Cum vrea majoritatea PSD-ALDE să închidă gura Opoziţiei din Parlament: „E un reflex de partid stat, antidemocratic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea PSD-ALDE a venit săptămâna aceasta cu o propunere de modificarea a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care aleşii acesteia ajung, practic, să forţeze Opoziţia să pună la şefia comisiilor de specialitate persoanele agreate de cei aflaţi la Putere. Concret, candidatul propus o dată de Opoziţie nu mai poate fi propus şi a doua oară, fiind necesară recurgerea la soluţii de compromis.

Miercuri dimineaţă, liderul deputaţilor PSD, Ioan Munteanu, a anunţat că vrea suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de hotărâre prin care era modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiect care nici până azi nu a fost pus în variantă electronică pe site-ul instituţiei

A fost chemat să citească modificările dorite preşedintele Comisiei de regulament, Eugen Nicolicea. „La articolul 46, după alineatul 8, se introduce un nou alineat, alineatul 8 indice 1, care spune: membrii Comisiei pot respinge  o singură dată, motivat, propunerea grupului parlamentar căruia i-a revenit funcţia, situaţie în care liderul grupului parlamentar respectiv nominalizează o altă persoană, alegerea candidatului urmând procedura prevăzută la alineatul 4“, a precizat Nicolicea. Mai mult, acesta a subliniat că este o procedură inspirată din decizia CCR cu privire la dreptul preşedintelui de a respinge o singură dată o propunere  de ministru.   

Modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor vine în contextul în care în Comisia de administraţie, unde şefia a fost dată PNL, potrivit negocierilor politice, aleşii Puterii l-au respins pe deputatul liberal Florin Roman, unul din cei mai mari critici ai lui Liviu Dragnea, când s-a dat votul pentru funcţia de preşedinte. Ulterior, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, l-a propus tot pe acesta pentru funcţia rămasă vacantă după ce liberalul Cristian Buican a plecat pe funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor. 

„Întoarce România cu foarte mult timp în urmă“

„Asistăm la o premieră în ceea ce înseamnă democraţia românească. Liderul deputaţilor PSD propune modificarea Regulamentului pentru că un deputat a îndrăznit să-l critice pe Liviu Dragnea în Parlamentul României. E un reflex de partid stat. E un reflex antidemocratic. E un reflex care întoarce România cu foarte mult timp în urmă“, le-a strigat deputatul Florin Roman, de la tribuna Parlamentului, celor din PSD. Tot atunci, acesta i-a avertizat că nu-i va fi închisă gura, chiar şi cu acest demers. 

Mai mulţi deputaţi ai Opoziţiei au atras atenţia că este încălcată o cutumă din Parlament, adică a respectării deciziei luate de un partid pentru a nominaliza pe cine vrea, pe funcţiile repartizate în urma negocierilor. Dacă ar trece acest amendament s-ar ajunge la situaţia în care majoritatea parlamentară ar putea respinge de câte ori vrea candidaţii Opoziţiei până e un pus unul agreat aleşii Puterii. Aşadar, majoritatea parlamentară ar fi cea care împarte funcţiile pentru deputaţii mai puţin critici.  

„Iniţiativa nu a venit să blocheze o negociere între liderii grupurilor parlamentare (...) Să nu-mi spuneţi doamna Turcan, şi e valabil şi pentru celelalte grupuri, că trebuie să votăm obligatoriu pe cine doriţi dumneavoastră“, a declarat liderul deputaţilor PSD. 

Până la urmă, după insistenţele celor din Opoziţie, Ioan Muntean a mers la tribuna Parlamentului şi a propus retrimiterea proiectului la comisia de specialitate pentru două săptămâni. Propunerea a fost acceptată, însă acest proiect va ajunge din nou pe masa celor din plen, un simplu vot fiind cel care va decide modul în care va avea loc procedura de atribuire a funcţiilor de conducere din comisii. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite