Cum au rămas spionii brusc fără şef

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţia dintre MRU şi preşedintele Klaus Iohannis s-a răcit în ultimul timp FOTO Arhiva Adevărul
Relaţia dintre MRU şi preşedintele Klaus Iohannis s-a răcit în ultimul timp FOTO Arhiva Adevărul

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din fruntea Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Oficial, MRU a renunţat la funcţie din motive medicale. Neoficial, în urma unor disensiuni cu preşedintele Klaus Iohannnis.

Demisia intempestivă a lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost anunţată de Mădălina Puşcalău, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, care a precizat că şeful statului i-a acceptat demisia. Conducerea SIE va fi asigurată interimar de Silviu Predoiu, adjunct al SIE încă din 2005.
Preşedintele Comisiei de control al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Mihăiţă Calimente (ALDE), a declarat că Mihai Răzvan Ungureanu l-a contactat telefonic şi i-a transmis că are nişte probleme de sănătate şi „trebuie să stea la pat“, motiv pentru care a demisionat de la şefia SIE. „Iniţial am spus că s-ar putea să fi existat totuşi o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni şi directorul Serviciului.

Asta şi în urma zvonurilor care au circulat toată vara. Ulterior am primit un telefon din partea domnului director Răzvan Ungureanu, care mi-a comunicat să îl cred pe cuvânt că demisia domniei sale a intervenit în urma stării de sănătate pe care o are. Mi-a spus că trebuie să stea la pat şi că este o problemă serioasă şi, în consecinţă, este singurul motiv pentru care şi-a înaintat demisia”, a declarat Calimente, la Palatul Parlamentului. 

Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor să ia act de demisia din funcţia de director al SIE a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi să declare vacantă această funcţie.


Dispută cu Kovesi

Potrivit unor surse politice, adevărat motiv ar relaţia tensionată pe care Mihai Răzvan Ungureanu a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis în ultimele luni. Iohannis a negat însă că ar fi existat disensiuni între el şi şeful SIE. „Această zonă a spionilor întotdeauna este foarte interesantă şi este tărâmul unor poveşti interminabile. Am lucrat foarte bine cu domnul Ungureanu. Vă amintiţi că eu l-am propus la conducerea SIE“, a mai precizat Iohannis, care a spus că nu a discutat cu MRU despre motivele demisiei sale. „Eu am primit demisia astăzi la prânz. Înţeleg că are o situaţie medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni. Vom lămuri urgent imediat ce se face bine această situaţie“, a spus preşedintele.

Primele informaţii privind răcirea relatiilor dintre MRU şi preşedintele Klaus Iohannis au apărut imediat după izbucnirea scandalului Black Cube, firma israeliană acuzată că a spionat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a criticat în luna aprilie SIE pentru lipsa de colaborare: „Nu pot să îmi explic de ce de la SIE, în ultimii ani, nu am primit vreo sesizare. Mi-e greu să cred că ofiţerii SIE nu au informatii. În 2015, din 5.988 de dosare, 90 au avut la bază sesizări SRI, 22 au avut la bază sesizări DIPI (MAI) şi 4 de la Direcţia de Informaţii a Armatei, însa de la SIE nu am avut nicio informare“. MRU i-a răspuns acid: „SIE nu monitorizează cetăţenii români aflaţi în străinătate, această practică fiind una specifică fostei Securităţi, aşa cum nu monitorizează conturile şi transferurile bancare, achiziţiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetăţenii români în străinătate“. Conflictul dintre MRU şi Kovesi a fost aplanat prin intervenţia lui Klaus Iohannis.

Gorghiu: „MRU nu va candida pe listele PNL“

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a exclus posibilitatea ca MRU să candideze pe listele PNL la alegerile parlamentare, deşi, înainte de ajunge la şefia SIE, MRU era senator PNL. „Nu mi se pare normal ca un şef de serviciu să intre în politică după ce şi-a dat demisia. Nu se pune problemea candidaturii lui MRU pe listele PNL. Nu de asta şi-a dat demisia. Mă îndoiesc că MRU va candida pe listele altui partid. Mă bazez pe bunul-simţ când spun asta“, a declarat Alina Gorghiu.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, vrea să afle adevăratul motiv al deciziei lui MRU. „O demisie e o demisie şi nu o comentez! Sper ca acest act să nu facă parte dintr-un război politic subteran. E foarte important ca serviciile de informaţii să nu fie implicate în lupta politică! Opinia publică din România trebuie să ştie care au fost motivele reale care au dus la această demisie din partea domnlui Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă au fost motive strict personale, atunci e în regulă, dar dacă au fost alte motive, care ţin de buna funcţionare a acestui serviciu, atunci Comisia de control a SIE ar trebui să fie informată, pentru că e vorba de o instituţie importantă a statului“, a spus Dragnea.

Cinci ani şi jumătate la şefia SIE

În 24 iunie 2015, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru un nou mandat la conducerea SIE, acesta fiind numit prin votul Parlamentului în 30 iunie 2015, cu ajutorul senatorilor şi deputaţilor UNPR, partid condus atunci de Gabriel Oprea. Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost şef al SIE, numit de Traian Băsescu, în perioada decembrie 2007 - februarie 2012. Ulterior a fost numit de Traian Băsescu premier, funcţie în care a stat doar trei luni.

Silviu Predoiu, eternul interimar

Generalul Silviu Predoiu (58 de ani) lucrează în SIE din 1990. Din 18 noiembrie 2005 este adjunct al directorului SIE. A mai îndeplinit funcţia de director interimar al SIE de alte patru ori: în perioada 20 iulie-4 octombrie 2006, după demisia lui Gheorghe Fulga; 19 martie-5 decembrie 2007, după plecarea lui Claudiu Săftoiu; 8 februarie-27 februarie 2012, după numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier; 23 septembrie 2014-29 iunie 2015, după demisia lui Teodor Meleşcanu. În perioada 1985-1990, Predoiu a lucrat ca inginer geolog la Întreprinderea de Metale Rare din Bucureşti.

Un nou şef SIE, după alegeri

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că, cel mai probabil, va propune un nou director SIE după alegerile parlamentare. „Cred că acest Parlament va fi foarte ocupat cu alegerile şi sper să fie şi foarte ocupat cu a găsi candidaţi care nu au dosare penale şi sper să fie foarte ocupat şi cu o campanie curată, aşa că nu cred că le voi încărca agenda cu numirea unui nou director la SIE. Lucrurile sunt sub control, generalul Predoiu a mai fost o perioadă la interimat şi nu este o situaţie care reclamă o intervenţie foarte urgentă din partea Parlamentului, alta decât să ia act de demisia dl Ungureanu. Probabil voi face o propunere noului Parlament după alegeri“, a spus şeful statului.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite