În care, nici mai mult, nici mai puţin, plănuiesc să îl acuze de infracţiunea de înaltă trădare.

Aceasta, după ce aceeaşi Mioriţă social-democrată, trecută printr-o operaţie de schimbare de sex, a făcut anunţul că PSD s-ar gândi (cu ce oare?) să declanşeze operaţiunea de suspendare din funcţie a preşedintelui.

Un domn pe nume Petrescu Alexandru, despre care am aflat cu această ocazie că ar fi ministru al Comunicaţiilor, se dă cult, pesemne vrea să ne arate că a citit Despre îngeri, cartea d-lui Andrei Pleşu, şi îl califică pe preşedintele Iohannis, “un Arhanghel al Haosului”. Mă rog, cred că dl. Petrescu ar face mult mai bine să se întoarcă, precum Ziţa lui Caragiale, la Dramele Parisului. Pe astea sigur le înţelege.

Dl. Gabriel Leş, ministrul sătmărean al Apărării, deplânge pe pagina lui de facebook, în fraze interminabile (prin guvernul doamnei Dăncilă avem, iată, şi un surogat de Proust cu puşcă), operaţiunile de politizare şi de destabilizare a Armatei, la care s-ar deda acelaşi preşedinte care şi-a exercitat, firesc, dreptul de a nu accepta propunerea guvernului pentru funcţia de şef de Stat Major al Armatei. Dl. Leş se dedă unei operaţiuni de dezinformare cruntă, mai pe româneşte spus, minte prin omisiune, uitând să precizeze că propusul nu îndeplinea condiţiile legale.

Doamna Ecaterina Andronescu, reîntoarsă în postul de ministru al Educaţiei, acţionează după principiul „un pas înainte, doi paşi înapoi”. Face încurajatorul anunţ că, în viitor, va căuta soluţii astfel încât să nu mai  acceadă la catedră acei profesori care nu promovează examenul de titularizare, însă pe data de 29 decembrie, în interviul acordat publicaţiei Hotnews, scoate pe gură enormitatea că plagiatul ar fi o problemă minoră a învăţământului românesc. Doamna Andronescu se pronunţă, aşadar, cam în aceiaşi termeni în care a făcut-o, la începutul mandatului său de tristă amintire, dl. Popa-Pamblică ot Suceava.

Din această paradă a ridicolului, a aberaţiilor debitate de inşi care ocupă astăzi funcţii de rang înalt în România, nu putea, desigur, să lipsească dezgustătorul domn Tudorel Toader, pata de pe obrazul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Care a anunţat că, în cazul în care preşedintele Iohannis nu o va numi în funcţia de procuror şef al DNA pe favorita domniei-sale, neajutorata doamnă Adina Florea, va da fuguţa la CCR şi va depune “o lăcrămaţie”.

Dacă îl punem la o parte pe inenarabilul domn Codrin Ştefănescu, care este doar un politruc iresponsabil, doamna Ecaterina Andronescu şi domnii Leş, Petrescu, Toader sunt miniştri. Care de la 1 ianuarie 2019, odată cu preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului European, vor sta în capul mesei şi vor conduce şedinţele la care vor lua parte omologii lor din ţările UE. La citirea declaraţiilor sus-numiţilor, şi dacă ţinem seama şi de calitatea profesională şi umană a altor demnitari din Guvernul României, a premierului Viorica Dăncilă însuşi, îţi trec fiori reci pe şira spinării.

Aşa încât nu ai cum să nu îi dai dreptate preşedintelui Comisiei Europene, dl. Jean-Claude Juncker, care, cu câteva zile înainte de sfârşitul anului 2018, declara că România nu este pregătită pentru preluarea în condiţii optime a Consiliului. Că nu poţi conduce eficient ceva ce denigrezi tot timpul. Aşa cum face dl. Teodorovici, insul cu aer de playboy care îndeplineşte funcţia de ministru al Finanţelor Publice, dl. Codrin Ştefănescu, dl. Liviu Pleşoianu. Lista e lungă şi la capătul ei se află preşedintele Camerei Deputaţilor, dl. Liviu Nicolae Dragnea, şi preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Degeaba s-au strofocat să contracareze spusele d-lui Juncker domnii Meleşcanu şi Ciampa. În spatele vorbelor d-lui Juncker stau faptele, în spatele celor ale miniştrilor de la Bucureşti nu stau nici măcar bunele intenţii.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro