sunt divizaţi şi când iau cuvântul în dezbateri, nivelul lor este acela pe care şi noi l-am văzut, jenat şi ridicol. Drept care îi dau dreptate cu mare plăcere doamnei europarlamentar Maria Grapini pe care, asemenea mie, o socotesc drept un exponent standard al calităţii scenei politice a României. Păi n-are dreptate dânsa când, în stilul care i-a adus celebritatea, zice că „imaginea rea a României determinată de neînţelegerile din ţară se multiplică de «n» ori în instituţiile europene“.

Acum, are dreptate doamna aleasă a naţiunii pentru a primi salariul de 7500 euro net lunar, imaginea rea tradiţională a României în instituţiile europene se va amplifica în cazul evenimentului menţionat şi va începe să producă evenimente în serie.

Pentru corectitudinea analizei, va mai trebui să adăugăm că, chiar dacă astea vor fi cu siguranţă efectele următoare, chiar dacă România va redeveni, după mulţi ani, ţara-ţintă predilectă la capitolul „faceţi ca ei, ca ei veţi păţi“, faptul în sine poate să fie considerat ca nesemnificativ şi nerelevant în România acestor zile.

Evident, există şi cealaltă abordare: nouă de ce să ne pese? Ei cu ale lor la Bruxelles, noi cu ale noastre aici acasă la noi unde suntem pe veci stăpâni. Ce se va alege de ţară după aia? Cine ştie şi pe cine să intereseze că sigur o să vină alţii la putere, noi vom fi plecaţi pe altundeva. Că s-ar putea ca penalizările viitoare pe România să nu fie numai financiare, că s-ar putea să dăm acum motive serios restrictive pentru eşecul negocierilor care deja au început privind structura viitoare de reprezentare în posturi de conducere în instituţiile europene, că astfel ne scădem şansele în bătălia extrem de dură pentru atribuirea viitoare de posturi de comisar (nu uitaţi, guvernul PSD va trebui să facă următoarea nominalizare de comisar, se vorbeşte deja de o listă în care ar figura pe loc de frunte doamna Dăncilă în condiţiile în care Corina Creţu ar intra în competiţia pentru un post de înaltă responsabilitate în Parlamentul European)? Nu mai contează nici că vom intra triumfal în Preşedenţia română a UE exact cu aceste discuţii, acuze, scandaluri şi acuzaţii gravissime. În fine, absolut ruşinos şi penibil, pentru nimeni nu mai contează că deschide jocul maximal al destrucţiei interne în acest An al Centenarului, pătat iremediabil de lăturile aruncate cu patimă în stilul inconfundabil al mahalalei neo-fanariote.

Asta vrem, asta vom avea. Cu siguranţă şi din plin.