Cum au tras PNL şi PSD de imunitatea lui Laszlo Borbely

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TROC Procedura de ridicare a imunităţii pentru deputatul Laszlo Borbely avansează extrem de greu în Parlament, pentru că atât PSD, cât şi PNL au nevoie de voturile UDMR.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea procurorilor de începere a urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely, în dosarul în care este acuzat că, în calitate de ministru, ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

„În urma cererii ministrului Justiţiei înaintată de Biroul Permanent în care trebuia să analizăm cererea de încuviinţare a urmăririi penale a lui Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, Pădurilor şi Apelor, au fost distribuite un număr de 24 de buletine de vot, câţi membri au fost în sală şi rezultatul este următorul: 16 voturi au fost în favoarea încuviinţării începerii urmăririi penale, 5 voturi împotrivă şi 3 abţineri“, a spus vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica.

Decizia vine după ce solicitarea a zăcut timp de trei săptămâni în sertarele Comisiei Juridice, timp în care în Parlament s-au votat nu mai puţin de opt cereri pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea. De ce Laszlo Borbely a fost uitat de colegii jurişti? Răspunsul ţine de unele calcule parlamentare foarte pragmatice şi de obişnuitul joc la două capete ale formaţiunii maghiare. PSD le-a cerut senatorilor  UDMR să nu voteze schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, în schimbul păsuirii lui Laszlo Borbely. În acelaşi timp, UDMR a negociat şi cu PNL. Vasile Blaga s-a întâlnit cu Kelemen Hunor şi au căzut la pace ca senatorii UDMR să voteze omul propus de  PNL pentru Curtea Constituţională, lucru care, până la urmă s-a şi întâmplat. În schimb, liberalii au tras de timp cât au putut în comisia juridică pentru Laszlo Borbely. „Eu am pus pe ordinea de zi de astăzi cazul Borbely, dar colegii din PNL au solicitat să discutăm astăzi doar proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice“, declara, la mijlocul săptămânii trecute, pentru „Adevărul“, Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice.

Deşi Regulamentul Camerei Deputaţilor spune că solicitările procurorilor se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi, deputaţii jurişti s-au ascuns în spatele unei portiţe din legea statutului deputaţilor şi senatorilor, care le permite aleşilor să amâne raportul peste termenul de trei zile numai în cazul cererilor de începere a urmăririi penale. Exact situaţia în care a fost Borbely. De aceea, Comisia Juridică spune că soluţionarea cererilor DNA care au vizat-o pe Udrea nu puteau fi amânate pentru că ele cuprindeau urmărire penală şi arestare, dar lui Borbely i-au mai putut acorda un răgaz.

Cum se apără Borbely

Deputatul UDMR a pledat nevinovat în faţa colegilor. „În data de 7 ianuarie am aflat din presă că s-ar cere redechiderea dosarului care a fost închis, cererea de începere a urmăririi penale faţă de mine, cerere care a fost respinsă de Camera Deputaţilor în septembrie 2012. Tot din presă am aflat că la ICCJ se va discuta în lipsa mea acest caz. Nu am făcut nicio declaraţie până acum, consider că nu prin declaraţii îţi rezolvi problemele din justiţie. Nu am cerut nimic de la colegii din comisie. Am cerut un singur lucru. Am considerat că ei, fiind reprezentanţi ai poporului, conform conştiinţei şi pregătirii lor, pot să deceleze şi să se aprecieze prin vot justeţea celor prezentate de mine“, s-a apărat deputatul UDMR, care îşi va susţine cauza şi în plenul Parlamentului. „Consider că s-a făcut un abuz şi evident că o să-mi demonstrez nevinovăţia şi o să fac demersurile legale care îmi sunt la îndemână pentru a-mi demonstra nevinovăţia“, a continuat Laszlo Borbely. Deputaţii ar trebui ca săptămâna viitoare să dea votul final pentru începerea urmării penale a fostului ministru al Mediului.

Citeşte şi:

REPORTAJ Argument în Parlament: sutienul Elenei Udrea

Deputaţii i-au ridicat pentru a opta oară imunitatea Elenei Udrea, iar procurorii o pot trimite din nou după gratii pentru 24 de ore. “Adevărul” vă prezintă cele 50 de minute petrecute de Elena Udrea în Parlament, când a parcurs drumul îngust de la libertate la arest, un drum bătut de Elena Udrea şi în urmă cu două săptămâni

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite