Cum motivează Valer Dorneanu vizita controversată în Rusia. Preşedintele CCR aruncă vina pe Ministerul de Externe şi îi bate obrazul lui Meleşcanu

Cum motivează Valer Dorneanu vizita controversată în Rusia. Preşedintele CCR aruncă vina pe Ministerul de Externe şi îi bate obrazul lui Meleşcanu

Valer Dorneanu, preşedintele CCR

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a venit cu câteva explicaţii, după ce a participat la o conferinţă internaţională organizată de Curtea Constituţională din Rusia. Preşedintele CCR spune că, înainte de a pleca la Sankt-Petersburg, a avut o discuţie telefonică cu ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, iar în urma convorbirii „nu am înţeles că interlocutorul meu şi-ar fi menţinut recomandarea de a nu participa“.

Ştiri pe aceeaşi temă

„1. Hotărârea participării mele la acest eveniment a fost luată de Plenul CCR în data de 29 martie 2018. Participarea la acest eveniment cu caracter ştiinţific nu presupune adoptarea unor poziţii oficiale sau luarea unor decizii, care să impună acordarea vreunui mandat special din partea Plenului.

2. La manifestarea organizată de Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse au participat reprezentanţi a peste 40 de autorităţi de jurisdicţie constituţională, dintre care au prezentat lucrări 11 preşedinţi, 5 vice-preşedinţi şi 6 judecători constituţionali. Aşa cum s-a arătat în relatarea antereferită, la acest eveniment au participat reprezentanţi din Europa, Africa, Asia şi America de Sud, şi nu doar din spaţiul ex-sovietic. De asemenea, în acest cadru nu au avut loc întâlniri bilaterale, Conferinţa având caracter internaţional, multilateral.

3. În legătură cu problema pretinsei încălcări a unui ”embargou” faţă de Federaţia Rusă, precizez că nu există, la nivel oficial, euro-atlantic, o interdicţie de participare la manifestări ştiinţifice cu caracter profesional. Reamintesc, în acest sens, participarea reprezentanţilor din state europene precum Austria, Andorra, Bulgaria, Ungaria, Monaco, Croaţia, Finlanda, Slovenia, astfel cum rezultă din documentele Conferinţei.

4. Cu privire la acordarea unui premiu în cadrul acestui eveniment, precizez că, în realitate, acest premiu este acordat de Forumul Juridic Internaţional Sankt Petersburg pentru contribuţii în domeniul Dreptului Privat, pe baza unui Ghid ce cuprinde procedura de nominalizare şi sistemul de evaluare, criterii conform cărora o Comisie de experţi selectează câştigătorul. Participanţii de anul acesta provin de la cele mai renumite universităţi din lume, iar Comisia este formată din profesori universitari şi specialişti în drept privat recunoscuţi, aşa cum se poate verifica pe site-ul https://spblegalforum.ru/en/2018_SPBILF_Award. Câştigătorul concursului de lucrări ştiinţifice a fost, în acest an, dna Orsolya Toth (Universitatea Oxford) cu lucrarea ”Lex Mercantoria in Theory and Practice”

5. În ceea ce priveşte recomandarea Ministerului Afacerilor Externe de a nu participa la evenimentul de la Sankt Petersburg, precizez că, într-adevăr, a fost primită o recomandare sub semnătura dlui Teodor Meleşcanu, ministrul afacerilor externe, prin care se aprecia ca reprezentarea CCR să nu fie la nivel de preşedinte, ci la nivel de judecător, deoarece la acest eveniment ar urma să participe reprezentanţi ai ”Republicii Osetiei de Sud” şi ai ”Republicii Abhazia”. În plus, în acest document se face referire la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeii şi la acţiunile de destabilizare din estul Ucrainei.

Primind această recomandare, l-am contactat telefonic pe dl. ministru, i-am explicat scopul participării mele la această manifestare internaţională, faptul că în agenda mea nu vor exista întâlniri bilaterale şi nici alte luări de poziţii în dezacord cu recomandarea transmisă. Din această convorbire eu nu am înţeles că interlocutorul meu şi-ar fi menţinut recomandarea de a nu participa.

Nu doresc să comentez afirmaţiile dlui ministru (preluate în mass-media), pe care îl apreciez foarte mult pentru profesionalismul său şi reputaţia de diplomat cu o îndelungată experienţă, mai ales că aceste afirmaţii nu au fost făcute în prezenţa mea. Două întrebări îmi stăruie însă în minte: prima este aceea că, dacă există un gen de ”embargou” faţă de Federaţia Rusă, de ce s-a menţionat în finalul recomandării MAE că se apreciază ca fiind oportună reprezentarea CCR la nivel de judecător (în mod logic, pretinsa interdicţie ar fi trebuit să vizeze participarea oricărui reprezentant al Curţii).

A doua întrebare vizează o situaţie din 2015, când Plenul CCR a solicitat MAE o opinie cu privire la o propunere de excludere a Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse din Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene, ce urma să se discute la următoarea Conferinţă a organismului ce reuneşte curţile constituţionale din Europa, la care CCR avea să participe. Ni s-a recomandat atunci că n-ar fi oportună o asemenea măsură”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a participat astăzi la conferinţa „Forumul Legal internaţional”, eveniment organizat cu sprijinul Kremlinului, la Sankt Petersburg, în Rusia, în ciuda faptului că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti i-a recomandat şefului CCR să nu meargă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: