Cum vor liberalii să pună frână ordonanţelor de urgenţă şi să „concedieze“ Avocatul Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ciorbea FOTO Mediafax
Victor Ciorbea FOTO Mediafax

Mai mulţi parlamentari PNL încearcă, printr-o propunere legislativă de modificare a Legii 35/1997, să înlesnească revocarea Avocatului Poporului, dar şi să îl oblige pe acesta să conteste ordonanţele controversate la Curtea Constituţională.

Liberalii vor să oblige Avocatul Poporului să conteste ordonanţele de urgenţă controversate ale Guvernului la CCR, de activitatea sa urmând să depindă chiar postul pe care îl deţine. În expunerea de motive care însoţeşte propunerea de modificare a Legii de funcţionare a Avocatului Poporului, iniţiatorii arată că „dreptul de a sesiza Curtea Constituţională a României asupra ordonanţelor Guvernului, ce pot conţine prevederi neconforme cu Legea fundamentală, aparţine exclusiv Avocatului Poporului“.

„Din nefericire, uzanţele anterioare au demonstrat că, Avocatul Poporului fiind desemnat prin girul partidului sau coaliţiei aflate la guvernare, nu este dispus să sesizeze Curtea Constituţională, indiferent dacă prevederile ordonanţelor emise de Guvern încalcă flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale“, se arată în aceeaşi expunere de motive.

Astfel, propunerea de modificare a Legii 35/1997 privind Avocatul Poporului, iniţiată de mai mulţi aleşi liberali, printre care se numără Gheorghe Ialomiţianu, Andreea Paul şi Mircea Toader, sugerează schimbări atât în privinţa criteriilor de numire a Avocatului Poporului, cât şi în ce priveşte condiţiile în care acesta poate fi revocat.

Liberalii propun, în primă instanţă, ca Avocatul Poporului să fie, în primul rând, apolitic şi pentru asta impun să nu fi fost membru al unui partid politic, în ultimii 10 ani. Alte condiţii incluse în propunerea legislativă stipulează că acesta nu trebuie să fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, nici să fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Capitolul referitor la revocare aduce şi el noutăţi. În prezent, legea spune că Avocatul Poporului poate fi revocat doar “ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului”. Altfel spus, funcţia de Avocat al Poporului este dependentă de voinţa majorităţii parlamentare, iar în prezent, de exemplu, Victor Ciorbea nu poate fi schimbat decât cu votul PSD.

Liberalii vor, însă, să modifice aceste prevederi şi înlesnesc, astfel, revocarea Avocatului Poporului. Ei vor ca, la solicitarea motivată a minimum 15 senatori, 20 de deputaţi sau 2000 de cetăţeni, Avocatul Poporului să sesizeze CCR cu privire la ordonanţele Guvernului. În cazul în care acesta respinge două astfel de solicitări, el poate fi revocat din funcţie.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a fost criticat în special în campania electorală, după ce a refuzat să conteste la CCR ordonanţa de urgenţă care permitea migraţia aleşilor locali, pentru 45 de zile, fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Curtea Constituţională a admis, ulterior, o sesizare a parlamentarilor PNL, şi a declarat neconstituţională ordonanţa adoptată de Guvernul Ponta.

Citeşte şi:

Predoiu: Plec din politică şi viaţa publică dacă sunt suspect de corupţie, dacă nu, să plece Ponta

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, i-a trimis lui Victor Ponta proiectul unei declaraţii comune, prin care cei doi lideri să convină că liberalul să plece din politică dacă va fi declarat suspect de corupţie, în caz contrar acelaşi gest urmând să-l facă social-democratul.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite