Curtea Constituţională va dezbate, în 28 septembrie, după Congresul PNL, sesizarea Guvernului referitoare la moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CCR FOTO Arhivă
CCR FOTO Arhivă

Curtea Constituţională a decis, joi, că va dezbate, în 28 septembrie, sesizarea Guvernului referitoare la moţiunea de cenzură. Surse din instituţie precizau anterior, pentru News.ro, că sesizarea va fi analizată după Congresul PNL.

CCR a stabilit, pentru 28 septembrie, şedinţa de judecată pentru conflictul formulat de prim-ministrul Florin Cîţu. 

Surse din instituţia au declarat, încă de marţi, pentru News.ro, că dezbaterea va avea loc după Congresul PNL, care va avea loc în 25 septembrie. 

Sesizarea Curţii Constituţionale cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Guvern generat în urma depunerii moţiunii de cenzură de către USR PLUS şi AUR a fost făcută de premier tocmai cu scopul de a amâna dezbaterea şi votarea acestei moţiuni până după congresul PNL din 25 septembrie, când Florin Cîţu îl contracandidează pe Ludovic Orban la şefia partidului.

Invocând această sesizare către CCR, liberalii au reuşit până acum să blocheze dezbaterea şi votul moţiunii, ei fiind sprijiniţi în acest demers de către PSD.

Guvernul a solicitat miercurea trecută Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune ”iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”.

Documentul face referire la ”comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”.

Citeşte şi: CCR a stabilit termen până pe 29 septembrie pentru trimiterea punctelor de vedere referitoare la sesizarea depusă de Anca Dragu

Ruptura dintre PNL şi USR PLUS, adâncită de o nouă dispută politică

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite