Cuvântul lui Cioloş

Zilele trecute, puţin înainte de despărţirea de guvernul Cioloş, îmi permiteam o premoniţie: nu vor trece mai mult de trei luni ca să ne dăm seama că guvernarea tehnocraţilor a fost un accident istoric, că ne vom aminti de ea ca de un fenomen cu totul ieşit din norma cu care ne-a obişnuit clasa politică în ultimii 25 de ani. Asta pentru că membrii guvernului Cioloş au încercat să facă ceea ce au promis.

Adversarii politici ai acestei guvernări apolitice au formulat obsesiv întrebarea: „ce a realizat guvernul Cioloş?” – sugerând că n-a lăsat în urmă-i nici o autostradă suspendată. Răspunsul va deveni în curând dureros de vizibil: a fost o guvernare de bun simţ. Indicatorul specific pentru această calitate este onestitatea. Ideea de a-ţi respecta cuvântul a recuperat teren exact în momentul în care lipsa oricărei relaţii între vorbă şi faptă devenise normă. Campionul a fost Dacian Cioloş care, după alegeri, a fost criticat până la desfigurare de politicieni din toate partidele, de analişti, de demnitari români şi străini – deci de toţi cei pentru care jocul politic nu trebuie să fie alterat de onestitate –, pentru că s-a ambiţionat să-şi ţină cuvântul: Cioloş a declarat că nu va intra în nici un partid şi că nu va candida în campania electorală şi s-a ţinut de cuvânt. Putem ghici ce uriaşe au fost presiunile asupra lui pentru a-l convinge să accepte ca măcar să accepte să-i fie folosită imaginea în asociere cu două dintre partide. Sunt mulţi cei care îi pun în cârcă dezastrul electoral al PNL tocmai pentru că nu a acceptat să candideze explicit pentru acest partid. A pierdut PNL-ul, dar România a câştigat reabilitarea cuvântului. Minciuna şi inconsecvenţa vor fi mult mai vizibile de la Cioloş înainte.

Minciuna lui Cioloş. Guvernul tehnocraţilor a fost posibil în urma unor repetate crize ale guvernărilor politice anterioare. În 2012 s-a petrecut prima ieşire masivă în stradă a populaţiei, o ieşire declanşată de aroganţa obscenă a preşedintelui Băsescu şi a guvernării Boc faţă de „nesimţitul” secretar de stat Raed Arafat care îndrăznise să-şi înfrunte propriul ministru apărând – ce absurd – nişte principii. Un an mai târziu, Roşia Montana a fost cauza care a declanşat cea mai importantă manifestaţie din 1990. Aşa a început prăbuşirea guvernării PSD-Ponta, care s-a desăvârşit după demonstraţiile stârnite de tragedia de la Colectiv. Unda de şoc produsă de revolta unei importante părţi din populaţie, anume cea care a refuzat să mai înghită minciunile, corupţia şi aroganţa clasei politice instalate la putere de 25 de ani, a adus la guvernare tehnocraţii lui Cioloş. Aşa cum am spus mai sus, această guvernare a reabilitat cuvântul. Asta dacă nu-şi va compromite, în ultimul său act, încrederea cu care a fost investită.

Azi, miercuri 28 decembrie, are loc o şedinţă de guvern. Ultima şedinţă a guvernului Cioloş. Este, totodată, ultimul prilej în care Roşia Montană poate să primească avizul necesar pentru a putea beneficia de protecţie din partea UNESCO. Candidatura pentru a obţine statutul de patrimoniu protejat UNESCO a fost declanşată, după un deceniu de presiuni, doar sub guvernarea Cioloş; au contribuit la această performanţă, succesiv, cei doi miniştri ai Culturii care s-au succedat – Vlad Alexandrescu şi Corina Şuteu. Primul a iniţiat procedurile de candidatură, Roşia Montană fiind înscrisă în Lista indicativă UNESCO, iar Corina Şuteu a declanşat elaborarea dosarului de candidatură. Azi, în minutele în care citiţi aceste rânduri, singurul gest care mai lipseşte ca dosarul să poată fi depus este semnătura premierului Dacian Cioloş. Care nu semnează. Ieri, ministrul Culturii lansa un mesaj de maximă alertă:

Corina Şuteu: „Îmi exprim îngrijorarea profundă că dacă depunerea dosarului Roşia Montană la UNESCO nu se va face acum, cu asumarea actualului Guvern, şansele scad major ca acest lucru să se mai întâmple în următoarea guvernare. Consider că asumarea dosarului Roşia Montană în UNESCO este o responsabilitate pe care o avem faţă de comunitatea locală, faţă de aşteptările societăţii civile, faţă de comunitatea ştiinţifică naţională şi internaţională care s-a implicat în realizarea acestui demers.”

