Cum securizează PSD votul la moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorica Dăncilă, alături de colegii ei. FOTO Inquam Photos
Viorica Dăncilă, alături de colegii ei. FOTO Inquam Photos

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că social-democraţii vor participa la dezbaterile privind moţiunea de cenzură, dar nu o vor vota, ceea ce înseamnă că nu vor exista eventuale suprize din partea aleşilor PSD.

„Am discutat cu deputaţii şi senatorii despre moţiunea de cenzură. Am convenit să o tratăm cu seriozitate, să participăm la dezbateri, dar nu vom vota“, a declarat Viorica Dăncilă, după o şedinţă cu parlamentarii PSD. De asemenea, liderul interimar al PSD a subliniat că şi cei din ALDE vor avea o poziţie similară şi că nu are emoţii în ceea ce priveşte trecerea moţiunii.

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă i-a criticat pe liberali pentru faptul că au anunţat că vor depune plângeri penale pe numele ei şi al lui Eugen Teodorovici  „Am auzit că domnul Florin Cîţu a depus plângere pe numele meu şi pe cel al domnului Eugen Teodorovici. Dacă aşa vor să dărâme un guvern, prin plângeri penale, eu nu cred că e normal“, a subliniat Dăncilă.

În schimb, surse politice au precizat pentru „Adevărul“ că senatorul Şerban Nicolae a fost singurul care a cerut ca social-democraţii  să voteze împotrivă, nu doar să asiste. Propunerea acestuia nu a fost luată în seamă de ceilalţi reprezentanţi, încurajaţi doar să asigure cvorumul de şedinţă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite