Cum vor taberele din PNL să îngroape securea războiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban e pus în faţa luării unor decizii dificile. FOTO Inquam Photos
Ludovic Orban e pus în faţa luării unor decizii dificile. FOTO Inquam Photos

Amânarea sau reununţarea la modificările Statutului PNL prin care şefii de organizaţii pot fi demişi prin votul a 50% plus unul dintre membrii Biroului Naţional ar putea pune capăt tensiunilor între taberele liberale. Potrivit unor surse politice, şeful statului le-a cerut tuturor grupărilor din PNL să ajungă la un compromis, iar menţinere Statutului actual ar putea fi un asemenea semn de pace între liberali.

Conducerea liberală va trebui în zilele următoare să decidă dacă vor merge până la capăt cu modificarea la Statutul PNL, adică va fi dat un vot şi în Consiliul Naţional prin care şefii de organizaţii pot fi demişi prin votul a jumătate plus unul dintre membrii Biroului Politic Naţional, sau vor încerca variante de compromis, cum ar fi amânarea validării schimbărilor în Consiliul Naţional pentru o şedinţă ulterioară, poate chiar renunţarea definitivă la schimbări.

O decizie ar putea fi luată în Biroul Politic Naţional convocat sâmbătă dimineaţă, cu puţin timp înainte de Consiliul Naţional, eveniment la care vor veni aproape 1.500 de liberali. Cert e că liberalii vor să găsească o soluţie să îngroape securea războiului, aşa cum le-a cerut şi preşedintele Klaus Iohannis, cel care le transmis persoanelor care contestă activitatea actualei conduceri, cum ar fi Iulian Dumitrescu sau Cristian Buşoi, să se potolească şi să respecte rezultatul congresului de anul trecut. De asemenea, şi celorlalţi, adică lui unor liberali ca Ludovic Orban, Vasile Blaga sau Gheorghe Flutur, le-a transmis să înceapă pregătirile pentru alegerile de anul viitor, printre acestea fiind şi prezidenţialele, fiind nevoie de linişte în sânul formaţiunii.

De altfel, pentru a fi reales, Klaus Iohannis are nevoie de buni organizatori precum Blaga sau Flutur, de oameni care ştiu să stea de vorbă cu oamenii în campanie, cum e Ludovic Orban, dar şi de liberali care mereu au sprijinit formaţiunea şi din punct de vedere financiar, cum sunt Iulian Dumitrescu şi Cristian Buşoi, potrivit unor surse politice.

Tactica amânării

Tabăra contestatară a lui Orban va încerca să obţină de la colegii lor cel puţin o amânare de o lună sau două a unui vor pe modificarea Statutului, mai ales că în curând va fi discutată o altă temă fierbinte, locurile pe lista pentru europarlamentare. De altfel, printre cei care se opun modificărilor Statutului PNL nu sunt doar contestatari ai lui Orban, dar şi lideri de filiale care îl susţin pe actualul preşedinte, însă nu sunt de acord cu demersul privind Statutul.

Pe de altă parte, în special liderii de filiale cu rezultate foarte bune în 2016 şi câţiva dintre cei care vor un discurs mai dur la adresa PSD ar putea încerca forţa votul privind modificarea Statului PNL. Susţinătorii acestui demers sunt în număr considerabil din zona Ardealului şi din rândul fostului PDL.

Semnalul privind rezolvarea tensiunilor din PNL sau amplificarea lor va fi dat la Biroul Naţional de sâmbătă, când se va putea înţelege în ce direcţie duc discuţiile.   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite