Cum a transformat Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa ziua de 24 mai 1875 într-o zi istorică pentru politica României Moderne

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum 145 de ani se petrecea un eveniment care a schimbat soarta României. Undeva în Bucureşti, s-a întâmplat ca mai mulţi oameni celebri să lase deoparte ambiţiile personale şi să treacă la treabă în interesul României. La 24 mai 1875, s-a întemeiat Partidul Naţional Liberal

În 1875, se împlineau 54 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, 26 ani de la sfârşitul Revoluţiei de la 1848-1849, 19 ani de la Congresul de Pace de la Paris din 1856, care transforma ”problema naţională românească” în problemă europeană, 16 ani de la Unirea Principatelor, 11 ani de la adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1864, dat în urma instaurării regimului autoritar de către Alexandru Ioan Cuza (ca urmare a loviturii de stat de la 2 mai 1864), 9 ani de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza şi venirea Prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, 5 ani de la înfrângerea Franţei lui Napoleon al III-lea, 4 ani de când liberalii paşoptişti, incapabili să se organizeze într-un partid politic lăsaseră locul conservatorilor la guvernare (eşecul ”guvernelor de la Concordia”), după ce Prinţul Carol recursese la ”stratagema abdicării”, pentru a pune punct tendinţelor antidinastice.

Generaţia paşoptistă era la apogeul vârstei, însă personalităţile puternice liberale erau departe de a găsi un numitor comun al aspiraţiilor lor, preferând să se hrănească din gloria Revoluţiei de la 1848-1849. Astfel, îi aveam pe liberalii radicali conduşi de C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu, două grupări liberale moderate conduse de Ion Ghica, respectiv de Mihail Kogălniceanu, în timp ce la Iaşi, exista Facţiunea Liberă şi Independentă condusă de Nicolae Ionescu. Guvernele liberale bazate pe efemerele înţelegeri de la ”Hotel Concordia” nu reuşiseră să continue implementarea reformelor din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Şi totuşi, în ciuda acestei fragmentări a idealurilor liberale, a existat o personalitate care a reuşit să adune la aceeaşi masă puternicele personalităţi liberale situate pe poziţii diferite. Se numea Stephen Bartlett Lakeman, era britanic de origine şi avusese o traiectorie personală demnă de cele mai bune romane de spionaj şi aventuri. A fost ofiţer britanic, a luptat în Africa de Sud, a inventat acolo uniforma kaki, convingându-i pe ultra-eleganţii gentlemeni britanici că a purta uniforme roşii pe câmpul de luptă echivala cu şansa de a fi luaţi la ţintă şi ucişi foarte uşor de inamici. Această invenţie i-a adus decorarea şi implicit înnobilarea de către Regina Victoria. A avut apoi sarcina de a studia comportamentul revoluţionarilor europeni de la 1848, inclusiv în Imperiul Habsburgic. Ulterior, în urma unei experienţe mistice, a decis să devină ofiţer otoman, ajungând paşă în armata Imperiului Otoman, cu numele de Mazar Paşa, păstrându-şi confesiunea creştină.

În realitate, Stephen Bartlett Lakeman a fost un agent secret, un fel de ”cavaler al norocului”, ca să cităm replica celebrului personaj Mărgelatu din cunoscuta serie de filme care l-au avut ca erou pe actorul Florin Piersic. Orientul l-a fascinat pe Stephen Bartlett Lakeman, aici petrecând aproape patru decenii. La ordinul britanicilor, a încercat să urmărească un complicat joc geopolitic în perioada 1856-1877, în care Principatele (din 1859 - Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, din 1866 -România) aveau rolul lor bine ales. S-a apropiat de exponenţii curentelor liberale, care din epoca paşoptistă cunoscuseră influenţa Marelui Orient al Franţei, fără a dispreţui legăturile cu Marea Lojă a Angliei. Se pare că Stephen Bartlett Lakeman a căutat să folosească sentimentele filo-britanice ale liberalilor, după eşecul politic şi militar al Franţei, în scopul construirii unui pol politic britanic în România. Era un personaj foarte căutat ca mediator, fiindcă avea relaţii şi influenţă, atât la Londra, cât şi la Constantinopol, Parisul trecând în planul al doilea. Stephen Bartlett Lakeman a căutat să construiască o forţă liberală, pe model britanic, un fel de liberalism internţional. Ion C. Brătianu era însă exponent al liberalismului naţional, cu accente de centru-stânga, antidinastice (chiar republicane pe alocuri).

Casele din Bucureşti (zona Biserica Enei) ale nobilului britanic Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa, căsătorit cu Maria Filipescu şi devenit proprietar de moşii în România, au devenit loc de întâlnire al liberalilor care voiau să îi doboare pe conservatorii veniţi la guvernare în 1871.

Eşecul liberalilor români la alegerile din primăvara anului 1875 i-a determinat să dea curs ideilor lui Stephen Bartlett Lakeman de a deveni partid politic. Întâlnirile din casele sale le-au atras liberalilor numele de ”Coaliţia de la Mazar Paşa”. În urma acestor întâlniri, la 24 mai 1875, se năştea oficial Partidul Naţional Liberal, care anunţa programul său politic în paginile ”Alegătorului Liber”, ziar a cărui redacţie se afla tot într-una din casele lui Mazar Paşa. În 1876, PNL reuşea să revină la guvernare, menţinându-se la putere până în 1888.

Ion C Brătianu a reuşit să devină aliat cu Stephen Bartlett Lakeman în timpul luptei pentru independenţa naţională. La 21 de ani de la momentul 1856, Rusia, înfrântă în Războiul Crimeii a dorit să redeschidă ”Chestiunea Orientală”, vrând să-şi ia revanşa în faţa Imperiului Otoman. Totuşi, Ion C. Brătianu era reticent la o deschidere necondiţionată în faţa Rusiei, ştiind faptul că Ţarul dorea să recupereze cele trei judeţe din Sudul Basarabiei, pierdute în 1856 şi care fuseseră alipite Moldovei. Nu erau decât 5000 kilometri pătraţi, dar aceste judeţe asigurau ieşirea Rusiei la Dunăre. De aceea, Ion C. Brătianu a decis să pună în aplicare şi un ”Plan B”, acela al negocierilor cu otomanii, apelând la Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa. Acesta fusese în 1854 Guvernator al Bucureştiului şi reuşise să dejoace planurile spionajului habsburgic care ţinteau chiar o anexare a Ţării Româneşti, ceea ce îl ridicase şi în ochii britanicilor, dar şi al otomanilor şi, implicit al românilor. Aşadar, Mazar Paşa lucra pentru britanici, otomani (deţinea grade militare ale ambelor armate) dar şi pentru români.

Mazar Paşa ar fi mediat o înţelegere turco-română, prin care turcii urmau să renunţe la prevederile Constituţiei din 1876, potrivit cărora România ar fi fost provincie privilegiată otomană, să recunoască denumirea de România iar românii să fie neutri. Se pare că şi britanicii agreau această misiune. Numai că evenimentele au favorizat o altă soartă. Rusia dorea să atace Imperiul Otoman, dorea să tranziteze teritoriul României, încheind o convenţie politică şi militară cu România. Începerea ostilităţilor la Dunăre a dus la anularea misiunii lui Mazar Paşa. Nici britanicii nici românii nu au recunoscut misiunea lui Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa, fiindcă la finalul războiului, după Congresul de la Berlin, România devenea independentă iar Marea Britanie obţinea Insula Cipru. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă fiindcă niciodată statele lumii nu recunosc misiunile de spionaj chiar dacă acestea se finalizează cu succes.

Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa executase o misiune secretă importantă. Când a fost planificată, nimeni nu ştia care va fi mersul evenimentelor. Cert este că el s-a achitat cu onoare de această ultimă mare misiune pe care a avut-o, nedezamăgindu-i nici pe turci, nici pe britanici, nici pe români. Singurul dezamăgit a fost el, care vedea pe pielea lui ce înseamnă să trăieşti la Porţile Orientului. Cu siguranţă, când, mai târziu, Raymond Poincaré a afirmat că ”la Porţile Orientului totul e luat uşor”, omul politic francez citise Memoriile lui Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa, în care acesta povestise evenimentele majore pe care le trăise inclusiv în Bucureşti şi Constantinopol.

După moartea primei soţii, Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa s-a căsătorit tot cu o româncă, Maria Arion, aceasta dăruindu-i trei copii. Pierduse o bună parte din avere, ca urmare a proceselor cu moştenitorii soţiei decedate, dar continua să aibă mijloace suficiente de întreţinere.

Intrat într-un con de umbră, în România, Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa este invitat în Marea Britanie, la festivităţile grandioase legate de aniversările domniei Reginei Victoria din 1887 şi 1897. În 1894, Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa divorţase de a doua soţie, acuzând-o de infidelitate.

Se pare că Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa a murit în România, fie în 1897 fie în 1900, după alte surse, din cauza unei fracturi la picior, care a fost tratată necorespunzător.

Mă întreb oare, azi când Partidul Naţional Liberal îşi celebrează a 145-a aniversare, dacă membrii PNL de la simplii cotizanţi, la secretari de stat, prefecţi, parlamentari, europarlamentari şi miniştri ştiu cine a fost Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa şi ce s-a întâmplat la 24 mai 1875.

Personal, am avut ocazia să particip la o celebrare a datei de 24 mai 1875, organizată de membri ai PNL şi am constatat că nimeni nu ştia cine a fost Stephen Bartlett Lakeman-Mazar Paşa şi ce contribuţie a avut acesta la fondarea Partidului Naţional Liberal. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite