Cum au reacţionat politicienii la scandalul Băsescu-Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul izbucnit între Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial şi în care este vehiculat şi numele preşedintelui Traian Băsescu a stârnit reacţii diferite în rândul clasei politice. Premierul Victor Ponta îi cere demisia lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis este de părere că întreaga situaţie este o chestiune ce duce spre siguranţa naţională, iar Vasile Blaga susţine cu tărie că nu are nicio legătură cu familia lui Bercea Mondial.

Premierul Victor Ponta a reacţionat primul, încă de la primele ore ale dimineţii, la scandalul dintre Mircea Băsescu şi Sandu Anghel (Bercea Mondial) în care este implicat şi numele şefului statului. 

Premierul i-a transmis preşedintelui că ar trebui să-şi dea demisia, întrucât astfel ar apăra ideea de independeţă a justiţiei în favoarea fratelui său, Mircea Băsescu. 

„Este momentul în care însuşi preşedintele trebuie să sprijine prestigiul şi independenţa justiţiei şi să renunţe la funcţia din care orice român poate să creadă că, într-un fel sau altul, influenţează aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi. Independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării chiar şi prin acest sacrificiu personal“, a spus Ponta. 

Ivan: „Implicarea lui Băsescu, o speculaţie“

Colegul de partid al lui Victor Ponta, europarlamentarul Cătălin Ivan, a fost mai puţin tranşant, acesta precizând că mai este cale lungă până se va dovedi dacă preşedintele Băsescu este implicat sau nu în acest dosar. 

„DNA face foarte bine că îl cheamă pe Mircea Băsescu la audieri şi cred că instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria indiferent de numele celui care apare în dosar. Mircea Băsescu trebuie să răspundă în acest dosar indiferent dacă este fratele preşedintelui sau nu. Faptul că apare şi numele lui Traian Băsescu şi mai apar probe că este implicat sunt numai speculaţii. Până când se va dovedi că Traian Băsescu va fi implicat sau nu în dosar în dosar este cale lungă“, a declarat pentru „Adevărul“ Cătălin Ivan.

Blaga: „Nu am nicio legătură cu Anghel Sandu“

Liderul PDL, Vasile Blaga, a precizat, printr-un comunicat de presă, că nu are nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia, fără să facă vreo referire la preşedintele Traian Băsescu.

„În urma unor informaţii apărute în mass-media, precizez că nu am nicio legătură cu Anghel Sandu, cu membri ai familiei sale sau cu persoane din anturajul acestuia. Orice referire la persoana mea în acest caz este lipsită de orice fundament”, susţine Vasile Blaga într-un comunicat de presă.

Iohannis: „Acuzaţii care pot duce în zona siguranţei naţionale“

Şi liderul liberal, Klaus Iohannis, a avut o reacţie cu privire la scandalul în care este implicat numele şefului statului şi s-a arătat extrem de îngrijorat de urmările acestui scandal.

„Având în vedere dezvăluirile care au fost făcute ieri (n.r. - miercuri), de o gravitate extraordinară, care implică numele preşedintelui, le-am spus colegilor că, după părerea mea, avem de-a face cu o situaţie care nu se mai referă la imaginea unui politician sau al unui membru din familia unui politician, ci este vorba despre o situaţie extrem de gravă în care apar acuzaţii care pot duce în zona siguranţei naţionale. Sunt convins că situaţia care a fost creată este dincolo de opinia oricărui politican din România, nu mai contează acum ce spun Traian Băsescu, Ponta sau Iohannis, suntem în situaţia în care instituţiile abilitate ale statului trebuie să acţioneze cu maximă urgenţă şi fermitate pentru a clarifica ce e adevărat şi ce nu”, a declarat Iohannis, la Buzău.

Referindu-se la solicitarea lui Victor Ponta privind demisia peşedintelui în urma acestui scandal, liderul liberal a spus că astfel de acuzaţii nu pot sta în spaţiul public fără a primi în cel mai scurt timp un răspuns ferm din partea celor abilitaţi să găsească un răspuns, aceştia nefiind politicienii, ci magistraţii.

Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat după ce Antena 3 a prezentat  miercuri seară mai multe stenograme în care numele preşedintelui apărea în scandalul dintre Bercea Mondial şi Mircea Băsescu. Şeful statului a declarat că nu a intervenit în niciun fel în procesul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial) şi nu va interveni nici acum să-şi apere fratele.

Boc:„Rudele le ai, nu le alegi“

Fostul premier Emil Boc susţine că preşedintele Traian Băsescu nu a intervenit şi nu intervine pentru nimeni în justiţie, scrie Mediafax.

"Preşedintele României nu a intervenit şi nu intervine pentru nimeni în justiţie, pentru că are un respect faţă de justiţie şi statul de drept pe care l-a probat de atâtea ori. Un politician nu poate fi considerat răspunzător pentru potenţialele fapte ale rudelor, rudele le ai, nu le alegi. Faptul că în acel caz s-a dat o sentinţă cu o condamnare foarte aspră e încă o dovadă în plus că nu a avut loc nicio intervenţie în actul de justiţie şi că, în România, justiţia îşi urmează dictonul constituţional «nimeni nu este mai presus de lege». Cred că toată această discuţie mai mult are tenta unui atac politic decât de a încerca rezolvarea unei situaţii juridice", a spus Boc.

View as slideshow

   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite