Cuvintele care au pierdut alegerile

Despre forţa tăcută a maselor, care se transformă în delir, s-au scris teancuri de cărţi. Cei care ar fi trebuit să le citească sau să înţeleagă ceva din ele sunt cei din echipa lui Victor Ponta. Fascinaţi de propriile convingeri şi planuri, au aruncat nesăbuit  cuvinte, care s-au întors împotriva lor în ziua votului din turul doi. Klaus Iohannis merge la Cotroceni şi datorită faptului că Victor Ponta a vorbit de multe ori fără să gândească.

De câte ori se auzea: vreau să vă „unesc”, în multe suflete se strecura teama. Nu era o teamă despre care să poţi spune de unde vine. S-a umplut ţara de panouri cu „doar Ponta” face şi drege, cu scopul de a sublinia la infinit unicitatea şi calităţile speciale ale candidatului PSD. Dar ele întăreau limbajul de lemn al unui om care se bucura de un cult al personalităţii, încă de dinainte de a ajunge Cel Ales. „Preşedintele care uneşte” nu s-a născut dintr-o nevoie socială reală, ci a fost o consecinţă a campaniei de ani de zile, pe care Victor Ponta şi PSD-ul au dus-o împotriva lui Traian Băsescu. Campania lui era o luptă cu un duşman care se dematerializa pe zi ce trece, pentru că i se termina mandatul. Când au cotit-o asemănător împotriva lui Klaus Iohannis, s-au trezit că aplică aceleaşi metode unei ţinte complet diferite. Dacă pe Traian Băsescu au reuşit să îl facă să reacţioneze, la Klaus Iohannis au rămas cu săgeţile trase aiurea în aer. Singurul moment în care Klaus Iohannis a reacţionat, a fost în dezbaterea de la Realitatea, pe care de altfel a şi pierdut-o.

Al doilea vector, cel cu „mândria” de a fi român, a apărut dintr-un calcul statistic: suntem majoritari, ortodocşi şi cu un grad ridicat de încredere în Biserica Ortodoxă şi îl excludea automat pe Klaus Iohannis din categoria celor care merită să reprezinte poporul.

Dar «mândria» de a fi român se contrazicea flagrant cu «unitatea» pe care o propunea Victor Ponta aceluiaşi electorat.

Sigur că electoratul nu a ieşit masiv la vot pe motive de contradicţie în semantica PSD. Dar campania uriaşă pe care a dus-o Victor Ponta, nu i-a crescut doar notorietatea, ci i-a expus greşelile şi alegerile nepotrivite. A fost nevoie doar de o scânteie, desfăşurarea alegerilor din diaspora, pentru a porni valul de ură.

Klaus Iohannis a venit cu propuneri care urmau să nu îl scoată din zona de confort. „România lucrului bine făcut” vorbeşte despre mitul neamţului şi a cel al  primarului din Sibiu. E un slogan corect, dar incert în cele din urmă. Adevăratul său slogan a fost „#uniţisalvăm întreaga Românie”. Nu e un slogan produs de echipa lui, cum nu e nici un slogan al Dreptei. Este o derivaţie a sloganului anti-sistem din vara anului trecut, când mii de tineri au strigat „#Uniţisalvăm Roşia Montana”.

Klaus Iohannis s-a trezit etichetat ca «salvator» al României peste noapte şi a ajuns candidatul anti-sistemului reprezentat de Victor Ponta.

Faptul că el s-a rezumat la declaraţii scurte şi seci a permis electoratului să vadă în el omul de care e nevoie, pentru că un val de simpatie şi încredere nu se construieşte fără un erou pe care să aşezi mantia mitului.

Klaus Iohannis este forţat să construiască în aceeaşi arie semantică a lui „salvează”. Nu poate să părăsească această zonă, pentru că susţinerea pe care a primit-o, ca prin minune, îi impune să răspundă corect valului care l-a dus la Cotroceni. Într-un mod paradoxal, Klaus Iohannis nu are libertatea de a lucra cu „speranţa”, pentru că momentul în care putea să se raporteze la viitor şi să se adreseze electoratului folosind „promisiuni” este deja depăşit. De la el se aşteaptă măsuri clare, concrete şi eficiente. Dacă nu va livra celor care l-au susţinut un mix de acţiuni şi propuneri pentru viitorul apropiat, riscă să se trezească într-o dimineaţă că „pro-Iohannis” a devenit „anti-Iohannis”. Gradul enorm de interacţiune online între cei care s-au mobilizat singuri în favoarea sa a dus la senzaţia unei raportari directe la persoana noului Preşedinte. Nu mai e nevoie de intermedierea ziaristului sau a postului TV. Încet, încet e posibil ca în anii ce urmează să ne întoarcem la status-quo-ul de dinaintea turului doi. Dar până atunci, Klaus Iohannis e în situaţia în care vrea, nu vrea, va fi nevoit să lucreze împreună cu „poporul” şi să se întoarcă în mod constant la „popor”. Nu e nevoie să mai meargă în piaţa Universităţii. E suficient să fie online, accesibil şi să se ţină de cuvânt, dacă nu vrea să piardă ceea ce a câştigat.

Cea mai probabilă direcţie în care poate merge Klaus Iohannis, plecând de la „salvează”, este direcţia „reformei”. Salvarea României, aşa cum a fost cerută de către electorat, se referă în primul rând la reforma clasei politice, care este principala vinovată pentru întreaga situaţie. Ar trebui să fim fericiţi că nemulţumirea, care s-a transformat în ură la adresa politicului, nu a dus la o mişcare extremistă, ci a investit un preşedinte atipic cu capacitatea de a porni o „reformă” la care nu mai spera nimeni. PSD şi noul PNL au nevoie de o reformă rapidă şi profundă, dacă nu vor să se trezească peste ei cu cei care au votat. Sistemul electoral, imunitatea parlamentarilor, legea partidelor şi finanţarea lor suferă de ani de zile şi sunt principalele cauze ale selecţiei defectuoase de cadre. Klaus Iohannis nu poate face singur aceste lucruri, dar are în spate suficientă susţinere pentru a le cere „imperativ”.

Pozele aparţinând lui Cătălin Georgescu le găsiţi pe pagina lui de Facebook şi pe blogul personal.