În luna iunie 2016, la Gala Societăţii Civile, premierul Dacian Cioloş s-a exprimat limpede cu privire la Roşia Montană*. Cuvintele lui au consacrat ideea înscrierii patrimoniului cultural al Roşiei în lista patrimoniului protejat mondial de UNESCO. Avem cuvântul, fapta lipseşte. Dacă Cioloş nu semnează, speranţa că românii îşi pot oferi o alternativă ticăloşiei politicianiste va dispărea odată cu gloria guvernării Cioloş.

Apel la integritate. În câteva ore de la publicarea comunicatului ministrului Culturii s-au strâns peste 4000 de semnături (facem.de-clic.ro/rosiamontana-unesco). Au semnat atât de prompt doar cei din prima linie a campaniei pentru salvarea Roşiei Montana. La manifestaţii au participat, în toată ţara, multe zeci de mii. Este minoritatea celor care refuză resemnarea. Este minoritatea numeroasă pentru care „the day we give in is the day we die”. Este minoritatea care nu acceptă lăcomia unei corporaţii pentru care legea nu este decât o marfă. Peste câteva ore, guvernul Cioloş va avea ultima întâlnire. Semnaţi, oameni buni, nu compromiteţi speranţa în salvarea civilizată a Roşiei Montana. Şi a României.

Mircea Toma

Preşedinte ActiveWatch

*„Mircea Toma (prezentatorul evenimentului): Numai o secundă! [...] Am pomenit de Roşia Montană. După aproape 15 ani de lupte pentru Roşia Montană, primul guvern care are doi miniştri care fac gesturi concrete pentru salvarea Roşiei Montane sunt miniştri ai guvernării Cioloş, adică ministrul mediului care şi-a exprimat acordul pentru legea anticianuri care ar putea să treacă în parlament, dacă ar vrea şi parlamentarii şi, respectiv, este vorba despre un ministru care a înscris în sfârşit Roşia Montană pe lista pentru UNESCO, lucru pentru care acum vă rog să-l aplaudaţi, eu sunt fan.

Dacian Cioloş: Dacă m-aţi promovat cu Roşia Montană, într-adevăr s-au întâmplat nişte lucruri care probabil în urmă cu ceva vreme păreau dificile, dar aş vrea să vă spun că pentru credibilitatea noastră, a tuturor, este important să nu ne oprim aici şi la Roşia Montană. Oamenii aceia, care locuiesc acolo, au nevoie să li se demonstreze că atunci când ne gândim la patrimoniu natural, când ne gândim la patrimoniu arhitectural, când ne gândim la valoarea istorică a acelor locuri, ne gândim şi la ei şi le-am spus membrilor guvernului care s-au implicat în acest proiect - şi ministrul mediului, şi ministrul culturii, dar şi ministrul economiei, şi ministrul agriculturii- că aş vrea ca până la sfârşitul mandatului acestui guvern să vedem şi un program integrat de sprijin pentru o dezvoltare economică durabilă acolo. Este aceeaşi abordare la Roşia Montană pe care vreau să o avem şi în Delta Dunării, unde nu este suficient să ne mulţumim cu faptul că avem un patrimoniu UNESCO, o astfel de valoare naturală, ci trebuie să demonstrăm oamenilor care locuiesc acolo că pot să locuiască şi în armonie cu natura, fără să le lăsăm impresia că din cauza lor se întâmplă lucruri negative. Nu! Cred că şi datorită lor, acest patrimoniu poate să fie păstrat şi atunci este important să mergem până la capăt şi vă invit să ne gândim împreună la soluţii, inclusiv de dezvoltare economică, de dezvoltare economică durabilă, pentru că avem din ce în ce mai multe idei şi resurse pentru aceasta, inclusiv provenind din partea dvs. şi haideţi să demonstrăm că reuşim nu doar să protejăm, ci şi să punem în valoare patrimoniul pe care îl avem. Mulţumesc!” (Sursa)