Cum şi-au petrecut politicienii vacanţa: de la croaziera lui Ponta la Miami până la concediul lui Iohannis din Neptun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta şi-a petrecut concediul pe vasul Oasis of The Sea
Premierul Victor Ponta şi-a petrecut concediul pe vasul Oasis of The Sea

Între dezbaterile pe tema noului Cod Fiscal şi pregătirea partidelor pentru alegerile locale, politicienii şi-au găsit timp şi pentru concediu. Premierul Victor Ponta a avut o vacanţă de aproape două săptămâni, pe care a petrecut-o cu familia la bordul unei nave de croazieră, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis a fost surprins la Neptun.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, vreme de o săptămână, pe vasul Oasis of the Seas, a doua cea mai mare ambarcaţiune ca mărime din lume, într-o croazieră în Caraibe. Ponta a fost văzut îmbarcându-se, alături de soţia acestuia, eurodeputatul Daciana Sârbu şi de cei doi copii, sâmbătă, 1 august, pe Oasis of The Seas, considerat un oraş plutitor, în portul Everglades din Fort Lauderdale, Florida.

La o săptămână distanţă, premierul a fost surprins şi în momentul în care a debarcat de la bordul ambarcaţiunii companiei Royal Carribean, o companie globală, având o flotă de 22 de vase, cu itinerarii in peste 270 de destinaţii. Potrivit unui oficial al companiei, citat de Euroactiv, „preţul unui apartament de lux pe Oasis în perioada 1-8 august a fost de aproximativ 5.933 de dolari“.

Oasis of the seas - croaziera lui victor ponta

Premierul Victor Ponta şi-a petrecut concediul pe nava Oasis of The Sea

Premierul Victor Ponta a declarat, la scurt timp de la revenirea din vacanţă, că acolo unde a mers el în concediu „este un pic mai ieftin decât la Mamaia“ şi a susţinut că de câte ori pleacă în străinătate apar fotografii şi că nu îl surprinde apariţia lor şi de această dată. „Pentru mine, strict, şi pentru familia mea, poate ar fi un lucru bun şi în vacanţa asta să nu fiu prim-ministru, nu se mai cheltuiau atâţia bani cu supravegherea mea prin diverse ţări“, a susţinut Ponta, la România TV.

Iohannis, vacanţă liniştită la Neptun

La rândul lui, preşedintele Klaus Iohannis şi-a petrecut vacanţa în România, mai exact în staţiunea Neptun, dar şi la Sibiu. Preşedintele a revenit din concediu în urmă cu doar câteva zile. 

La rândul lui, şeful interimar al PSD, Liviu Dragnea, şi-a petrecut vacanţa în Brazilia, de unde revine sâmbătă, în timp ce copreşedintele PNL Alina Gorghiu a mers în vacanţă în Grecia. Alina Gorghiu şi-a petrecut astfel concediul pe insula Rhodos, unde a stat aproximativ o săptămână.

Parlamentarii, modeşti

Senatorii şi deputaţii au fost anul acesta mai discreţi cu privire la destinaţiile lor de vacanţă. De pildă, senatoarea PSD Gabriela Firea s-a mărginit la a publica, pe contul său de Facebook, o fotografie de la mare, dar fără a preciza destinaţia.  

La rândul său, deputata ALDE Graţiela Gavrilescu a ales Munţii Neamţului ca destinaţie, cu menţiunea că reprezintă locul unde a copilărit. „Am ales această destinaţie nu doar pentru a fugi de caniculă, ci ca pe unul dintre visurile mele dragi, în care îmi aflu liniştea şi împăcarea adevărate. Aici sunt locurile copilăriei mele. Aş vrea să pot împărtăşi cu voi fiecare imagine minunată, fiecare sunet, fiecare strop de răcoare, fiecare aromă şi fiecare culoare, care îmi luminează aceste clipe, de care, mărturisesc, aveam mare nevoie! În Munţii Neamţului, viaţa curge altfel!“, a scris ministrul Mediului pe Facebook.

O fotografie din ţară a publicat şi deputata PNL Andreea Paul, care a povestit cum a ajuns în Delta Dunării : după o discuţie cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. „Acum câteva săptămâni am avut o discuţie economică cordială cu Mugur Isărescu încheiată cu un schimb de atenţii: eu i-am oferit volumul «România noului val» şi am primit din partea Guvernatorului un album dedicat Deltei Dunării. Superb realizat, am decis să-l descopăr la faţa locului, în Green Village, exact la revărsarea Dunării în Marea Neagră, lângă rezervaţia naturală. Este un loc unic în Europa din toate punctele de vedere şi are nevoie de promovare“, a povestit Andreea Paul.

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite