Cum au primit liderii Puterii şi ai Opoziţiei mutarea dosarului „Diaspora“ la DNA. PSD: Legea a fost respectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi Gabriela Vrânceanu Firea FOTO Mediafax
Victor Ponta şi Gabriela Vrânceanu Firea FOTO Mediafax

DNA a preluat astăzi de la Parchetul General dosarul privind votul din diapora. Premierul Victor Ponta a spus că Justiţia trebuie să-şi facă datoria, refuzând să facă mai multe comentarii pe margiena acestui subiect. Cea care a opinat pe îndelete a fost Gabriela Vrânceanu Firea, purtător de cuvânt al PSD, care a spus că partidul pe care îl reprezintă crede că legea a fost respectată în cele două scrutine prezidenţiale.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut Parchetului General dosarul privind modul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat votul în Diaspora, pentru a continua ancheta. Parchetul a început urmărirea penală „in rem” în acest caz pentru abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. Oficialii Parchetului General au anunţat că şi-au declinat competenţa în favoarea DNA.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a spus referitor la preluarea dosarului ”Diaspora” de către DNA, că legea a fost respectată, iar costul politic a fost dureros.

„În legătură cu preluarea dosarului ”Diaspora”de către DNA, din punctul nostru de vedere legea a fost respectată. Justiţia va avea, însă ultimul cuvânt. Este regretabil ce s-a întâmpat cu votul din afara ţării şi, de aceea, reprezentanţii Guvernului şi-au cerut scuze pentru situaţia creată. Nu a fost rea-voinţă şi nici o încălcare a legilor“, a spus Firea, într-o declaraţie.

Premierul Victor Ponta a fost mult mai rezervat în declaraţii. „Justiţia să-şi facă datoria“, a declarat premierul.

Întrebat cum vede faptul că dosarul legat de votul din diaspora de la prezidenţiale a fost transferat de la Parchetul General la Direcţia Naţională Anticorupţie, prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a ţinut să precizeze că DNA are în competenţă combaterea corupţiei.

„Votul este un drept fundamental al cetăţeanului şi el nu poate fi oprit de nimeni, nici de persoane private, nici de persoane cu funcţii în statul român. Dacă DNA a cerut transferul acestui dosar probabil că are elemente legate de competenţa DNA, reamintesc faptul că DNA are în competenţă combaterea corupţiei şi are în vizor persoane cu funcţii în stat, prin natura funcţiunii DNA. Deci asta poate să fie un indiciu cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în acel dosar“, a afirmat Predoiu.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Efectul Diaspora. Cum explică sociologii votul masiv pentru Klaus Iohannis

Sociologi, analişti politici, dar şi psihologi au analizat pentru „Adevărul” votul în turul doi al alegerilor, care a reuşit să-i mobilizeze şi să-i solidarizeze pe români mai mult ca niciodată. Printre altele, aceştia pun prezenţa masivă la vot, mai ales în Diaspora şi rezultatul inprevizibil al scrutinului electoral pe seama empatiei şi emoţiei generate de umilinţa cozilor de la secţiile de vot din străinătate.

Peste 370.000 români au votat în Diaspora, cei mai mulţi în Italia, Spania şi Republica Moldova

Un număr de 378.811 români din Diaspora au votat în turul II al alegerilor prezidenţiale. Cei mai mulţi votanţi au fost în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, SUA, Germania şi Franţa, a anunţat, luni, BEC.

Cum a jonglat Guvernul cu secţiile de votare din străinătate

„Adevărul“ vă prezintă modul în care Guvernul a modificat numărul şi amplasarea secţiilor de votare din străinătate, în contextul în care votarea din Diaspora a stârnit un uriaş scandal intern şi internaţional.

Românii din Diaspora combat cu idei sabotajul Guvernului

Românii din diaspora au imaginat mai multe soluţii pentru a putea participa în număr cât mai mare la turul doi al alegerilor prezidenţiale, în ciuda străduinţei autorităţilor din ţară de a pune cât mai multe frâne votului din străinătate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite