Cum politizează DNA Monica Luisa Macovei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„După cum ştiţi eu am facut DNA şi rezultatele se văd” afirmă fără echivoc dna. Monica Luisa Macovei, uitând că în domeniul judiciar „metaforele” nu sunt nici în litera, nici în spiritul legii.

Părea un candidat atipic al dreptei în această campanie electorală, votabil pentru o parte a democrat-popularilor lui Traian Băsescu, însă căldura verii i-a răpus luciditatea, sau poate doar i-a scos la iveală, bolduit,  unele carenţe  şi jihadismul politic deja consacrat.

În mod stupid dar vandabil electoral, Monica Macovei a acceptat provocarea  ALS Ice Bucket, trăgând după dânsa justiţia şi rezultatele recente, unele de notorietate, altele îndelung discutate, în vârtejul campaniei electorale.

Pentru a împrospăta memoria dnei. Monica Luisa Macovei care se autointitulează făuritoarea DNA, din calitatea de ministru al Justiţiei (2004-2007), aceasta nu a putut face DNA, doar dacă în secret, în aceşti ani a fost şi Porcurorul General al României iar noi poporul neiniţiat şi diletant am omis asta.

Direcţia Naţională Anticorupţie este o entitate independentă  în raport cu branşele judiciare, cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, subordonată doar Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind condusă de către un Procuror Şef, doi procurori şefi adjuncţi şi 4 procurori şefi de secţie. Aceştia sunt doar propuşi de către Ministrul Justiţiei, fiind apuntaţi de către Preşedintele României şi sunt avizaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea de a fi reapuntaţi  o singură dată.

Şi dacă ar fi să urmăm logica „mamei” Monica Luisa Macovei, trebuie să-i amintim că Parchetul Naţional Anticorupţie, precursor al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost înfiinţat în anul 2002 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2002 a Guvernului României, chiar de amicul acesteia, „tatăl” Adrian Năstase.

Provocare Ice Bucket, în varianta Monica Macovei: Voiculescu, Năstase, Copos, Fenechiu - lor le turnăm apă în cap

Doamnei Monica Luisa Macovei...

În trecut aţi deplâns presiunile politice, ale „clicilor corupte”, „puciştilor la costum”, însă astăzi preluaţi tehnica acestor grupări, aducând peştele mort în foi de ziare.

Dumneavoastră, astăzi,  nu sunteţi nici procuror, nici ministru al Justiţiei, ci om politic, candidat la prezidenţiale, al cărui comportament public recent, sigur nu ar mai fi sprijinit de Susanne Kastner sau Franco Frattini.

Încercaţi să păreţi „icoana cercurilor militante”, mai fecioară decât Corrado Cattani. Turnaţi-vă o găleată cu apă şi gheaţă în cap!  Nu aţi fost vreodată, nu sunteţi şi nu veţi fi niciodată Giovanni Falcone sau Paolo Borsellino. Dumnealor au ales justiţia, incoruptibilitatea şi statul de drept. Dumnealor au conştientizat pericolul morţii, drama familiilor lor, cu preţul vieţii.

Dumneavoastă aţi ales politica iar justiţia pe post de vitrină, dreptatea şi verticalitatea colegilor dumneavoastră le-aţi transformat într-o platformă politică, dezicându-vă astfel total, de copilul pe care cu emfază şi lipsă de modestie afirmaţi că l-aţi creat.

Vă lăudaţi, asumaţi cu satisfacţie condamnările Varanului (PC), fostului premier Adrian Năstase (PSD), George Copos (PC), Relu Fenechiu (PNL) sau Sorin Ovidiu Vântu. Dar oare în palmaresul dumneavoastră nu erau demne de încadrat şi condamnările primarului Clujului,  Sorin Apostu (PDL) şi dlui. Radu Bica (PDL)? Cât de multă ipocrizie se poate ascunde în mesajul subliminal din videoclip?

Cât de puţin respect pentru această nouă generaţie de tineri procurori care, taie în carne vie când vine vorba de corupţie şi care în ciuda presiunilor, au rezistat pe baricade contra politizării justiţiei aşa cum dumneavoastră faceţi astăzi! Independenţa DNA trebuia să vă fie o Sfântă Scriptură, nu joc politic contabilicesc, nu material electoral. De ce aţi ales să vă legitimaţi intrarea în cursa pentru prezidenţiale astfel, târând justiţia-DNA în politică?

Cămaşa albă, bretonul aranjat şi vorba gravă nu vă sunt suficiente şi nu pot acoperi rezultatele pe care le-aţi însuşit de la alţii. V-aţi deconspirat  lipsa bunului simţ, a moralităţii, ultima fiind piatra de temelie a propriei campanii electorale.  Oare în fanatismul dvs. ne veţi spune că aţi fost şi mamă şi tată şi planton pentru Elena Botezan, Cornelia Hrincescu şi pentru mulţi alţi procurori cu rezultate vizibile în ultimii ani?

În acest context, dna. Monica Luisa Macovei trebuie să primiţi un cartonaş roşu din partea întregului sistem judiciar, din partea românilor, fiindcă legea şi moralitatea nu sunt tranzacţionabile politic. Încetaţi în a mai comercializa electoral justiţia pentru două procente la prezidenţiale! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite