Dar pînă să ajungem la electricitate, să evaluăm puţin conceptul de mobilitate a funcţionarilor publici. Mobilitatea (delegarea, detaşarea, transferul) e o formă prin care funcţionarii publici pot fi mutaţi temporar de pe o funcţie sau dintr-o instituţie într-alta, la cerere sau, cu sau fără acordul lor, atunci cînd Statul are nevoie. De multe ori, mobilitatea asta e o formă de „pedepsire“ a funcţionarilor (ştiu cel puţin un om de la direcţiile deconcentrate ale Ministerului plimbat sute de kilometri prin toată ţara că nu prea dădea certificate de descărcare de sarcină arheologică după dorinţele unora).

În alte ocazii, în schimb, mobilitatea e o formă utilă, cînd eşti şef, să-ţi construieşti un „stat paralel“ – sau, aşa cum lumea rea ar zice că face secretarul general adjunct (SGA) al Ministerului Culturii, dl Adrian Vasile, un minister paralel.

Ei bine, îmi cer scuze, dar am tendinţa de a fi foarte suspicioasă atunci cînd vine vorba despre motivele pentru care directoarea economică a Administraţiei Fondului pentru Mediu, Iuliana Jeni Decu (n. 1963) este detaşată în interes de serviciu, imediat după numirea la Ministerul Culturii (MCIN) a dlui SGA Vasile, pe o funcţie de execuţie, la Departamentul Identitate Naţională al respectivului minister. Pentru deconturile restante din Programul Centenar (dna Decu a ajuns în MCIN după sărbătorirea „oficială“ a României Mari), nu era nevoie de cineva cu CV-ul şi calificarea ei (plus salariul, păstrat) – calificare şi experienţă practic echivalente cu cele ale directoarei economice a însuşi Ministerului. Şi sînt foarte, foarte curioasă cum argumentează Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici una dintre condiţiile mobilităţii, şi anume similitudinea posturilor (prin 2012, dna Decu a fost, o scurtă perioadă, numită de Ministerul Comunicaţiilor în Consiliul de Administraţie al Poştei Române, dar asta e altceva).

Gabriel Crîngeneanu a fost adus în fruntea Direcţiei Achiziţii, Administrativ şi Investiţii de la Minister din poziţia de director executiv adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică din Alexandria (Teleorman) – pentru asta, deţinătoarea prin concurs a respectivei funcţii de conducere fiind mutată în interes de serviciu la Direcţia Judeţeană de Cultură Ilfov. Anterior postului de la „filiala“ locală a Institutului Naţional de Statistică, dl Crîngeneanu a deţinut poziţia de director al Cancelariei Prefectului Teleorman (pe care a părăsit-o în 2016, cînd s-a dus la INS), unde venise de la Mediafax (ca anecdotă, în 2011, dl Crîngeneanu a coordonat pentru Mediafax o serie de seminarii despre egalitatea de şanse, în cadrul unui proiect POSDRU).

Întîmplător, în 2015, dl Crîngeneanu a fost angajat ca expert evaluare, într-un proiect POSDRU, la USAMV, adică Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde actualul secretar general adjunct al Ministerului Culturii, dl Adrian Vasile, era şi este şef de lucrări. Încă şi mai frumos, dl Crîngeneanu zice, în declaraţia lui de interese din 2017 (recuperabilă aici) că e şi membru în Consiliul Director al CCERPA, Centrul Cultural European Româno-Pan-Arab, unde dl Adrian Vasile e(ra) secretar general.

Pentru că există o legătură profesională implicită între funcţia de execuţie de la Departamentul Identitate Naţională şi cea de conducere de la Direcţia de achiziţii, dna Decu şi dl Crîngeneanu împart acelaşi birou.

Tudor Biaciu, consilier juridic, pe de altă parte, a venit la MCIN de la faimosul MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, faimos pentru că Dragnea, Sevil Shhaideh, PNDL...). În 2014-2018, dl Biaciu era şef serviciu în MDRAP, iar în urmă cu zece ani era director interimar la Direcţia Inspecţii şi Supracontrol din cadrul APIA. Încă şi mai de mult, în 2005, acelaşi dl Biaciu era director al Direcţiei Avizare din cadrul Ministerului Transporturilor, sub ministeriatul lui Lucian Şova.

Dar, ce să vezi, în 2016-2017, Tudor Biaciu era şi director al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane din cadrul Direcţiei Generale Afaceri Interne şi Administraţie de la... ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), unde director executiv adjunct era actualul secretar general adjunct al Ministerului Culturii, doctor-medic veterinar Adrian Vasile. Şi Tudor Biaciu, ca şi Iuliana Jeni Decu, a venit prin detaşare în interes de serviciu la MCIN pe un post sub cel pe care-l deţinea (o funcţie de execuţie în locul unei funcţii de conducere). Din fericire, detaşat fiind, dl Biaciu îşi păstrează sporurile speciale pe care le avea lucrînd, la MDRAP, cu fonduri europene (în 2016, conform propriei declaraţii de avere, a cîştigat 8.326 lei/net pe lună) şi e, în mod sigur, cel mai bine plătit consilier juridic al MCIN. Şi în acest caz, CV-ul, calificarea şi experienţa acestui funcţionar public detaşat le echivalează, practic, pe cele ale şefei Serviciului juridic al Ministerului.

Un om rău intenţionat (ceea ce eu nu sînt) ar putea avea impresia că „cineva“ şi-a creat, prin aceste detaşări ale unor oameni, de regulă pe funcţii sub cele „de bază“, o structură care o dublează, în paralel, pe cea oficială a MCIN.

Şi acum, înapoi la electricitate. Se dă următoarea situaţie: Administraţia Domeniului Public Bucureşti sector 3 (ADP s.3) cere Ministerului Culturii, practic, să-i dea şi ei, Administraţiei, nişte curent, să „se-nţepe“ (oficial, să instaleze un contor pasant) la transformatorul MCIN, ca să-şi alimenteze nişte „construcţii provizorii“ (adică fără fundaţie, nu nişte coteţe) pentru care Primăria sector 3 eliberase în 2016 autorizaţii de construire (întrebarea e cum a obţinut ADP s.3 – şi cum a eliberat primăria dlui Robert Negoiţă – autorizaţiile respective fără să aibă aviz de la ENEL, adică fără soluţia de racordare la energie electrică, dar hei, asta nu e treaba noastră).

Altfel spus, Ministerul Culturii să vîndă către terţi (recte, către ADP s.3) din curentul pe care-l primeşte la preţ preferenţial, de la RCS-RDS, printr-un acord-cadru pe patru ani, încheiat în 2016. Diferenţa de preţ pe MWH e semnificativă – după cum se vede din acordul-cadru comparativ cu preţurile pieţei: la MCIN e mai ieftină. Problema e că acordul-cadru dă Ministerului dreptul să consume energia electrică în cauză, nu s-o revîndă, adică devină furnizor el însuşi (ceea ce, conform legii, nici  nu poate – care lege? păi, în primul rînd, Hotărîrea de Guvern care zice ce obiecte de activitate are MCIN), intrînd în concurenţă, de pildă, cu RCS-RDS însuşi, care nu i-a dat curent mai ieftin ca să-şi piardă el, RCS-RDS, clienţii. E ca şi cum eu aş avea contract cu Enel, aş plăti la preţ reglementat şi pe urmă aş lăsa trei vecini să se-nţepe de la racordul meu, taxîndu-i văd eu cum pentru ce consumă; că de-aia avem şi legislaţie care să spună cine e furnizor şi cine nu. Şi dacă n-a fost clar pînă acum, Ministerul Culturii nu e furnizor de energie.

Iniţial (pre-epoca dlui Vasile), „propunerea“ ADP s.3 a primit răspuns negativ (adresa 9093/2018). Însă acum o săptămînă, pe 30 mai 2019, consilierul juridic Tudor Biaciu semna o Notă (nr. 2798), adresată ministrului Culturii şi SGA-ului Adrian Vasile, în care zice „no problem, boss, nu ne-mpiedică nici o lege, hai să facem un protocol cu ADP, că oricum la Minister transformatorul e supradimensionat pentru consumul clădirii“. Ceea ce e adevărat – pentru că el, transformatorul, a fost calibrat pentru visul frumos al unei Biblioteci Naţionale cu 995 de angajaţi şi activitate înfloritoare, ceea ce Biblioteca nu are (nici 995 de angajaţi - în 2017, existau doar 26% din cei 995 prevăzuţi prin Legea Bibliotecilor -, nici activitate duduitoare - doar 10% din colecţii sînt accesibile). Însă 995 de angajaţi etc. n-avea Biblioteca nici în 2016, cînd s-a semnat acordul-cadru şi s-a estimat consumul mediu de energie electrică – iar dacă acest consum estimat e depăşit, nu se mai aplică preţul preferinţial, ci unul mult mai mare. Conform datelor din bugetele aprobate şi din execuţiile bugetare, MCIN a consumat şi plătit cît a estimat, nu mai puţin, deci oricît ar fi capacitatea transformatorului, orice consum suplimentar se taxează suplimentar.

Şi mă-ntreb eu următoarele:

– la ce preţ va plăti ADP s.3 energia consumată, la preţul preferenţial pentru consumul estimat al MCIN şi plăteşte Ministerul diferenţa pînă la preţul majorat pentru excedent sau îşi măreşte Ministerul estimarea, zicîndu-i lui RCS-RDS că na, şi-a deschis brutărie şi consumă brusc mai mult?

– dacă se arde ceva la reţeaua electrică la „construcţiile provizorii“ alea, 1. ce facem, cheamă Ministerul RCS-RDS-ul să repare chestii undeva unde el, RCS-RDS, n-are contract că furnizează ceva?; 2. rămîne Biblioteca Naţională fără electricitate pînă vine Parchetul să facă o anchetă penală despre cum a ajuns Ministerul Culturii vînzător la mîna a doua de energie?

– RCS-RDS şi ENEL ce părere au, oare?

– dl ministru Breaz ştie că la el în Minister s-a născut un minister paralel care-i furnizează note suspecte de a îndemna la nelegalităţi?