Cuvinte pentru băieţii deştepţi. Deştepţi cu adevărat!

Aceste rânduri nu sunt pentru „băieţii deştepţi“ care ne-au confiscat ţara de vreun sfert de veac şi o joacă la poker ca pe-o sticlă de whisky. Nici pentru slugoii de partid, care fac sluj în faţa altor slugoi, tot de partid, pentru un loc călduţ într-o instituţie coruptă de stat.

Nici pentru baronii cu cefe prea late de nesimţire, cu feţe buhăite de atâta hoţie, cu rânjete de hiene înfometate, înghesuiţi în costume de mii de euro, ca nişte mafioţi de neam-prost.

Nici pentru analfabeţii cu diplome furate, care au lăsat discursurile comunistoide anti-fasciste ale lui tătuca Iliescu pentru alte cuvinte comunistoide, înecate în lozinci despre „dragostea de neam şi patrie“. Nici pentru fata lu’ tata sau prinţişorul lu’ mama, cocalari şi piţipoance cu buze ţuguiate de prostie, coborâţi de prin bolizi luaţi cu bani furaţi din buzunarul meu şi-al tău. Aceste cuvinte nu-s nici măcar pentru „tânăra generaţie“ de politicieni, care luptă pentru viitorul ţărişoarei, plimbând aiurea pe coridoare câte o tabletă subraţ.

Nu, aceste cuvinte sunt pentru aceia ca mine şi ca tine, care încă ne mai vrem ţara înapoi. Pentru aceia care încă mai credem în visele de libertate, de dreptate ale părinţilor noştri. Pentru aceia care deschidem ochii dimineaţa şi ne jurăm în gând că viaţa nu ni se va opri în ghearele unor mafioţi care ne-au confiscat prezentul. Pentru aceia care încă mai plângem cu adevărat pentru un suflet atins de blestemul unei ţări uitate, parcă, de Dumnezeu. Pentru aceia care vrem să ne creştem copiii liberi, în ţara lor şi-a noastră. Aceste rânduri sunt pentru aceia care muncim până la epuizare, care sperăm până la epuizare.

Privesc în jurul meu. Privesc şi mă cutremur. Sunt şi prea mulţi din cei ca mine şi ca tine, care s-au săturat! Care s-au şi scârbit! Care s-au plictisit să creadă că pot schimba ceva. Prea mulţi s-au dat bătuţi în faţa baronilor şi a slugoilor, crezând că e mai bine să se retragă într-un metru pătrat de linişte. Prea mulţi din cei ca mine şi ca tine au rămas fără puterea să mai creadă că pot avea un viitor aici, lângă copiii lor, lângă părinţii lor.

Mă sperie când văd din cei ca mine şi ca tine care s-au săturat, dar ne-au abandonat. Şi ştiu şi eu cum e să mergi cu silă la vot. Cum e să-ţi pui speranţe aiurea într-un politruc, care-ţi ucide orice vis. Cum e să te cuprindă ura când îi vezi, seara, defilând de pe un ecran pe altul, otrăvindu-ţi mintea cu hoţiile lor, după o zi în care tu te-ai spetit pentru ei, baronii. Şi ştiu şi eu cum e să spui că te-ai săturat de nenorocita asta de ţară, că ai să pleci tu, într-o zi, definitiv, din ea.

Da, ştiu şi eu tot ce simţi tu! Dar mai ştiu şi că ei asta vor. Vor ca eu şi tu să vrem doar liniştea acelui metru pătrat. Vor ca eu şi tu să fim mult prea scârbiţi ca să mai vrem să îi schimbăm. Vor ca eu şi tu să lăsăm slugile lor, şi lipitorii lor de afişe, şi cocalarii şi piţipoancele lor, şi morţii lor scoşi din gropi să voteze în locul meu şi al tău. Vor ca eu şi tu, nebunii ăştia care încă mai credem în idealurile părinţilor noştri, care încă mai sperăm că viaţa nu se face prin hoţie, nici prin slugărnicie, care încă ne mai trezim visând în timpul zilei, să renunţăm. Ei asta vor: ca eu şi tu să ne predăm!