Miza pe Justiţie: politruc sau tehnocrat

Miza pe Justiţie: politruc sau tehnocrat

Ovidiu Puţura şi Norica Nicolai râvnesc fotoliul Justiţiei

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, şi europarlamentarul Norica Nicolai sunt în competiţie pentru ocuparea postului lăsat liber de Mona Pivniceru

Ştiri pe aceeaşi temă

Mona Pivniceru a demisionat, ieri, din fruntea Ministerului Justiţiei după ce a devenit judecător la Curtea Constituţională. Premierul Victor Ponta şi-a asumat interimatul în fruntea ministerului şi a început discuţiile cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru desemnarea viitorului titular al portofoliului.
Numele vehiculate în PNL  pentru Ministerul Justiţiei sunt cele ale secretarului de stat Ovidiu Puţura şi cel al europarlamentarului Norica Nicolai.

Chiar dacă în urma negocierilor din USL portofoliul Justiţiei a revenit liberalilor, marja de manevră a conducerii PNL este  limitată. Pe de o parte, premierul Victor Ponta şi-a exprimat deja preferinţa pentru un ministru tehnocrat, sprijinit de PNL.

„Cu cât mai puţin profilul politic, cu atât mai bine pentru Justiţie“, a afirmat Ponta într-un interviu pentru ziarul „Adevărul“. Pe de altă parte, nominalizarea noului ministru trebuie acceptată şi de preşedintele Traian Băsescu.

PROFIL DE TEHNOCRAT
Ovidiu Puţura corespunde celor mai bine profilului creionat de Victor Ponta. Puţura a activat, până în 2009, ca judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, după care a fost detaşat la Ministerul Justiţiei, unde a ocupat poziţia de director al Direcţiei Contencios. Ulterior, prin ordin al premierului Victor Ponta, a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei, la propunerea PNL.

El are acum în subordonare Direcţia de avizare a actelor normative, Direcţia de contencios şi Serviciul privind profesiile juridice conexe, care îi are în vizor pe executorii judecătoreşti şi pe notari, dar şi Direcţia de tehnologie a informaţiilor.

Există însă, în PNL şi lideri care susţin, neoficial, că viitorul ministru al Justiţiei ar trebui să aibă un profil politic mai accentuat. Tocmai din acest motiv, Norica Nicolai rămâne o variantă luată în calcul. Chiar dacă ea a afirmat, oficial, că nu-şi doreşte acest post, surse din PNL afirmă că Norica Nicolai a cerut conducerii centrale portofoliul Justiţiei.

VARIANTA NORICA NICOLAI
Chiar dacă Norica Nicolai are susţinere la vârful PNL, pentru conducerea partidului aprobarea acestei variante va provoca numeroase probleme. Pe de o parte, Norica Nicolai este vicepreşedinte PNL şi nu corespunde profilului de tehnocrat creionat de Victor Ponta. Pe de altă parte, Norica Nicolai a mai fost nominalizată la Justiţie în 2008 de către premierul Tăriceanu, dar a fost respinsă de preşedintele Traian Băsescu.

La vremea respectivă, Traian Băsescu a declanşat celebrul episod al „mapei profesionale“, acuzând-o pe Norica Nicolai că a comis o eroare judiciară, în 1987, pe vremea când era procuror. Efectul ar fi fost arestarea unui om nevinovat.

Ulterior, Curtea Constituţională a decis că preşedintele României poate respinge, o singură dată, în mod motivat, o propunerea a premierului pentru ocuparea unui portofoliu. Totuşi, la ora actuală, există lideri ai PNL care afirmă, neoficial, că situaţia politică s-a schimbat faţă de 2008 şi, confruntat cu o majoritate de două treimi în Parlament, deţinută de USL, preşedintele Traian Băsescu nu va repeta gestul de acum cinci ani.

Potrivit Constituţiei, interimatul la conducerea unui minister poate dura maximum 45 de zile, timp în care Victor Ponta şi Crin Antonescu ar urma să decide în privinţa succesorului pentru Justiţie.

Ponta negociază cu Băsescu şefii parchetelor
Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri,  că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre noii procurori şefi ai Parchetului şi DNA. Ponta a a anunţat că vrea să aibă o întâlnire şi cu secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Marţi seara, premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează ca el să propună, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, noi procurori pentru şefia Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a apreciat că numirea lui Daniel Morar ca judecător la Curtea Constituţională este un semn al faptului că şi preşedintele Traian Băsescu doreşte să fie numiţi mai repede noi preşedinţi la Parchetul General şi DNA şi nu mai insistă pentru ca Morar să fie numit la Parchet. El a afirmat însă că ideea numirii doar a unor procurori care au rezolvat dosare mari importante este „o poveste“, care nu a fost respectată nici în cazul fostului procuror general Laura Kövesi.

INTERIMATE PRELUNGITE

În scrisoarea trimisă, luni, de Traian Băsescu premierului şi celor doi preşedinţi ai Parlamentului se specifică faptul că desemnarea conducerii Parchetului General şi DNA ar trebui să facă imediat.
Din anul 2011, respectiv 2012, funcţiile de procuror general şi de procuror-şef al DNA sunt vacante. Ultimele propuneri, Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, făcute de fostul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, au fost respinse de preşedintele Traian Băsescu. Motivul invocat a fost „lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie“. 


INTERIMAT CU REPETIŢIE
Premierul Victor Ponta se află la doilea interimat la Justiţie, el ocupând această funcţie şi în august  2012, după plecarea lui Titus Corlăţean la Ministerul de Externe şi în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins detaşarea în funcţia de ministru al Justiţiei a Monei Pivniceru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările