Întrebat de ziarişti ce surse are pentru declaraţia sa, dl. Ponta a invocat, mai întîi, pe cineva (fără nume) care ar fi fost coleg ”de serviciu” cu preşedintele, iar mai apoi a închis discuţia cu o mărturisire candidă: ”Eu doar am comentat un lucru pe care l-a zis Doru Buşcu”. Răspunsul premierului, derizoriu la prima vedere, e, de fapt, halucinant. În nici o ţară normală, un prim-ministru nu-şi poate permite să facă o afirmaţie publică de asemenea gravitate despre preşedintele ţării sale, invocînd o sursă cvasi-nulă. În ce constă autoritatea dlui Doru Buşcu? E o filială privatizată a SRI? E un istoric calificat, cercetător la Institul pentru Investigarea Crimelor Comunismului? E un reputat specialist în servicii secrete? Insul poate fi foarte simpatic şi poate emite, ca gazetar, opinii de tot felul şi de tot spectacolul. Dar a spune: ”Traian Băsescu a fost ofiţer de contra-informaţii fiindcă aşa a zis Buşcu” e totuna cu a spune: ”TB a fost cutare şi cutare pentru că aşa a zis Nelu”. O astfel de ”argumentaţie” îşi poate găsi locul, eventual, pe colţul mesei, la o cîrciumă de cartier, sau, cu titlu de picanterie, în timpul unei bîrfe amicale. Dar în gura unui prim ministru responsabil şi cît de cît adult e, pur şi simplu, stingheritoare.

Traian Băsescu are însă, şi el, ”spontaneităţi” greu clasificabile. Toate ziarele au publicat, acum cîteva zile, o fotografie în care preşedintele român era surprins în vreme ce înmîna nişte hîrtii lui Martin Schultz. Ce-o fi fost în hîrtiile cu pricina? Mesaje secrete? Comploturi anti-USL? De ce a comis preşedintele nostru acest gest misterios? ”Nu e nimic misterios” – răspunde şeful statului. ”Cum să mă duc la fotografia de familie a liderilor europeni cu un document, fără să vreau ca acest lucru să se vadă?” De acord. Dar dacă vrei ca ceea ce faci ”să se vadă”, atunci firesc este să şi spui deschis despre ce e vorba. Or preşedintele nu dă nici o explicaţie. Pomeneşte doar de o problemă de” interes naţional”. Nu ni se spune despre ce problemă e vorba. Dar atunci de ce trebuia să vedem episodul?  Să vedem cum arată, la vîrf, un interes naţional nevăzut? Să asistăm la o graţioasă, dar obscură, piruetă diplomatică? Adică: vreau să vedeţi că fac ceva, ceva important, despre care însă nu trebuie să ştiţi nimic. Nu era mai simplu să nu vedem nimic? Să fim scutiţi de o gesticulaţie enigmatică în nepotrivitul moment al unei ”fotografii de familie”?

Cum era şi de aşteptat, campionul fentei nătînge, al vacuităţii pompoase, rămîne Crin Antonescu. Întrebat, în Teleorman, dacă ştie cumva ce conţine documentul plasat de Traian Băsescu, la vedere, în mîinile lui Martin Schultz, Antonescu răspunde, sibilinic: ”am idee ce conţine, dar nu spun!” Cu alte cuvinte: ”bineînţeles că sunt la curent cu tot ce mişcă, dar nu livrez secrete te miri cui”. A doua zi însă, galacticul om de stat lansează în eter, pentru aceeaşi întrebare, un răspuns nou: ”Nu am habar. La Teleorman am răspuns într-o doară”. Prin urmare, politicianul se poate juca dinaintea opiniei publice cum îi trece prin cap. Vorbeşte în bobote, într-o doară, în doru`lelii, în doi (sau mai mulţi) peri.

Cireaşa de pe tort au pus-o, mînă de la mînă, toţi cei trei politicieni de mai sus (de foarte sus) cînd s-au întîlnit în secret, acum o săptămînă; ”informal” care va să zică. Traian Băsescu n-a zis nimic. Ponta a zis că nu comentează întîlniri informale, pentru că aşa l-a învăţat mama lui. Numai Antonescu - ah Antonescu! - a dat detalii: ”Nu s-a făcut nimic. Nu s-a cedat, nu s-a promis, nu s-a tîrguit nimic”. Eu unul înţeleg că cei trei s-au întîlnit degeaba. Sau, poate, ca să ţină un moment de reculegere pentru eşecurile lor (noastre) politice trecute, prezente şi viitoare.

Dumneavoastră aveţi încredere în politicieni care vorbesc şi se poartă aşa? Eu nu. Dar, vorba lui Petre Carp, ce nevoie mai avem de politicieni, de vreme ce avem noroc cu carul. Dar şi de-atîta ”noroc” ţi se face, uneori, lehamite.