Spre dezamăgirea celor curioşi, Dragnea a precizat că la acest moment nimeni nu poate spune câte regiuni vor fi înfiinţate şi unde vor fi reşedinţele lor. Aceste lucruri se vor cunoaşte după ce îşi vor fi terminat treaba două organisme nou înfiinţate. Este vorba de un consiliu consultativ, format din trei piloni – unul academic, unul politic şi unul al societăţii civile -, care va elabora studii de impact şi va schiţa viitoarea hartă administrativă a ţării, şi un comitet interministerial, care va decide cât din puterea centrală a ministerelor va fi transmisîă către noile autorităţi regionale.

Reţinerea vicepremierului de a menţiona numărul de regiuni şi reşedinţele acestora mi s-a părut de bun augur, ca un semn că Liviu Dragnea nu vrea să antameze în nici un fel rezultatul muncii celor două organisme. Minunea a ţinut însă câteva secunde. Pentru că în acelaşi timp, vicepremierul a ţinut să fixeze câteva jaloane de care consiliul consultativ va trebui să ţină seamă: nu se desfiinţează niciun judeţ, niciun consiliu judeţean, niciun preşedinte de CJ nu-şi perde scaunul. Administraţiile judeţene rămân exact cum sunt acum, dar li se adaugă viitoarele administraţii regionale. Rămâne un mister de nedezlegat cum se vor reduce cheltuielile cu administraţia în noile condiţii, aşa cum promite Liviu Dragnea.

Făcând aceste precizări, Dragnea a părut mai degrabă că lansează mesaje liniştitoare către clientela politică locală decât că se adresează marii mase a cetăţenilor. Un alt mesaj ciudat a fost şi acela că o regiune ar putea avea mai multe reşedinţe: dacă sediul administrativ va fi într-un oraş, diferitele direcţii deconcentrate ar putea fi împrăştiate în alte localităţi ale regiunii, astfel încât să se aplaneze cât mai mult geloziile interjudeţene. În nici un caz o asemenea idee nu e în slujba cetăţeanului: pentru două hârtii provenite de la direcţii diferite rişti să străbaţi un sfert de ţară.

Se pune şi următoarea întrebare: dacă prezumăm că viitorul consiliu consultativ va fi unul competent şi acesta ajunge la concluzia că o administraţie performantă, eficientă şi flexibilă impune renunţarea la judeţe, cine va avea ultimul cuvânt? Vor prevala raţiunea şi ştiinţa de carte în faţa deciziei de tip politicianist?

Proiectul de reorganizare lansat ieri mai omite un aspect important. În ultimele două decenii, zeci de comune au fost avansate total nejustificat la rang de oraşe, iar sute de sate s-au rupt de comunele aparţinătoare ca să devine ele însele comune. Aproape niciodată aceste decizii nu au avut la bază raţiuni economice, ci mai degrabă rivalităţi şi coterii locale. Pe lângă cheltuielile administrative pe care le-au presupus, noile localităţi rareori au avut resurse proprii de dezvoltare şi au secătuit încă şi mai mult bugetul de stat pentru a putea funcţiona. Dacă tot purcedem la un amplu proces de reorganizare administrativă, ar fi păcat să nu profităm de moment şi de uriaşa majoritate parlamentară şi să curmăm odată sindromul localităţilor abuziv înfiinţate.