Vă temeţi de ştirie false? E bine, e igienic, dar nu exageraţi. Au fost doar o modă care începe să apună - după ce, e drept, au zdruncinat două ţări cu solidă tradiţie democratică şi cu o presă veritabilă. Şi poate că tocmai de aceea au zdruncinat tocmai acele ţări. Căci inventatorii ştirilor false s-au insinuat în presă, i-au cucerit teritorii şi i-au împrumutat din credibilitate, iar la momente de maximă intensitate – Brexit, alegerile americane – au acţionat. Presa de tip anglo-saxon, considerată cea mai bună din lume, se bucura de o aşa credibilitate, încât în cele două ţări s-a format relativ uşor o masă critică aptă să creadă în ştirile false şi să voteze în consecinţă. Naţiuni mai sceptice, cum sunt olandezii sau francezii, au fost mai prudente şi ştirile false n-au mai avut acelaşi succes. Şi nu sunt sigur că vor mai avea succes, a doua oară, în Marea Britanie şi în SUA. Şi acum să ne întoarcem acasă.

Cel mai important politician român care a căzut victima ştirilor false este Liviu Dragnea. În povestea condamnării sale în dosarul „Referendumul”, el pare să fi crezut cu toată tăria într-o informaţie care s-ar putea să fie adevărată sau falsă, dar el a fost convins că e adevărată, şi într-o alta care s-a dovedit a fi complet falsă.

Prima informaţie este aceea că condamnarea sa nu s-a datorat faptelor sale, ci unei uriaşe conspiraţii la care au participat mulţi, dar în principal DNA, SRI (Binomul) şi Înalta Curte. Aceasta poate fi adevărată sau falsă, dar s-o proclami drept adevărată, să crezi în ea şi să iei decizii pe baza ei este riscant fără minime dovezi. Simplul fapt că anturajul politic şi mediatic ţi-o preia necritic şi o amplifică nu o face cu nimic mai adevărată.

A doua informaţie este aceea că la motivarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv ar fi participat doar trei dintre cei cinci judecători ai completului, întrucât doi dintre ei - printre care şi Livia Stanciu, fosta şefă a ICCJ – s-au pensionat în perioada dintre pronunţarea sentinţei şi redactarea motivării.

Înarmat cu aceste argumente aparent infailibile, Liviu Dragnea s-a lansat într-un demers de-a dreptul temerar: a cerut în instanţă anularea condamnării. El a solicitat chiar percheziţie informatică în calculatoarele celor cinci judecători, spre a vedea în ce măsură au participat toţi la motivarea sentinţei.

Când te avânţi în zbor cu ştiri false, sau măcar neverificate, aterizarea nu poate fi decât brutală. La procesul de revizuire, dovezile conspiraţiei au lipsit cu desăvârşire, iar simpla lectură a Codului de Procedură Penală a rezolvat restul: doar la pronunţarea sentinţei trebuie să participe toţi cei cinci magistraţi. Motivarea o redactează doar unul dintre ei, iar la final o semnează toţi. Pentru cei care nu mai pot semna (pentru că s-au pensionat, bunăoară), semnează preşedintele instanţei. Ceea ce, în cazul lui Liviu Dragnea, s-a şi întâmplat: a venit realitatea şi i-a dat peste degete.  Ce proces să mai revizuieşti?

Dar să zicem că, deşi Dragnea este cel mai important politician al momentului, aventura în care s-a vârât a fost, până la urmă, o chestiune pur personală. Ce ne facem însă atunci când ştirile false determină decizii care afectează vieţile tuturor? Într-un Parlament, bunăoară, masa critică a celor care cred în ştiri false este mult mai uşor de atins decât în cazul unei întregi naţiuni, căci vorbim doar de câteva sute de oameni. Iar în cazul unui Guvern, vorbim de o duzină de inşi, maximum două.

Căci ce altceva au fost ordonanţa 13 şi legea graţierii? Decizii luate pe baza unor informaţii false: că abuzul în serviciu a fost dezincriminat de către CCR şi că ne luăm amendă de la CEDO pentru condiţiile din închisori. Noroc că masa critică a celor care n-au crezut în ştirile false a fost suficient de mare încât Guvernul să dea înapoi.

Serialul lui Dan Andronic din Evenimentul Zilei, autointitulat „Statul suntem noi”, a zăcut în cvasianonimat aproape de două luni, câtă vreme s-a ocupat de informaţii periferice, de cancan: partide de tenis între diverşi potentaţi - unele surprinzătoare, majoritatea nu - sau evocarea unor diverse chermeze la care participau politicieni, magistraţi şi şefi din serviciile secrete. Serialul a ocupat prim-planul agendei abia la episodul 10, atunci când Andronic a afirmat că s-a întâlnit cu Laura Kovesi şi cu Florian Coldea acasă la Gabriel Oprea, în seara finalei prezidenţiale din 2009.

Şi când vezi că însuşi Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român, înfiinţează o comisie specială de anchetă pornind de la simpla afirmaţie a unui om, devine o chestiune de interes public să vedem cât adevăr zace atât în informaţia care a stârnit deranjul, cât şi în ceea ce vrea să facă Parlamentul. Căci, din câte se vede, Andronic a vrut una, şi anume să-i fie validată public informaţia privind cina cea de taină, iar majoritatea PSD pare să vrea altceva: o rejudecare la masa verde a bătăliei electorale pierdute acum opt ani.

Lucrările comisiei par să fi început prost: până acum n-am aflat nicio informaţie cât de cât mai suculentă. Andronic şi-a bătut joc de membrii comisiei trimiţându-i să-i citească ziarul (şi nu pot uita stânjeneala de pe chipul şefului comisiei, Mihai Fifor, că trebuie să prezideze un aşa spectacol), iar ceilalţi invitaţi fie au livrat răspunsuri perfect birocratice, fie şi-au plătit niscaiva poliţe politice. Să vedem ce va fi la viitoarele audieri.

Nu altfel stau lucrurile cu Arhiva SIPA. Ministrul Justiţiei a percutat imediat şi a promis o desecretizare totală, iar apoi, când a aflat riscurile, a apăsat frâna şi a anunţat că, deocamdată, va face publică doar lista celor care au vizitat-o. Unii cred ce le zice Andronic, că vrea să cureţe putregaiul din întreg sistemul judiciar. E dreptul lor. Alţii cred contrariul: că Andronic vrea să destabilizeze un sistem judiciar care i-a făcut dosare penale şi urmează să-l judece. E treaba lor. Eu propun o altă miză.

În povestea asta, deşi intens vehiculaţi, Monica Macovei şi Cristi Danileţ nu sunt ţintele, ci doar vehicule de notorietate. Ţinta ar putea fi o a treia persoană, evocată de Andronic doar în treacăt: procurorul Paul Dimitriu. În mandatul Macovei, acesta a fost membru al comisiei de inventariere a arhivei SIPA, alături de Cristi Danileţ. Acum, Paul Dimitriu este adjunct al secţiei din DNA care a instrumentat dosarul lui Dan Andronic. Dacă reuşeşte să acrediteze, pentru o masă critică suficient de mare, ideea că Paul Dimitriu a copiat sau a sustras dosare din arhiva SIPA, Andronic îşi poate crea o platformă interesantă: fie intimidează judecătorii, care vor ezita să fie prea aspri cu el ca să nu fie acuzaţi că sunt şatajaţi de Dimitriu, fie, în caz de condamnare, are motive să se victimizeze. Dar aceasta este doar o ipoteză, ce-i drept mult mai puţin ambiţioasă decât celelalte două. Dacă însă Paul Dimitriu chiar a copiat sau sustras documente, şi se dovedeşte asta, evident ne aflăm într-o altă ipoteză.

Evenimentele sunt însă în plină desfăşurare, e greu de anticipat cum se vor termina, dar de un singur lucru pot fi sigur: adevărul va prevala până la urmă. Căci cei care au născut ştirile false sau cei care le colportează par a omite un fapt: ştirile false se sinucid prin ele însele. Îşi conţin germenele pieirii prin simplul fapt că sunt false.