Cum ar trebui să procedeze USL pentru a-l suspenda pe Traian Băsescu și a-l face pe Crin Antonescu președinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii USL ar fi stabilit planul politic care duce la suspendarea președintelui Traian Băsescu, potrivit declarațiilor unor surse politice pentru hotnews. USL și-ar propune înlocuirea Avocatului Poporului, modificarea legii CC prin Ordonanță de Urgență, înlocuirea judecătorilor CC acuzați de incompatibilitate și a celor doi președinți ai Parlamentului.

Avocatul Poporului are puterea constituțională de a ataca la Curte ordonanțele Guvernului. Planul Guvernului Ponta este, însă, de modificare a legii de funcționare a Curții, astfel că e nevoie de înlocuirea Avocatului.

Urmează, scrie hotnews, modificarea legii de funcționare a Curții Constituționale, astfel încât Curtea sa nu mai dea aviz obligatoriu pe hotărârile Parlamentului, ci doar un aviz consultativ. Trecând astfel de Curtea Constituțională, despre care Guvernul Ponta şi șeful Executivului au insinuat cu diferite ocazii că îi este fidelă lui Traian Băsescu, rămâne doar aprobarea Parlamentului pentru suspendarea Președintelui.

De aceea, în ședința plenului reunit de astăzi, parlamentarii USL vor cere schimbarea președinților celor două Camere, Vasile Blaga (Senat) și Roberta Anastase (Camera Deputaților), astfel încât procedurile de suspendare a președintelui Băsescu să fie cât mai line. În plus, potrivit unor surse politice, citate de RTV, în cazul demiterii lui Blaga, peședintele PNL, Crin Antonescu, ar putea deveni noul președinte al Senatului. În cazul în care procedurile de suspendare a președintelui sunt un succes, Crin Antonescu va deveni noul președinte interimar al țării.

USL a propus, de asemenea, schimbarea legii referendumului, astfel încât demiterea președintelui suspendat să se realizeze cu jumătate plus unu din voturile exprimate, nu cu jumătate plus unu din numărul total de alegători, cum prevede legea în forma actuală. Modificarea în acest sens a legii referendumului a fost votată pozitiv de Parlamentari , cu 187 de voturi „pentru", 56 „împotrivă" și 5 abțineri, însă PDL a contestat legea la Curtea Constituțională, care se va pronunța în cursul acestei săptămâni.

Modificând, deci, legea Curții și componența acesteia, USL va reuși și modificarea celorlalte legi care au fost până acum declarate neconstituționale la CC, precum legea uninominalului pur.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite